Tot ce trebuie să faci și să nu faci când ai un atac de panică

O căutare pe Google despre cum să te vindeci de atacuri de panică o să-ți ofere vreun milion și jumătate de rezultate. Există tehnici de respirație, leacuri naturiste și benzodiazepină. Există specialiști, cursuri online și pietre de relaxare. Ca o persoană care a trăit cu tulburări de panică 17 ani (și cu anxietate de o viață întreagă), am încercat cam tot ce e disponibil pe piața anti-anxietate.

Mă duc la terapie de mai bine de un deceniu. Am făcut meditații vreo zece ani și hipnoză. Am citit cărți, m-am uitat la videoclipuri educaționale și am aprofundat cursurile online. Am făcut acupunctură și tratamente cu ierburi. M-am dus la un șaman, am cumpărat cristale și am repetat incantații. Am fost dependent de alcool, m-am agățat de benzodiazepină și opioide. Înainte să mă detoxific, experimentam frecvent cu acid, peyote, psilocibină și MDMA. Iarba era cel mai bun prieten al meu, iar apoi a devenit dușmanul meu paranoic.

Aș spune că din toate lucrurile pe care am cheltuit bani în legătură cu tulburarea mea de anxietate, cel mai eficient tratament pentru mine a fost o formă de terapie cognitivă comportamentală, intitulată ACT, împreună cu combinația corectă de medicamentație psihotropică, recomandată de psihiatrul meu (care uneori trebuie ajustată). Dar niciuna dintre lucrurile astea nu mi-au oprit atacurile de panică sau starea generală amplificată de anxietate, în care trăiesc de când eram copil. Ba mai mult, deseori mi-am declanșat atacuri de panică mai mari în căutarea unui „leac".

De fiecare dată când descopăr noi modalități, întotdeauna sunt acompaniate de un sentiment de disperare. Am cheltuit bani, m-am rugat și am sperat ca lucrurile „să se rezolve". Dar sunt atât de alertat încât în momentul în care simt o senzație ciudată în corp, indiferent dacă îmi vine să strănut sau am amețit, mintea mea catastrofică o ia razna și crede că o mor, punct în care apar și simptomele fizice ale unui atac de panică: senzația de sufocare, ritm cardiac accelerat, amorțeală la nivelul membrelor, creșterea bruscă a adrenalinei, greață (un simptom destul de nou!), bufeuri (și astea sunt noi), disociere (un simptom mai vechi, dar înfricoșător).

Atunci când se întâmplă asta în mijlocul unui tratament pe care mă bazam să fie leacul, îmi pierd orice speranță că ceva ar mai putea funcționa.

Succesiv, lucrurile care m-au ajutat cel mai mult în mijlocul unui atac de panică, nu au fost încercările să mă „vindec" de panică, ci să reîncadrez narativa experiențelor. Astea au fost momentele când am descoperit feluri, uneori creative, uneori orientate spre terapie cognitivă comportamentală, în care să observ, să lucrez și chiar să interacționez activ în atacurile de panică, care m-a tras pe un mal mai pașnic și mai sigur al psihicului meu.

Tulburările de anxietate sunt inteligente. De multe ori, sunt condiții descoperite în oameni foarte creativi. Prin urmare, odată cu schimbările imaginației, centrul atenției anxietății se schimbă în paralel, de la cele mai ușoare panici existențiale, la un simptom nou foarte tangibil a morții iminente declanșat de o obsesie despre detaliile vieții mondene. De asta nu am putut niciodată să mă bazez pe o singură soluție în pragul unei recidive.

Există trei stadii ale vieții mele când nimic nu pare să funcționeze, în care îmi găsesc refugiu psihologic în renunțare, decât tentativa de a eradica permanent anxietatea. De fiecare dată a fost diferit, dar numitorul comun a fost disponibilitatea de a renunța și a colabora cu panica.

