Fotografii de Kara-Lis Coverdale și Rose Athena
Când ești înconjurată de ratoni care îți mănâncă baghetele pe care ți le-ai lipit de picioare te simți aproape ca în propriul tău film Disney. Aproape.
Videos by VICE
Orice ar spune industria modei, nu e deloc complicat să-ți confecționezi un costum din ratoni vagabonzi. Dacă navighezi puțin prin gunoaie, faci rost de niște mâncare putrezită, bandă adezivă și te organizezi un pic, poți atrage destule mamifere sălbatice pline de boli cât să-ți acoperi corpul cu ele câteva ore în șir. E ușor, distractiv și îți crește doar un pic șansele de a contracta o infecție patogenă groaznică.
1 În primul rând tre’ să-ți faci rost de niște haine groase ca să te protejezi de dinții și ghearele ratonilor care s-ar putea să-ți dea turbare dacă te mușcă. Trebuie să fii precaut! Ei, în momentul ăsta începi să te întrebi: De ce căcat am de gând să-mi lipesc mâncare stricată pe corp și să las o haită de animale vagaboande să se târască pe mine? Răspunsul e simplu: Pentru că sunt super adorabili nenorociții (dacă reușești să ignori mirosul de căcat) și cine n-ar vrea să poarte un fel de costum făcut din ursuleți de pluș (cu boli infecțioase?)
2 Cum spune un vechi proverb, cea mai bună metodă de a atrage ratonii e să gândești ca un raton. Și cum ăștia se gândesc la mâncare 80 la sută din timp (restul de 20 la sută fac sex sau caca), cel mai ușor îi atragi cu mâncare. Vestea bună e că ratonii nu sunt deloc pretențioși la mâncare; dieta lor se compune din nuci, semințe, fructe, ouă, insecte, broaște și orice mișcă. Bineînțeles, ratonilor le place mâncarea oamenilor, mai ales dacă e alterată, deci căutați prin frigider niște pizza veche, legume sau fructe un pic stricate și orice scârboșenie mai găsiți. Puneți toate mizeriile într-o pungă bine sigilată și îndreptați-vă spre locurile de periferie din oraș sau unde știți voi că sunt ratoni.
Chiar înainte de a intra în zona cu ratoni, lipiți-vă mâncarea pe voi cu bandă adezivă. Cum adoră mâncarea din gunoaie, au o atitudine de căcat și dungi negre pe ochi, ratonii pot fi considerați golanii punkiști ai regatului animalelor (doar că nu au probleme cu heroina și gusturi muzicale proaste). În stilul lor caracteristic, se apropie fără să te avertizeze și-ți smulg sandvișul din mână, așa că vă dați seama ce apetisanți păreți pentru ei cu baghete franțuzești în loc de mâini.
4 O chestie pe care ratonii, la fel ca și copiii, o găsesc scârboasă, e broccoli. Folosiți această aversiune pentru a vă proteja. Adică lipiți-vă pe voi broccoli în zonele sensibile de care vreți să nu se apropie.
5 Ar fi indicat să faceți niște research înainte să treceți la treabă,să vă asigurați că locul pe care l-ați ales e infestat cu ratoni și că n-o să aveți mult de așteptat până să vă împliniți visul. Eu am ales Mount Royal din Montreal, unde știam sigur că n-o să-mi pierd răbdarea așteptând.
6 E foarte normal să fiți îngrijorați când apare primul hoț ca să înfulece o bucățică din festinul pe care-l reprezentați. Dacă sunteți stresați că o să luați vreo boală infecțioasă, întrebați un doctor specializat în așa ceva. Veți vedea că vă va spune că sunt slabe șanse să turbați de la contactul cu un raton. Nu vreau să fiu iresponsabilă și să vă spun că n-ar trebui să vă îngrijorați deloc. Dar căcat, n-o să pățiți nimic, fricoșilor.
7 Dacă sunteți topiți după ratoni și vreți să vă iubească și ei la rândul lor, vă recomand să cereți de la o pescărie o pungă cu pește un pic stricat. Asta e pentru ratoni un fel de pate de foie gras cu caviar. În câteva secunde veți fi copleșiți de ratoni pufoși, de la degetele de la picioare, până la organele genitale.
8 Dacă observați că vă distrați, luați în considerare și un eventual cunnilingus. Dacă găsiți vreunul care nu se ferește de broccoli, eu zic să-l luați acasă.
9 Bravo vouă. Acum că purtați noul look de toamnă, e timpul să sărbătoriți!
10 E bine de știut că în unele zone hrănitul ratonilor și al animalelor sălbatice e interzis. Și s-ar putea să primiți amendă. Dar cui îi pasă când e înfășurat într-un costumaș pufos și mișcător compus din ratoni?
Traducere: Oana Maria Zaharia