Fotografii cu moda disco a anilor '70 din New York

New York-ul anilor '70 a fost de-a dreptul sălbatic. Aveam și eu vreo 20 și ceva de ani pe atunci. Eram îndrăgostită lulea de oraș și îmi luam aparatul pe format mediu peste tot. În 1977, am cunoscut-o pe Judi Jupiter, o bombă ostentativă, și i-am propus o ședință foto pentru revista pentru care lucram ca freelancer. A acceptat și am început să fotografiem cluburile care apăreau ca ciupercile după ploaie. În aprilie, când s-a deschis Studio 54, la intrare se îmbulzeau mereu mulțimi de oameni. Ca să ieșim în evidență, o îmbrăcam pe Judith în costume extravagante, de fiecare dată altul.

Într-o seară, când ne pregăteam la mine acasă – BUM! Blocul meu și toate clădirile din apropiere au rămas fără lumini. Metrourile nu mai funcționau, nici semafoarele, dar nimic nu ne putea sta în cale. Așa că ne-am urcat pe biciclete și am pedalat spre centru pe străzile întunecate, iar când am poposit la Columbus Circle, ne-am trezit orbite de faruri. La Studio 54, câțiva vagabonzi așteptau afară, dar ușile erau închise. Am insistat, dar fără rezultat. Am mai așteptat un pic și am insistat din nou, dar era pe bune: tot orașul se scufundase în beznă. Studio 54 era închis în noaptea aia, dar ne-am întors după câteva zile și părea că nu s-a întâmplat nimic.

În vreme ce oamenii se distrau în discotecile din Manhattan, la radio duduiau știri despre un loc de care nu mai auzisem niciodată: Bushwick, Brooklyn. Se pare că era incendiat și jefuit, iar oamenii se revoltau sub masca întunericului. Imaginile din ziar, cu jafurile și incendiile din timpul penei de curent mi-au rămas pe creier.

La câțiva ani după, în decembrie 1981, am devenit profesoară de arte la școala intermediară 291 din Bushwick. Încă îmi stătea mintea la imaginile alea. În prima zi, când am ieșit din metrou acasă, în Upper West Side, m-am întrebat dacă nu cumva profesorul de dinaintea mea fusese ucis.

Cartierul era plin de cărămizi sparte, beton surpat și cherestea căzută, vestigii rămase după ce vântul a risipit cenușa. Școala 291 era una din puținele structuri funcționale din cartier și părea un fel de hibrid: era, în același timp, școală, adăpost și închisoare. Era de-a dreptul tulburător, să vezi copii care încercau să învețe și să se distreze în haos și profesori remarcabili care se străduiau să construiască o structură într-un cartier distrus.

Am predat în Bushwick din 1981 până în 1994. Drumul până la metrou era în fiecare zi o nouă aventură. Nu aveai cum să știi cu cine urma să te întâlnești sau ce ți s-ar putea ivi în cale.

Am început să port cu mine un aparat ieftin de plastic, gen point-and-shoot. Traseul meu era ritmic și limitat. Dimineața, mergeam de la stația Myrtle-Wyckoff pe strada Palmetto. După ore, încercam alt traseu spre metrou și astfel am descoperit că fiecare stradă avea propria atmosferă și poveste.

Traducere: Alexandra Andrieș

Urmărește VICE pe Facebook