Διασκέδαση

Unde a dispărut părul de pe corp la bărbați?

barbatii care aleg sa se epileze, de ce se epileaza barbatii pe piept

Să te cuibărești la un piept păros, moale și cald după o zi lungă poate fi una dintre cele mai simple plăceri ale vieții, dar în zilele noastre ai șanse mai mari să vezi o haină de blană la un protest PETA decât un bărbat mândru cu păr pe piept. Mulți dau vina pe emisiuni precum Insula Iubirii, dar chiar să fie emisiunile astea cele care duc la epilare?

În primul rând, cercetările chiar arată că pilozitatea corporală a bărbaților este pe ducă. Un studiu de la Mitel din 2018 a descoperit că până la 46 la sută dintre toți bărbații și-au îndepărtat părul de pe corp, față de puțin peste o treime în 2016. E clară și lipsa de iubire pentru părul de pe corp. În 2021, un studiu realizat de YouGov Body Image a constatat că numai o treime dintre britanici cred că bărbații arată mai bine cu „ceva păr pe piept”, în timp ce patru la sută consideră că tipii arată cel mai bine cu piept „foarte păros”. Părul de pe spate a avut parte de și mai multă ură, 62 la sută dintre oameni l-au considerat total neatrăgător. 

Videos by VICE

Dar nu suntem cu siguranță în singura eră conștientă de pilozitate: Chiar și oamenii cavernelor obișnuiau să-și radă părul cu pietre ascuțite sau cochilii de scoici, ca să prevină insectele în a-și face cuib în el. Egiptenii antici au fost indubitabil primii care să se radă din motive mai puțin practice, iar grecii antici considerau părul de pe corp, precum cel de pe piept, de-a dreptul urât. Nu trebuie decât să te uiți la statui în muzee ca să vezi dovezi ale faptului că părul de pe piept a fost exclus din idealul grecesc de frumusețe. 

Sigur, pilozitatea pe toate fronturile a revenit între anii 80 și 90 ca o dovadă de mândrie sexuală, alimentată de testosteron. Dar inventarea în 1994 a termenului „metrosexual”, când bărbații au devenit mai interesați de îngrijire, ar putea fi considerat punctul de cotitură al eliminării părului. În mod natural, tendințele din modă apar și dispar, deci până la urmă, părul de pe corp s-a demodat pentru totdeauna sau pur și simplu merge înainte cu moda?

„În 2016 am cheltuit 680 de euro ca să-mi epilez definitiv cu laserul părul de pe piept și de pe abdomen – procesul a fost al dracului de dureros”, spune Jamie, în vârstă de 40 de ani, care a ales să rămână anonim, ca ceilalți din acest articol. „Am primit de la sora mea o recomandare de salon fiindcă nu discut din astea cu prietenii mei bărbați. A fost ceva ce voiam să țin privat.”

De ce? Ca actor, Jamie a simțit o presiune să se integreze în așteptările de frumusețe din industrie. „Bănuiesc că se poate spune că am fost binecuvântat la nivel folicular pe piept și oricând îmi scoteam tricoul, reacția oamenilor – și la nivel personal și profesional – era Oh, Doamne, nu mă așteptam la asta, uau, părul tău!”, spune el, „La un moment dat, un coleg actor mi-a spus că trebuie să scapi de căcatul ăla când eram la muncă. Au început să mă atingă așteptările oamenilor.”

Marianna Vlachos, specialistă la Pulse Light Clinic, crede că bărbații au devenit mai conștienți de imaginea lor odată cu dezvoltarea social media. „Mulți bărbați sunt la fel de conștienți de imaginea lor precum femeile”, spune ea. „Îngrijirea masculină a devenit o parte importantă din cultura modernă, iar mulți bărbați consideră îndepărtarea părului ca pe o modalitate de a-și menține aspectul sau imaginea.” Aceasta observă că a existat o creștere semnificativă a bărbaților care doresc să-și îndepărteze părul cu laserul – la clinica ei vin între 80 și o sută de bărbați pe săptămână. 

