Sănătate
Uite ce se-ntâmplă de fapt când ejaculează femeile
Tot ce trebuie să știi despre misteriosul lichid pe care îl ejaculează femeile.
Mi-am supus penisul unui tratament experimental ca să am erecții mai bune
Tratamentul ăsta se folosește pentru disfuncțiile erectile, dar pot beneficia de el și persoanele care își doresc erecții mai tari și de durată.
Lumea fascinantă a bărbaților care-și implantează bile în penis pentru un sex mai bun
Știai că Yakuza își bagă bile în penisuri ca să facă sexul mai plăcut pentru partenerele lor? Din păcate, partea cu plăcerea e mai degrabă un mit.
Am supraviețuit cancerului la sân și astea sunt experiențele prin care am trecut
În România, 80 la sută dintre cancerele la sân sunt depistate în faze avansate, când tratamentul nu poate aduce vindecare, ci doar prelungirea supraviețuirii.
Victimele lui Burnei și ale altor medici mi-au zis cum au trăit abuzurile sistemului medical
„Ce o să se aleagă de copiii ăștia după ce noi murim?” e întrebarea fără răspuns a zeci de părinți din România ai căror copii au fost pacienți ai lui Burnei și ai altor medici.
Grupul privat de părinți care dau copiilor cu autism Ivermectină, deși poate fi toxică
„Aplic Ivermectină lichidă pe picioarele și buricul nepoatei și-i curăț urechile cu ea de șase săptămâni. Se plânge de încețoșarea privirii și uneori dureri de cap.”
Vibratoare, sticle cu apă fierbinte sau pastile: Trucurile prin care femeile fac față menstruației
Datorită deciziei din Spania, discuția despre zilele libere la menstruație a ajuns în Grecia.
Ce mi s-a întâmplat când am oprit tratamentul cu antidepresive fără să vreau
Timp de două săptămâni n-am putut să iau medicamentele și m-am întors la a fi partea aia din mine pe care o ascund.
Toate scandalurile de corupție care ți-au arătat cât de bolnav e sistemul de sănătate din România
Când te gândești că doctorul Burnei e încă în libertate sau că o parte din acuzațiile din dosarul Hexi Pharma s-au prescris, parcă ți se face cam frică de următoarea dată când vei ajunge într-un spital din România.
Cum e viața cu diabet, în ciuda tuturor aberațiilor pe care le crezi despre el
Diabetul e adesea obiectul unor stereotipuri false și creează multă confuzie. Am întrebat câteva persoane care suferă de diabet cum le afectează boala viața.
Am petrecut revelionul la un spital de psihiatrie și nu mi-e rușine cu asta
Cum am decis să mă internez.
Trei femei mi-au povestit cum e să-ți congelezi ovulele când nu te grăbești să devii mamă
„Simțeam că am ovarele imense. În rest n-am avut probleme.”