Mineriada a rămas pentru mulţi o rană deschisă, iar răspunsurile despre ce s-a întâmplat în haosul din acele zile apar chiar şi în prezent, la 26 de ani după ce a avut loc prima Mineriadă din 13 iunie 1990. Au apărut dovezi că liderii ambelor părţi implicate, Miron Cozma, liderul minerilor, cât şi Marian Munteanu, liderul studenţilor, erau colaboratori ai Securităţii.
Fotografiile astea realizate de Vali Pană prin 1991 îţi arată cum a fost cea de-a doua Mineriadă, cea din septembrie, când lucrurile n-au fost chiar atât de violente şi n-au fost distrugeri serioase ca-n 90. Unii mineri ştiau deja că fuseseră manipulaţi să bată studenţi înainte şi acum voiau să se răzbune pe Iliescu şi pe Cozma pentru asta.
Videos by VICE
Vali a stat noaptea alături de ei ca fotograf şi a mers cu ortacii în autobuze. A prins chiar şi congresul Partidului Ţărănist din Teatrul Naţional unde minerii şi Miron Cozma au stat alături de elita politică a ţării, pentru că au crezut că venise cu o echipă de filmare din Franţa, iar restul jurnaliştilor nu aveau voie acolo.
Pană mi-a povestit şi despre cum a prins ultima mineriadă, cea din 1999, în care minerii s-au bătut cu jandarmii la Costeşti. A dormit în maşină chiar pe lângă locul unde minerii i-au bătut pe jandarmi şi le-au furat scuturile şi căştile. S-a trezit cu maşina lovită pe stradă, că minerii atacau orice cu număr de Bucureşti şi tot ce l-a salvat era o legitimaţie de presă de la o publicaţie germană. Aceste imagini nu pot să îţi arate tot ce s-a întâmplat în acele vremuri tulburi, dar îţi dau o idee despre ce-au înseamnat unele dintre cele mai dure mişcări de stradă din istoria ţării.
Urmărește VICE pe Facebook
Vezi şi alte imagini realizate de Vali Pană:
Fotografiile astea cu copii din România anilor ’90 îți arată că 1 Iunie ar trebui să fie zi de doliu
Fotografii cu drumeții montane din România comunistă