Filmele de animație care-ți arată că cinemaul românesc e mai divers decât crezi

Spui filme de animație și, în funcție de perioada în care te-ai născut, o să te gândești la animeuri, desenele de pe Cartoon Network cu care ai învățat engleză sau cele cu Miaunel și Bălănel – feelin’ old yet?

La fel, spui filme românești și te gândești la cinema de festival, gluma aia răsuflată cu ciorba, poate și la comediile de public din ultima vreme ca Teambuilding, dar probabil o să omiți că filmul românesc de animație are o tradiție de peste o sută de ani. 

Chiar dacă studioul cinematografic Animafilm, care a produs desene animate între 1964 și 1989, a devenit doar o amintire, mai mulți regizori au experimentat cu acest mediu în ultimii 20 de ani, de la Paul Mureșan la Anca Damian, care are deja patru lungmetraje de animație la activ. 

Cei care au rămas cu impresia că animațiile sunt doar pentru copii probabil că nu au experimentat încă tot ce are de oferit acest mediu, de la creații complexe care abordează teme complicate în niște moduri neașteptate la tripuri vizuale pe care n-o să le uiți prea curând. De asta ți-am pregătit o listă cu cinci filme de animație românești – unele vintage, altele mai noi – după care o să te întrebi „de ce nu știam de asta până acum?”.

Când s-a apucat de animație, Ion-Popescu Gopo a încercat să-l imite pe Walt Disney, ceea ce e complet de neînțeles, doar el era cel mai tare în domeniu la vremea respectivă. Problema a fost însă că nu i-a ieșit. Asta l-a făcut să vină cu propriile idei și moduri de a dezvolta o poveste în imagini. „Frumusețe –  nu, culoare – nu, gingășie – nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac (pe Disney) era subiectul”, povestea el. 

A inventat propriul personaj – un omuleț cu capul oval, două puncte în loc de ochi și o linie pe post de gură – care a devenit protagonistul în nouă filme de animație. Primul dintre ele, Scurtă istorie, despre care regizorul a spus că rezumă zece milioane de secole în zece minute, e și cel care i-a adus un Palme d’Or pentru scurtmetraj în 1957. Gata, acum știi un pic mai multe despre personajul care a dat numele premiilor Gopo. 

Când te gândești la cinemaul românesc de dinainte de ‘89, probabil că primele chestii care-ți vin în minte sunt seria BD sau filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu, dar dacă explorezi un pic mai mult, o să dai de niște bijuterii ascunse. Un exemplu ar fi Misiunea Spațială Delta, care e de fapt o continuare a serialului cu același nume creat de Victor Antonescu. 

Acțiunea are loc în 3084, un viitor în care oamenii au populat spațiul interplanetar. Un echipaj spațial de pe Terra pleacă într-o misiune de recunoaștere, dar lucrurile iau o turnură nasoală după ce inteligența artificială care controlează nava începe să ia decizii de capul ei. În 2022, o companie americană de restaurare și distribuție a lansat în format Blu-Ray o digitizare 4K a filmului, așa că e un bun moment să-l descoperi.

La granița dintre documentar și animație, Crulic – Drumul spre dincolo spune povestea unui român care a murit într-un spital din Polonia după ce a intrat în greva foamei ca reacție la abuzurile autorităților de acolo, care l-au acuzat pe nedrept de jefuirea unui judecător. Filmul e, de altfel, primul lungmetraj românesc de animație de după ‘89.

Pe lângă informațiile despre cazul care a creat un conflict diplomatic la momentul respectiv și a dus la demisia Ministrului de Externe Adrian Cioroianu, Crulic reușește să te imerseze în coșmarul birocratic care a dus la moartea unui om.

Regizorul Paul Mureșan nu se teme să abordeze subiecte personale în filmele sale, fie că e vorba despre frica de moarte sau anxietatea de dinaintea coming out-ului, pe care le redă vizual în moduri neașteptate. Scurtmetrajul său premiat Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva e despre presiunea de a le spune părinților tăi cine ești cu adevărat – protagonist e un băiat care mărturisește că e vârcolac și-l place pe colegul de bancă.

Lorenz e un băiat de zece ani care descoperă un pasaj spre o lume secretă unde va porni într-o aventură prin care poate să salveze muzica lumii. E povestea primului lungmetraj 3D de animație românesc, realizat printr-o tehnică sută la sută autohtonă inventată chiar de creatorii filmului.

Despre asta, Alexandru Buzea spune că „fiecare element sau obiect de decor a fost desenat clasic, în 2D, apoi importat într-un program 3D, unde este plasat în perspectivă, apoi fiecare element este texturizat într-un program 2D de prelucrare imagine folosindu-se tableta grafică. Astfel dispuse în acest spaţiu 3D, elementele sau obiectele vor recompune decorul generând perspectivă, construcția multiplan, iar apoi stereoscopia.”

În caz că-ți imaginai că-i ușor să faci un film de animație.