ce sunt sarcinile fantoma, sarcina fantoma la barbat
Sănătate

Lumea ciudată a bărbaților care au o sarcină fantomă

Unii bărbați cis au unele dintre simptomele fizice și psihologice ale persoanelor însărcinate, iar motivele nu sunt încă bine cunoscute.

Când soția lui era gravidă, Ezzat, un fotograf egiptean în vârstă de 45 de ani, a început să aibă dureri de piept similare cu cele ale partenerei lui. Ezzat a consultat apoi - discret - un ginecolog, iar doctorul i-a spus despre o problemă medicală foarte particulară, care afectează bărbații cis în timp ce partenerele lor sunt însărcinate.

Specialistul i-a spus să se relaxeze, asigurându-l că durerea fantomă va trece rapid. În schimb, i s-a întâmplat exact opusul: de fiecare dată când soția lui dezvolta noi simptome asociate sarcinii, cum ar fi durere de spate sau necesitatea crescută de a urina, a ajuns să simtă aceleași lucruri. „Fiecare simptom a dispărut imediat cum a născut soția mea”, spune el. 

Publicitate

Cel mai probabil Ezzat a avut sindromul Couvade, cunoscut și ca sarcină fantomă sau simpatică, în care bărbații cis experimentează unele dintre simptomele fizice și psihologice ale sarcinii. Se întâmplă de obicei în primul și al treilea trimestru, dar statisticile la nivel mondial sunt destul de diferite și nu permit o perspectivă complet clară asupra problemei. 

Termenul a fost patentat în 1865 de antropologul Edward Burnett Taylor, dar unele documente istorice și mai multe studii contemporane au arătat că este un fenomen global cu o longevitate incredibilă. Practic, se pare că mereu au existat bărbați care au preluat suferințele din sarcinile altor persoane. 

Simptomele fizice includ greață și arsuri de stomac, dureri de spate și abdominale, balonare, lipsa apetitului sau creșterea în greutate. Simptomele psihologice pot include schimbări în rutinele de somn, anxietate, depresie și o diminuare a apetitului sexual. 

În ciuda interesului și îngrijorării constante, medicii încă tind să sublinieze că sindromul Couvade rămâne dificil de definit dintr-o perspectivă medico-științifică. Arthur Brennan, unul dintre experții în acest subiect, spune că „acest tip de afecțiune este la limita dintre fizic și mental. Nu este catalogat cu ușurință în niciuna dintre categorii”.

Există mai multe teorii despre el. Unii oameni cred că sindromul se datorează schimbărilor hormonale similare cu ce simte un corp în timpul sarcinii. Alții sunt mai interesați în examinarea problemei din prisma unei creșteri a empatiei

Publicitate

Mai există o altă teorie conform căreia, când un bărbat cis se simte dat la o parte din cauza sarcinii, ajunge să experimenteze aceste simptome până se vede din nou în centrul atenției. Mai exact, încearcă cu orice preț să-și reafirme poziția în cadrul relației.

Deși comunitatea medicală e de acord că sindromul nu este simplu sau evident, unii doctori - precum Mahmoud Ghallab, un psiholog care lucrează în Cairo și care este specializat în probleme de familie - își mențin o atitudine fermă. „Sunt ferm convins că este o problemă în totalitate psihologică”, spune Ghallab. „Apare ca o formă de empatie față de partenere. Și în alte cazuri apare ca să atragă atenția asupra lor ca o consecință a atenției rezervate pentru persoana însărcinată.”

Dar există și explicații fizice și biologice. Puținele studii disponibile până la ora actuală arată că și situația hormonală a bărbaților suferă schimbări radicale în etapa pre-natală. Un grup de cercetători canadieni a descoperit că viitori tați au un nivel mai ridicat decât media de estradiol (un hormon feminin) și niveluri mai scăzute de testosteron (un hormon masculin) decât cei fără copii. Studiul indică de asemenea că cu cât tații petrec mai mult timp îngrijind copiii, cu atât le scade nivelul de testosteron.

Deși sarcinile fantomă nu sunt un lucru nou, multe persoane nu se simt confortabil să discute despre asta. În unele cazuri, cum ar fi cel al lui Dawoud, un avocat sirian în vârstă de 38 de ani, sunt sfătuite să nu vorbească despre asta. Când a experimentat amețeală, oboseală, durere abdominală și pierderea apetitului în timpul sarcinii soției, a cerut ajutorul fratelui său care lucrează ca asistent. „După ce i-am explicat ce se întâmplă, mi-a spus să nu menționez asta nimănui, fiindcă ar fi prea ciudat”, își amintește Dawoud. 

Publicitate

În plus, fratele lui i-a prescris un tratament care nu l-a ajutat. Întocmai ca în cazul lui Ezzat, simptomele au dispărut de la sine la scurt timp după ce a născut soția sa. Cu toate astea, nu mereu e așa și se poate întâmpla ca efectele să persiste sau chiar să se schimbe după nașterea copiilor - există și dovezi care indică apariția depresiei postnatale la unii bărbați cis. 

În orice caz, reticența exclusiv masculină de a discuta public despre subiect este câteodată rezultatul unei alte forme de empatie. Ezzat spune că a vorbit cu partenera lui despre problemă numai după ce a născut. „Nu am vrut să atrag atenția asupra mea. Ea era cea însărcinată și care avea nevoie de îngrijiri.”

Întocmai ca Ezzat și Dawoud, Mohammed, un profesor în vârstă de 41 de ani din Yemen, a experimentat unele dintre simptomele soției sale însărcinate. „Îi era mereu greață”, își amintește el. „Empatia și tristețea mea s-au transformat în aceleași simptome pe care le avea ea. Eram obosit, mi-era greață și aveam dureri.” Spre deosebire de ceilalți bărbați, Mohammed a vorbit despre asta cu alte persoane, dar nu a fost privit foarte bine în familie. 

În timp ce motivele și explicațiile din spatele acestor sarcini fantomă sunt încă în dezbatere, știm că bărbați din jurul lumii raportează simptome similare, și fizice și psihologice. Știm de asemenea că multe persoane nu se simt confortabil să vorbească despre asta. De exemplu, bărbații intervievați pentru acest articol preferă să nu-și dea numele complete din teama de a nu fi ridiculizați. 

Articolul a apărut inițial în VICE Arabia.