Știri

Interlopii au găsit o nouă cale prin care să spele bani și par de neoprit

Traficanții de droguri se folosesc din ce în ce mai mult de rețele underground specializate ca să-și ascundă banii. Asta înseamnă că poliția trebuie să găsească alte moduri să prindă mafioții.
Max Daly
London, GB
AC
translated by Ariana Coman
Bucharest, RO
cum se spala bani la nivel international
Bani confiscați dintr-o rețea care transporta bani din Marea Britanie în Dubai în 2021. Foto National Crime Agency._ 

Modul prin care multe grupări de crimă organizată își spală banii a devenit atât de greu de urmărit încât nu mai e suficient ca poliția să monitorizeze circuitul banilor. Și nu spun eu asta, ci o spune National Crime Agency a Marii Britanii (NCA).

Când nu exploatează sistemul bancar, grupurile de crimă organizată, ca traficanții de droguri, folosesc din ce în ce mai mult rețele internaționale de spălători de bani profesioniști. Evident, ca să ascundă vreo câteva miliarde de lire sterline în fiecare an.

Publicitate

„Investigatorilor financiari li se spune să urmărească banii. Dar dacă urmărești banii cu ajutorul rețelelor de controlori internaționali (ICN), nu ajungi nicăieri”, a declarat pentru VICE Brian Ludlow, expert senior în spălare de bani la NCA.

„Ne concentrăm pe mecanismele folosite pentru a muta banii, iar una dintre principalele metode este prin intermediul ICN-urilor. Din ce în ce mai mulți infractori le folosesc acum și, cu cât ocupă o poziție ierarhică mai înaltă, cu atât este mai puțin probabil să încerce să spele ei înșiși banii.”

Pentru o taxă mică, ICN-urile folosesc o rețea de sisteme informale de transfer de bani pentru a muta banii infractorilor în întreaga lume. Imediat ce banii ajung la aceste rețele, anchetatorii care încearcă să afle destinația acestor bani sau cum au fost cheltuiți se lovesc de un punct mort.

Aceste sisteme informale de transfer bancar sunt însă folosite de secole de către cetățenii care respectă legea și vor să transfere bani dintr-un loc în altul. În cazul ăsta, o rețea de brokeri ține locul băncilor și organizează circulația banilor într-un sistem bazat pe onoare și încredere. Pentru că nu există documente, sistemul este total anonim. Treaba asta, combinată cu credibilitatea aparentă pe care o inspiră, e motivul pentru care sunt atât de populare printre infractori.

Cel mai cunoscut este vechiul sistem hawala, utilizat în special în Orientul Mijlociu, Africa de Nord și India, dar care, în ultimele două decenii, a devenit din ce în ce mai utilizat de grupările criminale, inclusiv de cartelurile mexicane.

Publicitate

În sisteme precum hawala, valoarea banilor este cea care e în mișcare, nu banii în sine. Un broker va primi banii într-o țară, îi va spune unui alt broker să distribuie aceeași valoare a banilor într-o altă țară, iar apoi cei doi brokeri vor achita datoria între ei. 

„De exemplu, un traficant de droguri britanic vrea să transforme 200.000 de lire sterline făcuți ilegal în Londra în suma echivalentă de cash în euro din Rotterdam”, explică Ludlow. „El contactează un ICN și se înțeleg asupra unui comision, de obicei în jur de șase procente și jumătate, a unui curs de schimb, precum și asupra timpului și locului de colectare a banilor. Dacă dai 200.000 de lire sterline cash, trebuie să te asiguri că ai și persoana potrivită care să-i ia. Astfel, se folosește un sistem de jetoane. Unul dintre cele mai comune jetoane folosite în Marea Britanie este numărul de serie de pe o bancnotă de 5 lire sterline.”

„ICN-ul îi dă clientului acest număr de serie printr-un mesaj. Înainte să predea banii, colectorul care lucrează pentru ICN îi arată clientului bancnota de 5 lire sterline. Dacă numărul de serie corespunde, afacerea are loc, iar bancnota este păstrată ca chitanță”, adaugă el. „Apoi, la Rotterdam, o sumă echivalentă de euro va fi predată unui coleg al traficantului de droguri. De data asta simbolul se schimbă și, probabil, o bancnotă de cinci euro va fi dată în schimbul banilor.”

