Românul sfârâie grătarul cu mici în multe situaţii. Duminica-n familie, aniversează momente fericite din viaţa lui sau pur şi simplu găseşte în grătar o cale de a se relaxa la pădure sau în spatele blocului. În caz că nu ştiai, se organizează periodic concursuri de mâncat mititei în aer liber. Serios, e mult mai mişto să te îndopi cu mici și bere decât cu caviar şi şampanie franţuzească.

N-ai cum să spui că micul nu e iubit de români. Atunci când Uniunea Europeană a vrut să-l interzică, datorită bicarbonatului de sodiu pe care-l conţine, oamenii au sărit ca arşi să apere „simbolul naţional". Până la urmă, Comisia Europeană a fost convinsă de mirosul incitant al micilor şi-a dat liber la sfârâială, cu sau fără bicarbonat.

Ca micoman, am vrut să testez difertie locuri în care poţi să halești mici, în București. Deloc surprinzător, majoritatea locurilor sunt prin pieţe. Eu am ales cinci dintre ele, ca să văd unde sunt micii cei mai gustosi şi unde-i cea mai mişto atmosferă. Le-am dat și note, de la 1 la 5, ca să-ți faci o idee mai clară a locului respectiv.

Am făcut prima oprire la Piaţa Sudului. Locul cu mici se găseşte fix când ieşi de la metrou, la vreo zece metri distanță. Am fost întâmpinaţi de-un bărbat şi-o femeie trecuţi amândoi de vârsta pensionării. Ei făceau grătarul, tot ei serveau. După două încercări eşuate, au înţeles ce ne dorim şi, până la urmă, am luat micii şi ne-am aşezat la o masă liberă.

Oamenii din jur aveau fiecare diverse activităţi. Unul citea ziarul şi bea bere, altul îşi lingea unsoarea micilor rămasă pe propriile mâini.

Mie-mi place mult la bodeguţele astea, pentru că, dacă eşti atent şi asculţi oamenii din jur, ai parte de discuţii atât de autentice. Ce conferinţe cu nu ştiu care intelectuali care dezbat soarta lumii şi folosesc cuvinte pompoase, ca să dea impresia neghiobului din faţa lor că au habar ce zic. Nu, e mult mai satisfăcător mental să stai în astfel de încăperi.

De exemplu, e genial să auzi doi bătrâni, puţin cam piliţi, care dezbat concertul eşuat al cântăreţei Rihanna. În spatele meu, alţi doi bătrâni îi plângeau de milă unui amic: „Da, mă, l-a lăsat nevastă-sa, dar i-am zis eu să nu mai bea atât cu noi. Măcar noi suntem singuri."

Punctul culminant al atmosferei a fost atins de-un tip care mergea din masă-n masă si ne propunea să cumpărăm „leucoplast cu rivanol, la un leu." Jur, ambianţa asta m-a făcut să mă simt atât de românache, încât am uitat că eu am venit să mănânc mici. În cele in urmă, i-am gustat şi erau foarte buni. I-am mâncat din doi timpi şi trei mişcări. Singurul lucru care m-a sictirit puţin a fost că n-au pus muştar îndeajuns. Ştii cum e, de la o vârstă începi să faci economii.

ATMOSFERĂ: 5
GUST MICI: 4,5
SERVIRE: 2,5

Aici, puteam să alegem între locul ăsta şi încă unul, dar am fost convinşi de nenea care zâmbeşte şarmant că nu găsim mici mai buni ca la el. Adevărul e că tipul chiar se pricepea să vorbească cu clienţii. Era fix genul ăla de om de la care ai cumpăra o chestie doar pentru că ştie să-ţi vorbească frumos (fără să-ţi dea impresia că vrea să-ţi vândă). Cumva, am fost păcăliţi cu voia noastră. Servirea a fost impecabilă, nimic de reproşat.

Gustul mititeilor? Din start, i-am dat un bonus pentru că omul era prietenos. Totuşi, la capitolul mici n-a fost la acelaşi nivel, dar s-a menţinut la înălţime, cât de cât. Nașpa n-au fost, dar nici să mă facă să spun: „Da, mai vreau o porție." De data asta, măcar a fost muștar destul.

