programa
Stau elevii prea mult la școală, așa cum zice „Dumnezeul educației” din România?
Am întrebat un expert în educație, un reprezentant al părinților, un lider al elevilor și pe ministrul Educației ce părere au despre reducerea numărului de ore la gimnaziu.
Șpăgile cerute și primite de secretarele din România ar umple un spital de diabetici
De fiecare dată când înjuri secretarele care iau șpagă, ține minte: nu ajungeau așa, dacă nu existau studenți care să le dea „atenții".
Măsurile pentru tineri ale PNL și PSD te-nvață cum să devii bugetar, ca să trăiești bine
PNL îți dă primele trei inseminari în vitro gratuite și PSD te face cel mai fericit angajat la stat.
Cum e viața copiilor din Clejani, satul unde oamenilor le e frică să se declare romi
Pentru copiii din Clejani, cornul și laptele sunt prima masă a zilei, și nici măcar aia nu vine la timp.
Aparatul ăsta de slăbit scoate la propriu mâncarea din tine
AspireAssist le va permite obezilor să mănânce tort și să-l evacueze.
O școală publică din Norvegia a introdus jocurile video ca materie
Atleții de top din eSporturi pot obține salarii de șase cifre, iar cei mai norocoși jucători se pot alege și cu milioane.
Cum se schimbă vacanța de vară, când ai 25 de ani, în România
Sexul vara e ca un tobogan din aqua park în care curge apă coclită din Dâmbovița.
Programul thailandez de reabilitare prin vomă
Thailanda se luptă acum cu o generație care moare după o formă nouă și periculoasă de meth.
Programul Google „Deep Dream” ți-a transformat DJ-ii preferați în monștri
Noul program Google, Deep Dream, transformă fotografiile cu ajutorul unui algoritm care creează un amestec ciudat între imagine în sine și un catalog de poze de pe internet.
Ce visează computerele când se uită la pornografie
Programul publicat de Google face unele imagini mai exagerate decât erau inițial.
De ce a apărut jocul Grand Theft Auto pentru PC
La cât de mișto e, un tip a creat o balenă pe care a băgat-o-n joc să facă dezastru.