refugiati
Primarul Fritz mi-a zis de ce Timișoara a devenit punct de fierbere pe harta migrației
„Simțul subiectiv de siguranță al celor care stau în zonele în care avem mulți migranți e unul scăzut.”
Amenințări, furturi și rasism. Poveștile migranților despre abuzurile Poliţiei de Frontieră Române
„Ne-au pus să ne spargem telefoanele.”
9 sfaturi pentru Guvern ca România să-i ajute cu adevărat pe refugiați
Refugiații au nevoie ca legea să-i lase să muncească din prima zi de când intră în țară.
10 realități pe care nu le știai despre refugiații din România
Sunt refugiată și nu dansez din buric.
Poveștile pe care le pierzi când ți se destramă familia din cauza războiului
După ce întreaga familie a fugit din Irak, bunica mea a rămas acasă, pentru că nu voia să renunțe la țara pe care o iubește.
Am mers să văd cum se exprimă copiii refugiaților din România prin artă
„Două mii de ani mai târziu, dar am terminat și noi”, îmi zice glumeț Abdul, un puștan cu gropițe în obraji, care s-a încurcat la stencil-uri înainte de a ajunge măcar la graffiti.
Sunt Dragoș și am salvat refugiați timp de doi ani, iar Europa îi lasă acum să moară
Țările europene și-au schimbat radical atitudinea față de oamenii care își riscă viața pentru a fugi din Africa.
Fotografii care-ți arată frumusețea unor refugiați din Sudan
Alan și frații săi sunt refugiați din Sudan și încearcă să-și creeze o nouă viață într-o altă țară.
De ce viitorii tăi colegi de muncă din România vor fi din Africa sau Asia
Vom fi doar 15 milioane de români până în 2050.
De ce est-europenii se tem mai mult de imigranți decât occidentalii
Ivan Krastev, președintele Centrului pentru Strategii Liberale de la Sofia, analizează în eseul „Post Europa” criza prin care trece UE din cauza imigrației.
Am vorbit cu refugiata siriană care l-a inspirat pe Spielberg să facă un film despre ea
Va fi un fel de Titanic al zilelor noastre.
De ce moda poate fi vitală pentru refugiați
„Cred că dacă ești prost îmbrăcat, toți ceilalți te văd ca pe un alt refugiat.”