Am fost la cafeneaua ortodoxă română care vrea să-i scape pe liceeni de vicii

Pentru tineri, Hațegul nu-i un loc foarte ofertant. Orășelul hunedorean are doar un liceu, așa că îți dai seama că dacă n-ai plecat până atunci, următorul pas e să mergi într-un oraș mare la facultate. Întrebarea e, ce faci după o zi de cursuri la I.C. Brătianu? Poți merge în Parcul Pompierilor sau cel Central. Cam banal. Cinema? Nema. Bibliotecă e doar la liceu, și-i cam mică. Sunt câteva cluburi de console sau internet, dar și astea s-au cam dus în ultima vreme.

Aș putea să bat o minge în curtea școlilor sau în sălile lui Năstase, să fac voluntariat pentru Geoparcul Dinozaurilor sau aș putea alege veșnica birtăraie la cafenele care se vor de fițe, dar oferă servicii banale și muzică house proastă.

Biserica asta crede că oamenii pot trăi pentru totdeauna

Așadar, ca alternativă, Kanal D a anunțat fastuos că „Biserica și-a deschis cafenea!". Publicul afla că locul nu are sticle pe rafturi, ci jocuri și cărți, iar pe pereți nu sunt tablouri kitschoase, ci icoane cu Arsenie Boca și alți sfinți. Evident că am zis că tre' să trăiesc această experiență pe propria piele, așa că am luat prima mașină la ocazie până acolo.

După un pic de căutat pe străzi și telefoane la localnici, cineva m-a dus acolo. „Ortho Caffè" din Hațeg nu e, de fapt, un bar sau o cafenea creștină, ci un centru pentru tineri. Așadar, nu există reclamă luminoasă sau un banner mare cu „Am deschis!" afară, așa cum găsești la orice afacere nouă în marile orașe. Nu, locul acela e doar anexa Casei Parohiale din oraș.

Mă primesc Roxana și Flaviu, care sunt gazdele locului. În sală mai sunt câțiva adolescenți, dar până mă întorc de la conversația telefonică de afară, rămân doar doi băieți. Gazdele-mi zic că prima cafenea ortodoxă din țară a fost deschisă la Deva. Alături de noi, mai sunt Iosif și Maria, copiii lor. Flaviu e un tip spiritual, atât în sens religios, cât și în sens cognitiv.

Întrerupe discuția pentru a-și îndrepta atenția către fiul său cu telefonu-n mână: „Iosif, arată-mi puțin telefonul, la ce te uiți?". „Cum ies șerpi pe conductele alea", replică pruncul. „Uită-te, bă, la ceva constructiv! Așa, cum ziceam?".

Flaviu are aspect de preot. Sau măcar ceva înțelept cu barbă deasă. Îmi zice că inițiativa a pornit de la Episcopie, cu sprijinul și contribuția protopopiatului. „Locația îi, de fapt, în casa parohială, care e, cum ar veni, locuința de serviciu pentru preot. Aceste două camere au fost realocate pentru crearea acestui centru". Aici poți bea doar apă, suc, ceai sau cafea. Cel puțin momentan. Sunt două încăperi principale. O sală de jocuri și socializare și, alăturat, una de filme, conferință, lectură și teme.

Roxana e angajată a Protopopia Hațegului, și, practic, ea e cea care se ocupă de spațiul ăsta. E o fată pe la 25-30 de ani, cu o cruciuliță din lemn la gât și câteva alunițe pe bărbie. Își iubește enorm familia, dar nu o auzi rostind sloganuri habotnice.

De pe pereți te privesc diverse personaje biblice sau sfinte. Ar fi chiar ciudat să bei sub ochii lor atenți. Nu se fumează, nu se încurajează alte vicii. Sala de lângă are și câteva scule muzicale: chitară, clapă, boxe. În locul ăsta se încurajează joaca și creativitatea, dar care să subscrie totuși unei conduite creștine. Până la urmă, nimic neobișnuit în asta. Ar fi ciudat ca o formație de punk să se nască perete-n perete cu casa părintelui.