Potrivit lui Ludlow, aceste rețele sunt cele care mișcă finanțele traficului internațional de droguri și au capacitatea de a muta „miliarde de dolari” prin întreaga lume.

Publicitate

Rețelele specializate de spălare de bani se folosesc din ce în ce mai mult în munca lor de criptomonede și sistemul bancar underground din China.

Infractorii de rang mare se folosesc de sisteme de telefonie criptate ca să vorbească între ei. Ludlow spune că datele extrase din aceste sisteme arată „valuri mari de criptomonede trimise între America de Sud și Europa” folosite în plata transporturilor de cocaină către Europa. 

Serviciile bancare underground chinezești, precum Hawala, au fost inițial dezvoltate ca să evite birocrația strictă de transportat bani în și din China. Dar permit și transferul de valută între țări fără să mute efectiv vreun fond.

Și acest sistem a fost cooptat de unele dintre cele mai mari organizații criminale din lume. Rețelele de spălare de bani sunt cunoscute pentru recrutarea studenților chinezi în țările gazdă. Ei sunt puși să se ocupe de deschiderea a sute de conturi bancare care sunt folosite pentru depunerea banilor din lumea interlopă. De asemenea, s-au infiltrat și în sistemul de cumpărături daigou, prin care bunuri de mare valoare sunt cumpărate în Regatul Unit și apoi expediate în China ca să fie revândute și folosite în spălarea de bani.

NCA estimează că în Regatul Unit se generează anual circa 12 miliarde de lire sterline cash. Iar banii ăștia provin strict din activități infracționale. Ludlow spune că încă este o estimare conservatoare. „Când te gândești că există 50 de miliarde de lire sterline cash care circulă prin lume și pe care Banca Angliei nu-i poate contabiliza.”

Publicitate

Ludlow bănuiește că o parte din acești bani dispăruți au legătură cu traficul de droguri. Analiza sistemelor criptate de telefoane mobilă interceptate de poliție a dezvăluit că „mulți dintre jucătorii importanți care doreau să își mute banii erau traficanți de droguri”, potrivit lui Ludlow. „Vezi și alte persoane implicate în traficul de persoane, în arme de foc, dar legătura cu drogurile e de o proporție covârșitoare. Ei rămân marii jucători.”

În ciuda folosirii din ce în ce mai rare a cashului de public, în Marea Britanie circulă de două ori mai multe bancnote în prezent decât se întâmpla în urmă cu zece ani.

„Și de ce se întâmplă asta? Să zicem că ai o mie de oameni care bagă cocaină un weekend întreg. Ei vor scoate banii de la bancă, nu își vor plăti dealerul cu un transfer bancar.”

În timp ce traseul banilor devine din ce în ce mai opac, NCA a declarat că reușește în continuare să prindă grupurile de crimă organizată și pe cei implicați în activități de spălare de bani engros. 

Treaba asta a fost posibilă în mare parte prin construirea de către poliție a propriilor rețele internaționale și prin schimbul de informații cu poliția din străinătate. Dacă banii nu pot fi urmăriți, persoanele responsabile de transferul lor pot fi urmărite. 

„Dacă urmărirea banilor devine ineficientă, există o serie de alte tehnici pe care le folosim în aplicarea legii pentru a viza grupurile de crimă organizată”, declară Celestino Calabrese, de la National Economic Crime Centre, centrul britanic de expertiză în domeniul spălării banilor, o organizație atașată NCA.

Publicitate

„Urmărim rețelele, cartografiem modelele de comportament și relațiile internaționale. Așa construim o imagine mai nuanțată a acestor organizații și conexiuni. Urmărim, de asemenea, oamenii, curierii, coordonatorii și controlorii.”

În instanță, procurorii nu sunt obligați să arate o urmă directă a banilor pentru a dovedi măsura în care un grup de crimă organizată a fost implicat în spălarea de bani. În cazul în care o bandă a folosit rețele internaționale de controlori pentru a muta bani în întreaga lume, se poate deduce că banii pe care îi mutau erau proveniți din activități infracționale.

