18+

De ce unii oameni n-au orgasm

Între 16 și 25% din femei și 1 până la 4% din bărbați se confruntă la un moment dat în viață cu incapacitatea de a avea un orgasm.
20 Ianuarie 2019, 1:37pm
Woman lying on bed with her arms crossed in front of her face.
Alexey Kuzma / Stocksy

„Alte fete au început să vorbească despre cât de bine se simțeau orgasmele de pe la 12 sau 14 ani, iar eu nu am înțeles niciodată, pentru că, indiferent de ce făceam, nu găseam plăcere”, spune Sarah Redell, 19 ani, din Texas. „Mă simțeam frântă și ostracizată când alte fete îmi spuneau cât de marfă era senzația, iar eu nu aveam cu ce să contribui.”

Pentru Redell, asta a continuat până în viața adultă. În termeni medicali, incapacitatea continuă de a ajunge la orgasm este cunoscută drept anorgasmie. Între 16 și 25% din femeile adulte și 1 până la 4% din bărbați se confruntă cu asta la un moment dat în viață. Există mai multe feluri prin care oamenii se chinuie să ajungă la un orgasm. Unii poate nu au avut niciodată un orgasm, în timp ce alții se confruntă cu asta după ani de zile în care au avut orgasme, o sub-categorie cunoscută drept anorgasmie dobândită.

Incapacitatea de a ajunge la orgasm poate afecta un individ, indiferent de felul stimulării sexuale, sau poate fi restricționată la anumite situații sexuale. De exemplu, sunt oameni care pot ajunge la orgasm doar când se masturbează singuri.

Există diverse motive pentru care o persoană nu ajunge la climax. Medicamentele anti-depresive reprezintă o cauză majoră pentru anorgasmia dobândită, care afectează până la 73% din persoanele cu rețete anti-depresive. Factorii psiho-sociali, inclusiv istoricul cultural și religios care promovează vinovăție sau atitudini negative față de sex, precum și anxietate, depresie, o imagine negativă asupra corpului, și experiențe de abuz sexual sau traume au fost asociate cu anorgasmie. Oamenii cu anumite dizabilități au mai multe șanse să se confrunte cu anorgasmie, în special cei care au suferit răni la coloana vertebrală, femei care au trecut prin mutilări genitale și unii bărbați care au fost circumciși, spune Cyndi Darnell, terapeut sexual și de relații din New York.

„Pe lângă toate astea, presiunea de a avea un orgasm ar putea fi o altă cauză”, spune Darnell, citând scenarii în care un partener ar putea exprima că își dorește ca partenerul să ajungă la climax, sau când cineva ar putea să se îngrijoreze că durează prea mult, iar partenerul se plictisește sau obosește fizic. Așteptările socio-culturale din jurul sexelor pot avea propria influență. „Femeile suferă în mod disproporționat de complexe fizice”, continuă Darnell, adăugând că deseori se așteaptă ca femeile heterosexuale să satisfacă bărbatul, decât pe ele.

Presiunea de a te conforma standardelor masculinității poate afecta bărbații de orice orientare sexuală.


Vezi și documentarul ăsta de pe Tonic:


Afecțiunea denumită popular „death grip”, de care suferă atât bărbații, cât și femeile, ar putea avea un impact asupra abilității de a ajunge la orgasm. „Hiper-stimularea cauzată de masturbare desensibilizează penisul”, explică Lawrence Jenkins, profesor asistent de la departamentul de Urologie de la Ohio State University. „Vaginul, și într-o măsură mai mică anusul, nu pot replica presiunea și fricțiunea produsă cu stilurile agresive de masturbare.” De aceea, pentru unii bărbați care s-au obișnuit să se masturbeze, poate fi o provocare să ajungă la orgasm în timpul sexului.

Darnell generalizează ideea pentru toate sexele: „Dacă își cunosc propria viteză, propria presiune, sunt obișnuiți cu o anumită jucărie sau mișcare sau poziție, iar asta ar putea deveni un obicei bine înrădăcinat.” De exemplu, femeile s-ar putea obișnui cu un orgasm indus de vibrator sau de la masturbare pe burtă, ceea ce îngreunează orgasmul în timpul unei partide de sex, spune ea.

Darnell sugerează să încerci o serie de strategii, înainte de a consulta un terapeut sexual. Pentru oamenii care se masturbează regulat cu un vibrator sau la porno, ea recomandă să reducă frecvența sau să facă pauze de la acele metode până când observă o diferență în senzațiile erotice. „Jucăriile sunt utile în timpul unei partide de sex”, continuă ea, explicând cum pot ameliora efortul fizic și oferă și senzații noi. „Contează și să încetinești ritmul și să te conectezi cu partenerul tău, să oferi feedback despre cât de bine se simte și să recunoști că presiunea e probabil cel mai mare inamic al orgasmului.”

Dacă cineva are probleme cu orgasmul și caută să rezolve situația, Darnell subliniază importanța răbădării. „E o idee bună să faci pauze, să te oprești, să încetinești și să te gândești, iar cel mai important e să nu te panichezi dacă nu ai parte de orgasm momentan”, spune ea. „Va veni. Eu consider că absolut oricine e capabil de orgasm, cu excepția motivelor medicale serioase.”

Chiar și pentru indivizii cu condiții medicale mai complexe, există rezultate surprinzătoare. „Știu de un caz cu o persoană paralizată de la piept în jos, care avea senzații orgasmice în spatele urechii”, adaugă ea. „Orice e posibil.”

Ba mai mult, Darnell sugerează diverse modalități prin care putem avea orgasm și plăcere sexuală, care depășesc definițiile stricte ale societății de ce înseamnă sexul. „Există puțini oameni pentru care anorgasmia e un diagnostic permanent, deoarece sunt atâtea variabile care constituie orgasmul.” Merită menționat și că spectrul sexualității umane este incredibil de variat, orgasmele sunt doar o formă de plăcere, iar sexul poate fi la fel de satisfăcător și fără.