„Ei se relaxează. Dar pe mulți îi simt că sunt foarte temători. Se gândesc că cine știe ce găsesc. Adică vin și copii care nu merg la biserică și atunci li-i frică. Eu și-așa-s urât, arăt ca un preot, chiar dacă nu sunt. Vin mulți cu bun simț, ceea ce nu-i rău, dar sunt prea temători, să nu deranjeze sau așa. Eu de-aia mai glumesc cu ei, să se mai destindă", mi-a mai zis Flaviu.

Cei doi adolescenți își termină partida de șah, așa că îl iau un pic la întrebări pe Rareș. De când s-a deschis locul, vine zilnic. Se bucură că nu a existat doar un hype inițial, după care să se stingă. „E un mediu bun și pentru învățat, dar eu prefer să joc șah. E foarte multă competiție aici pe șah". Îi place filosofia, dar nu e adeptul cărților. Mai mult citește lucrări despre ce au făcut Aristotel, Nietzsche, Voltaire sau Kant.

În Hațeg există destul de mulți creștini reformați, așa că întreb dacă aici e loc și pentru baptiști sau penticostali. Flavius îmi răspunde pozitiv. Oamenii nu fac discriminare, chiar dacă e un loc „cu specific, sau pe duh, ortodox". Întreb despre ce ar face dacă un fumător le-ar călca pragul. Ar putea să fumeze în curte? Omul îmi zice că el s-ar ruga pentru ca ei să ajungă pe calea cea dreaptă, după care îi ironizează pe cei care își fac infinite cruci la nunți sau alte ocazii, după care ies și fumează fix în fața bisericii.

Samuel îmi spune că ambii părinți sunt profesori de religie, iar tatăl său l-a anunțat că vrea să se facă preot abia după ce el a crescut mare. Îl întristează că unii creștini înțeleg pilda cu Arca lui Noe drept o metaforă pentru salvarea unei națiuni. „Sunt foarte ancorați în infailibilitate. Eu nu zic că nu este, dar învățăturile din Biblie sunt așa, adică se vor aplica pe orice perioadă de timp. Nu știu de ce au impresia că este exactitatea asta științifică, că este infailibilă științific".

Îmi povestește că aici s-a apucat să joace șah. După deschidere, a venit și un prof de istorie care e pasionat și a început să-i educe și pe ei. Sunt trei table mari și una mică. Pe lângă asta, Scrabble, Catan, Twister, Unno. Mă uit la cărțile din biblioteca de-aici, așa că-l întreb de literatură. Îi plac Mark Twain și Dostoyevsky, dar Biblia n-a citit-o niciodată în întregime.

„L-am întrebat și pe tata de câte ori ar trebui să fie citită. Mi-a răspuns că e un alt fel de proces. Citesc fragmente, dar nu sunt de părere că e făcută pentru a fi citită cap-coadă, ca o carte normală". La fel ca Rareș, vrea să se facă informatician.

Are și prieteni atei sau de alte confesiuni și face dezbateri pe tema religiei cu ei, dar „nu pentru a ne arăta că celălalt nu spune adevărul. Pentru mine, dezbaterile sunt pentru a afla cum gândește persoana respectivă și pentru a o cunoaște mai bine". Recunoaște însă că, dacă ar avea drept de vot, s-ar duce la referendumul Coaliției pentru Familie, pentru că e de părere că valorile familiei trebuie apărate.

Îl întreb dacă ar simți că lucrul ăsta nu s-ar întâmpla fără referendum. Zice că nu neapărat și îi crește un pic tonul când opinează că oamenii ar trebui să fie informați. A fost și la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși anul ăsta și s-a bucurat să vadă oameni de pe atâtea continente cu care împărtășea valorile spirituale.

Până la urmă, oamenii ăștia caută exact același lucru care tehnologia ne-a răpit: sentimentul profund de comunitate. Oricât aș fi de agnostic, nu văd nimic greșit în ceea ce fac, atât timp cât apartenența la grup nu se transformă în privare de drepturi sau chiar ură sau violență pentru cei din afara lui.

Înainte de a pleca, o întreb pe Roxana despre felul în care a ajuns Arsenie Boca să fie vedetizat în rândul creștinilor. „Nu cred că părintele și-ar fi dorit așa ceva", îmi spune ea și ocolește, în același timp, un răspuns. Samuel conchide că dacă ar ști ce fac, le-ar spune oamenilor să-i asculte mai mult învățăturile, nu să-i venereze atât de mult imaginea.