Prima oară a fost când am descoperit cartea online Panic Away, care acum s-a dezvoltat într-un întreg sistem, dar la momentul respectiv, eu am găsit doar cartea, practic un document Microsoft Word cu poza autorului pe prima pagină, care sărea cu parașuta. Cartea aia a fost printre puținele lucruri pe care le recomand oamenilor cu tulburările de panică să cheltuie banii, nu pentru că m-a vindecat imediat, ci pentru că autorul, Baryy McDonagh, mi-a prezentat o altă perspectivă asupra atacurilor mele de panică.

El mi-a arătat că pot fi un participant activ al experienței: faptul că un atac de panică poate fi văzut ca pe o oportunitate de a încerca un nou set de scule, decât ceva groaznic care ți se întâmplă. El a mai explorat și ideea că o persoană cu tulburări de anxietate ar suferi mai puțin dacă e capabilă să găsească o semnificație în experiența respectivă, în parte prin într-ajutorare, așa cum a explorat și psihologul și supraviețuitor Auschwitz, Viktor Frankl.

A doua oară când am reușit să creez o narativă alternativă în jurul unei recidive de atacuri de panică, a fost când am creat contul de Twitter @sosadtoday. La momentul respectiv, eram foarte disperat și treceam prin cel mai groaznic ciclu de atacuri de panică și depresie pe care l-am avut vreodată. Toate lucrurile care am crezut că sunt eficiente în trecut: medicamentele, cartea online, terapia psiho-dinamică, nu funcționau. Mă temeam că nu voi fi în stare să-mi păstrez jobul, care implica să stau la birou în fiecare zi, pentru că tremuram de teroare, la propriu.

Așa că, într-un colț întunecat al internetului, am creat acest cont anonim și am început să exteriorizez tot ce simțeam. După mulți ani, încă mai postez pe Twitter, deci e cât se poate de clar că asta nu a fost un panaceu: ceva care să-mi aducă pace pentru totdeauna. Însă contul ăsta mi-a oferit o altă întrebuințare a suferinței mele. Ce a pornit ca un buton de depresurizare, m-a conectat cu atât de mulți oameni de-a lungul anilor, iar faptul că mi-am împărtășit experiența în mod sincer (și anonim în primii trei ani), am descoperit că nu sunt singura și am ajutat pe alții să știe asta la rândul lor.

Cea mai recentă formă de terapie care m-a ajutat cu tulburarea de anxietate sunt tehnicile ACT/TCC, în mare parte cele scrise. Deși nu-mi mai permit să mă duc la terapeutul fantastic la care m-am dus timp de nouă luni, în punctul culminant al crizelor mele (ea nu primește asigurarea mea), am descoperit un site cu resurse incredibile și gratuite despre TCC, ca să pot continua să fac exercițiile scrise.

Preferatul meu e jurnalul de panică și îmi place și tabelul ăsta de sănătate a anxietății. Cu ajutorul jurnalului de panică, mă simt mai mult ca un participant activ al experienței și că sunt, dacă nu în control, cel puțin implicat în narativă. Mi se oferă un context și un cadru din spațiul psihologic, în care simt că nu există pereți sau tavan.

Există oameni care spun că au blocat permanent atacurile de panică. Asta e grozav. Pentru mine, ca să eradichez complet tulburarea de anxietate, asta ar însemna să găsesc un leac pe vecie, un leac pentru moarte, un leac ca să trăiesc în lumea asta, o modalitate de a bandaja întrebările existențiale, care au fost prezente constant. Am încercat să estompez întrebările alea, dar mereu ies la suprafață în cele mai teribile forme. Lumea spune că „tu nu ești anxietatea ta" și înțeleg asta. Dar poate că tulburarea nu e o tulburare, ci mai mult o sensibilitate amplificată față de viață.

O poți urmări pe sosadtoday pe Twitter și poți cumpăra eseurile personale de pe Amazon.