Un număr semnificativ de ICN-uri implicate în mutarea și conversia profiturilor pentru bandele din Regatul Unit au sediul în Emiratele Arabe Unite (EAU), mai ales în Dubai. Creșterea Dubaiului ca paradis pentru spălarea banilor obținuți ilegal a coincis cu faptul că acest oraș-stat a devenit o ascunzătoare la care apelează tot mai des gangsterii de top din Europa. 

ICN-urile trebuie să se descotorosească de banii murdari pe care-i primesc. Una dintre cele mai frecvente modalități este să-i transfere în țări în care pot intra mai ușor în sistemul financiar legal. În 2021, o rețea de contrabandă de cash legată de o rețea internațională de controlori a fost prinsă de NCA după ce a transferat 104 milioane de lire sterline cash în mai multe valize, pe 83 de zboruri din Regatul Unit către Dubai.

Prin apeluri pe Zoom și un grup de WhatsApp numit „Sunshine and Lollipops", mai multe femei, inclusiv o fostă iubită a fostului campion mondial de box Joe Calzaghe, au fost recrutate pe post de curieri ca să transporte valize în care se aflau circa 500.000 de lire sterline. După ce primea banii de la infractori, banda îi transporta la mai multe birouri contabile din apartamente închiriate în centrul Londrei. Apoi banii erau ambalați în vid și pulverizați cu cafea sau odorizant în încercarea de a împiedica găsirea lor de către câini. 

Publicitate

Curierii erau plătiți cu aproximativ 3.000 de lire sterline, plus cheltuielile, pentru fiecare călătorie de la Heathrow la Dubai și zburau la business ca să poată aduce bagaje suplimentare. Foloseau o firmă de comerț cu aur din Dubai ca acoperire. În cazul în care ar fi fost opriți la vamă, odată ajunși în Dubai, unde locuia liderul Abdullah Alfalasi, banii erau folosiți pentru a cumpăra aur. 

Rețeaua de contrabandă cu numerar a fost descrisă de anchetatori ca fiind „rotițe importante într-o mare roată de spălare de bani". Una dintre persoanele acuzate că a recrutat curierii online, Michelle Clarke, o britanică ce locuiește în Dubai, este în continuare căutată de poliție.

Până și poliția europeană primește sprijin de la SUA.

Johnny Morissey se presupune că ar fi unul dintre spălători de bani cheie pentru banda criminală Kinahan – una dintre cele mai prolifice grupări de trafic de droguri din Europa. În 2022, a fost arestat de către poliția spaniolă în apropiere de Marbella. Era suspectat că ar fi folosit rețelele hawala ca să spele circa 200 de milioane de euro cash în doar 12 luni.

Arestarea lui Morrissey s-a întâmplat la cinci luni după ce Biroul de Control al Activelor Străine, de la Departamentul Trezoriei Statelor Unite, a declarat război Kinahanilor și a anunțat o serie de sancțiuni împotriva a șapte membri cheie, printre care se număra și Morrissey. A fost oferită și o recompensă de cinci milioane de dolari pentru informații care puteau duce la arestarea liderilor bandei: Christy Kinahan și fiii săi, Daniel și Christy Jr. Cei trei și-au construit imperiul de contrabandă cu droguri în orașul lor natal, Dublin, și au fugit în Dubai în 2017.

Publicitate

Calabrese a declarat că, deși ICN-urile au devenit metoda standard de spălare a banilor pentru interlopi, acestea nu sunt în niciun caz singura modalitate. 

De cele mai multe ori, banii sunt spălați sub ochii lumii legale, prin intermediul băncilor, al oficiilor poștale și al circulației metalelor prețioase. 

Corporațiile din Marea Britanie, descrise de Calabrese drept „o mare vulnerabilitate”, sunt folosite de infractorii interni și internaționali pentru a-și ascunde activele și a cumpăra proprietăți. În același timp, ascund identitatea adevăraților proprietari. Calabrese susține că proprietatea rămâne unul dintre principalele scopuri finale ale spălării de bani. 

„Pentru [infractori], proprietatea este un bun sigur și securizat. Este concretizarea procesului de spălare. Este ceea ce infractorii obțin la finalul zilei.”