Jamie este de acord că social media – și emisiunile TV – au afectat percepția despre corpul masculin în ultimii ani. „Oamenii pun chestii pe social media care nu reprezintă mereu realitatea situației lor. Sigur că am simțit presiunea de a adera la o estetică”, spune el. „Inițial am vrut să scap de tot părul de pe corp, dar a crescut înapoi puțin și de fapt asta mă bucură. A ajuns să-mi placă părul meu, dar mă simt mai încrezător că am mai puțin.”

Apoi mai există dezbaterea legată de preferințele partenerelor. Yeliz Delbi, directoare și cosmeticiană la HB Therapy de 17 ani, spune că unii bărbați vin la ea fiindcă așa le-au cerut partenerele lor. „Deși cel mai comun motiv este că urmează să plece în vacanță”, spune ea. „Bărbații vin adesea pentru epilare cu ceară pe spate, piept sau uneori picioare. Bărbații reprezintă 35 la sută din clientela mea în prezent, ceea ce e o schimbare mare comparativ cu vremea când m-am apucat de asta.”

Dar femeile chiar preferă pieptul fără păr? Jamie spune că partenerelor sale le plăcea mai mult să-l mângâie pe piept când avea păr. Studiul YouGov Body Image a descoperit că cei care urăsc cel mai mult părul de pe corp sunt chiar bărbații – 31 la sută dintre bărbați cred că arată mai bine cu păr pe piept în comparație cu 40 la sută dintre femei. 

Inginerul Tom, în vârstă de 29 de ani, își rade părul de pe piept de peste zece ani și insistă că o face pentru el. „Mă simt puțin murdar când e lung și netăiat, în același fel cum m-aș simți dacă aș avea părul vraiște în cap sau dacă barba mea n-ar fi îngrijită”, explică el. Ocazional, dacă îl las să crească și am doi nasturi deschiși la cămașă, primesc comentarii cum că încerc să mă dau mare cu părul de pe piept. Cred că e puțin ciudat că oamenii îl observă, dar nu m-am simțit niciodată presat.”

Tom crede că emisiunile precum Insula iubirii sunt bune pentru că duc la acceptarea îngrijirii masculine. „Eu sunt foarte departe de cultura din Insula iubirii, dar cred că e bine că aceste emisiuni normalizează faptul că bărbații au grijă de corpurile lor și de modul cum arată”, spune el. „Cred că e important să arăți și să te simți bine în pielea ta, indiferent de gen.”

Dar pe lângă Insula Iubirii și heteronormativitate, există o lungă istorie de schimbare a atitudinilor față de păr și în comunitatea gay. Părul de pe piept poate fi un simbol al masculinității și testosteronului, dar, după criza SIDA, mulți bărbații și-au transformat fizicul prin culturism – au renunțat la păr ca să-și accentueze mușchii. Până la finalul anilor 80, subculturile bears, twins și cubs au luat amploare: Bears înseamnă mult păr pe corp și celebrarea corpurilor mai masive, iar twinks sunt celebrați pentru că sunt mai tineri și mai puțin păroși. 

„Pot fi descris ca twink, dar nu simt presiune să-mi îndepărtez părul din cauza asta”, spune David, în vârstă de 28 de ani, din Cehia, care a început să-și smulgă părul de la subraț și de pe piept la 15 și respectiv la 21 de ani. „Pur și simplu mie îmi place cum arată și cum se simte. Îmi pun podcastul preferat și petrec 25 de minute în baie în timp ce fac ceva care mă face fericit pe termen lung.”

Fie că-ți place estetica de Adonis grecesc, fie că nu, pare că aspectul ăsta o să se mențină o perioadă. Asta nu înseamnă că nu ne vom întoarce la Big Bush Energy la un moment dat, dar folosirea din ce în ce mai mult a laserului ar putea însemna că cei care o vor face cu succes vor fi puțini. Dacă asta îți va oferi o șansă să devii o statuie în muzeu, rămâne de văzut ce hotărăște istoria