
Helen Nianias
Helen Nianias is Deputy Editor of VICE World News for EMEA.
Fotografii cu fețele rușilor care au fost trimiși să lupte în Ucraina
Vladimir Putin e disperat să facă rost de mai mulți soldați, dar până și fanii Kremlinului argumentează că bătrânii nu s-ar descurca în situația din Ucraina.
Regina Elisabeta a fost martora unei istorii spectaculoase. Uite câteva momente memorabile
Regina Elisabeta a avut o domnie care s-a întins pe mai bine de 70 de ani. În timpul ăsta a întâlnit zeci de premieri, președinți și dictatori. Istoria pe care a trăit-o este cel puțin incredibilă.
Regina Elisabeta a murit la 96 de ani. Domnia i-a fost marcată și de o întâlnire cu Ceaușescu
Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani și după mai bine de 70 de ani în care a condus Marea Britanie. Pentru unii români a rămas memorabilă întâlnirea ei cu Nicolae Ceaușescu.
Fotografii suprarealiste cu voluntari ucraineni care fac cocktailuri Molotov
În timp ce forțele rusești se apropie de cele mai mari orașe ale Ucrainei, inclusiv Kiev, civilii s-au apucat să facă cocktailuri Molotov ca să-și apere casele.
Tinerii de 20 de ani care învață copiii refugiaților cum să înoate
„Cu ajutorul cursurilor de înot, i-am ajutat să nu le mai fie atât de frică. Am schimbat întunericul pe mare cu distracția, lumina și jocurile."
O milfă ne-a explicat de ce îi plac tinereii
Ultima oară când ne-am întâlnit, își luase o pauză din partida de sex cu un tânăr de 22 de ani care o aștepta în camera lor de hotel.
Am fost la un curs despre orgasm ca să văd ce nu știam despre clitoris
M-am convins că orgasmul e posibil și fără sex cu penetrare împreună cu persoana iubită.
Cum am ajuns să sap morminte pentru refugiați
Mor atât de mulți refugiați în drumul spre Grecia, că au deja propriul cimitir.
Am petrecut o zi într-o tabără de refugiați din Grecia
„Nimic nu poate fi mai rău decât viața pe care o aveam în Siria", mi-a zis farmacistul. Aici măcar oamenii sunt corecți și nu sunt rasiști."
Femeile saudite sunt hotărâte să-și câștige dreptul de a conduce mașina
În Arabia Saudită, femeile nu au voie să încerce haine la cumpărături pentru că ideea unei femei dezbrăcate în spatele unei perdele e prea sexi.