Când mănânci fructe de mare, înghiți de fapt plastic

Să mănânci pește e bine pentru sănătate, nu? Nu te simți cumva superior moral și mândru când ești la un restaurant și comanzi somon în loc de friptură cu cartofi prăjiți?

Păi ar cam fi cazul să-ți revizuiești ideile, pentru că un studiu de la Universitatea Ghent din Belgia arată că oamenii care mănâncă fructe de mare și pește regulat ingerează până la 11 mii de bucăți de plastic în fiecare an, iar părțile astea mici rămân în țesuturile corpului pentru perioade îndelungate de timp și pot duce la probleme de sănătate pe termen lung.

Videos by VICE

Bucățile mari de plastic și microplastic – mărgeluțe găsite în toalete, produse cosmetice și altele – sunt o problemă, iar interdicția microgranulelor nu pare să rezolve problema. Oamenii de știință au descoperit că majoritatea plasticului care e consumat – în jur de 99% – trece prin corp. Dar acel 1% care rămâne s-ar putea să fie cauza unor probleme mari de sănătate.

După cum ar spune Church Lady, „Nu-i așa că-i special?”

Fotografie de Isaac Wedin via Flickr

Există cinci trilioane de bucăți de microplastic în oceanele planetei în prezent, iar lucrurile nu se îmbunătățesc. Doctorul Colin Janssen, coordonatorul cercetării, a zis că „Următoarea generație sau două generații ar putea să spună că ne-au lăsat plastic putrezit ca moștenire pentru că acum suferim sub diferite forme din cauza asta. Trebuie să facem ceva.”

Plasticul e greu de filtrat în apa oceanului. Conform lui Michael Gross, un scriitor pe știință de la Oxford, bucățile astea mici care „scapă de procesarea normală a fluxului de deșeuri din facilitățile pentru reciclare ajung mai devreme sau mai târziu în oceane”. Mai mult, „păsările maritime cu stomacul plin de deșeuri și broaștele țestoase blocate în pungi de plastic au devenit simboluri ale problemei oceanului cu gunoaiele, dar impactul la o scală mult mai mică și mai vizibilă poate fi și mai sever, iar știința abia a început să exploreze problema asta.”

În studiul lor, cercetătorii de la Laboratorul de Toxicologie de Mediu de la Universitatea Ghent au descoperit microparticule de plastic în țesutul midiilor din Marea Nordică, o masă de apă extrem de poluată. „Când mănânci midii, care conțin în jur de trei sute de grame de carne propriu-zis, te alegi cu trei sute de bucăți de plastic în organism”, au scris cercetătorii.

Citește și Un tânăr a fost bătut, că și-a umplut farfuria cu fructe de mare la un bufet suedez

La finalul secolului, consumatorii de fructe de mare pot ajunge să mănânce în jur de 780 de mii de bucăți de plastic pe an, cu patru mii dintre particule absorbite de sistemul lor digestiv, spun specialiștii.

Doctorul Janssen a declarat pentru Sky News că rămân încă multe semne de întrebare. „Acum că am stabilit că chiar intră în corpurile noastre și stau acolo ceva timp, trebuie să știm unde se duc? Sunt păstrate de țesut și uitate de corp sau duc la inflamații sau fac alte lucruri? Chimicalele care ies din plasticul ăsta pot fi toxice? Nu știm și chiar trebuie să știm.”

Poate că vei vrea să știi răspunsul la întrebările astea înainte să dai iama în niște fructe de mare.