Cangurii s-au săturat de selfie-urile turiștilor și rezolvă asta cu bătaia

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Turiștii se adună ca muștele prin parcurile naturale din Australia, ca să vadă în carne și oase animalul național, cangurul. Însă lucrurile au devenit cam brutale în orașul de lângă Lacul Macquarie, cam la două ore de Sydney, unde găști de canguri dependenți de morcovi se intersectează cu turiștii, la ordinea zilei. Conform unor experți, morcovii sunt ca ciocolata pentru canguri.

Videos by VICE

„Aproape în fiecare zi există incidente, în care oamenii sunt bătuți și zgâriați”, a spus Shane Lewis, care transportă turiști de lângă lac, până la spitalul Morisset. Conform ABC, „blogurile despre călătorit promit canguri sălbatici adorabili [în afara spitalului], care sunt suficient de blânzi cât să te apropii și să faci poze cu ei.”

Însă cangurii nu prea se bucură când vizitatorii flutură morcovi în fața lor, cu scopul de a face selfie-ul perfect. În ciuda multiplelor avertizări de a nu-i hrăni, turiștii continuă.

„Cangurii văd cel puțin 2 000 de turiști pe săptămână și nu au nevoie de două mii de morcovi sau banane, pâine, chips-uri sau biscuiți”, a spus Lewis.

El și-a amintit de povestea unei femei care a avut nevoie de 17 copci pe față, „de la ochi, până la bărbie”, plus un bărbat cu stomacul deschis de un cangur, pentru că mirosea a McDonalds. Omul tocmai ce mâncase un meniu, înainte să viziteze parcul.

Parcul de lângă spitalul Morisset este promovat pe website-ul NSW National Parks and Wildlife Services , ca o zonă populară de picnic. Însă serviciul imploră vizitatorii să nu se apropie sau să hrănească cangurii, „deoarece sunt animale sălbatice și pot deveni agresive.”

Cu toate astea, site-urile de călătorit recomandă zona ca una dintre cele mai bune locații din NSW, pentru a vedea și a te apropia de animale. O recenzie de pe TripAdvisor, din 2016, spune că „cangurii nu sunt violenți” și „mănâncă morcovii direct din mână, dacă nu te comporți haotic în preajma lor”.

Recent, atacurile s-au înrăutățit atât de tare, încât parlamentarul Greg Piper a adresat situația în Parlament și a postat un videoclip de avertizare.

Totuși, Piper nu consideră că turiștii ar trebui împiedicați din a vizita cangurii, dar ar trebui să suplineze numărul de pădurari și semne mai bune, în mai multe limbi străine, prin tot parcul. Ar merita să menționeze că, spre deosebire de rățuștele de pe lac, un cangur de doi metri, dependent de morcovi nu ar avea probleme să te bată pentru o masă ușoară.

Oricum, pericolul cangurilor nu se limitează doar pe lângă Lacul Macquarie. În New South Wales, între august și octombrie 2017, s-au înregistrat 38 de apeluri la urgențe, cu incidente legate de canguri. Un bărbat de 80 de ani, care a hrănit cangurii din curtea din spate, cu gem și pâine prăjită, a sunat la 111, după ce unul s-a cam enervat și l-a bruscat.

Urmărește-o pe Millie pe Twitter.

https://www.facebook.com/viceromania/