
Simon Childs
Bogații sunt cea mai mare problemă a suprapopulării planetei
Când spui că suprapopularea e de vină pentru încălzirea globală, nu faci decât să dai vina pe populația marginalizată pentru o problemă cauzată de bogați.
UE e pe cale să aleagă un anonim
Europa e pe cale să-l înlocuiască pe Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, cu cineva de care probabil nu ai auzit niciodată.
Populiștii vor să ia fața Europei la următoarele alegeri
Bula de la Bruxelles e pe punctul să se ciocnească cu partea din electoratul european care o urăște.
Julian Assange e mai vulnerabil ca niciodată, chiar dacă vrea să pară erou
Da, a fondat WikiLeaks și a scăpat de două acuzații de hărțuire sexuală - ambele realități pot fi adevărate în același timp.
De ce viața merge înainte, în ciuda faptului că planeta e pe ducă
Am vorbit cu o psihanalistă despre ce poți face ca să nu te înghită depresia și să nu te apuce disperarea.
Tot ce trebuie să știi despre haosul creat de Brexit și politicieni
Termenul de ieșire a fost amânat, acordul cu UE încă nu există și Theresa May e aproape la finalul carierei.
Mii de studenți au chiulit de la ore ca să protesteze față de schimbările climatice
Am fost în centrul Londrei ca să vorbim cu participanții primei ediţii a Youth Strike 4 Climate (Greva Tinerilor pentru Mediu).
Ce se poate întâmpla după ce acordul pentru Brexit a fost respins
Mai multe scenarii de criză constituțională.
În 2019 vei afla cine distruge planeta
Nedreptatea din spatele schimbărilor climatice va deveni evidentă și cei care o cauzează nu vor avea unde să se ascundă.
Marile puteri ale lumii nu vor renunța la combustibilii care distrug planeta
S-au folosit de conferința despre climat a ONU ca să susțină că energia murdară nu trebuie ținută în pământ.
Cum să oprești distrugerea viitorului
O colecție postumă de scrieri nepublicate ale lui Mark Fisher arată că autorul „Capitalist Realism” este mai important ca niciodată.
De ce nu oprim schimbările climatice
Am vorbit cu un expert în consumul de combustibil fosil despre cum ne împiedică politicienii și corporațiile să oprim schimbările climatice