Modul în care se mânca şi se bea bere aici a fost ciudat. Oamenii nu socializau între ei. Fiecare îşi vedea de treaba lui şi toți dădeau impresia că n-ar vrea deloc să fie deranjaţi. Ăsta ar fi locul în care să vii să contemplezi asupra vieţii tale, nicidecum să schimbi două vorbe cu vecinul de pe scaunul din dreapta ta. Singura gălăgie, ca să zic aşa, era provocată de două pisici negre (o fi având vreo legătură culoarea?!) care hoinăreau nestingherite prin jurul terasei şi miorlăiau din când în când.

O explicaţie ar mai fi că la o masă se aflau şi doi poliţişti care haleau câţiva mici. Nu, bere nu beau, garantat vă spun, ci suc (tot de culoare neagră). Mă gândesc doar că, poate, oamenii se simţeau puţin stânjeniţi că se aflau acolo şi le era teamă să vorbească. Altfel nu-mi explic de ce atmosfera era aşa monotonă. Erau în uniforme, dar nu se ştie dacă în timpul programului sau în pauză. Scooby Doo poate o să rezolve cazul vreodată. Până atunci:

ATMOSFERĂ: 2,5
GUST MICI: 3,5
SERVIRE: 5

Cred că Obor are cea mai compexă piaţă din Bucureşti. Preţuri accesibile, legume şi fructe diversificate, dar şi terase din care poţi să alegi unde să mânânci un mic. Noi am mers la terasa asta datorită unui nene care ne-a văzut că vorbeam între noi şi că eram indecişi unde să rămânem. Părintește ne-a zis că „La Marian" sunt cei mai buni mici. Noi am zâmbit.

Din zâmbet am dat-o aproape în plâns, fiindcă micii care aveau în compoziţie carne de oaie au fost groaznici. Un gust de mă făcea să dau carnea afară din gură, fiindcă nu puteam s-o înghit.

Situaţia a fost salvată de trei bărbați de la o masă alăturată, care ne-au văzut că facem poze şi au fost curioşi să ştie ce-i cu noi.

Nea Gică (cel din stânga), în vârstă de 61 de ani, era cel mai vorbăreţ. Ne-a invitat la masa lui să mâncam peşte cu mămăligă şi brânză. A fost om ca lumea şi ne-a făcut cinste şi c-o bere. Adevărul e că fotografa a făcut ca asta să se întâmple. Mai în glumă, mai în serios a întrebat-o: „ Câţi ani ai? Nu contează, te-aş lua de nevastă, că arăţi bine." Nea Gică a fost mare gagicar la viața lui. Ne-a povestit şi de fostele sale neveste, cinci la număr. Ah, a mai spus şi ceva de-o fază în care o tipă i-a cerut 200 de euro, dar după ce „s-a întâmplat" să zică mersi că i-a dat 50.

ATMOSFERĂ: 5
GUST MICI: 1
SERVIRE: 5

Pe net citisem că în locul ăsta ar fi cel mai buni mici din Bucureşti. Internetul, bată-l vina. Prima comandă de doi mici pe care am încercat, fără succes, s-o facem a fost direct la grătar. Am fost refuzaţi, pe motiv că minimum zece bucăți trebuie să cerem. I-am zis că n-am mai auzit aşa ceva şi m-a trimis la masă, să aştept ospătarul.

„Mhm, ceva miroase dubios aici", mi-am zis. Şi nu, nu era mirosul de mici. În jurul meu vedeam oameni diferiţi faţă de cei pe care îi văzusem la localurile precedente. „La Cocaşatu" e un fel de Bonton în materie de mici. Majoritatea oamenilor care frecventează locul ăsta nu-s chiar de rând. Nu sunt obişnuiţi cu bere la draft, ci cu nu ştiu ce vin de elită.

Hop şi-aşa, a apărut ospătarul să ne-ntrebe ce dorim. I-am spus de cei doi mici. El și-a tras o față mirată şi uşor ironică: „Doi de persoană?!"- „Nu, nu, doi în total." Şah-mat, nu se aştepta la aşa ceva. Apoi, a adăugat: „Doriţi şi muştar cu pâine?!" „Păi, boss, micii fără muştar sunt ca sexul fără preludiu, cum să nu vreau. De ce naiba mă întrebi asta, faci economie sau vrei să-l iei tu acasă?!", mi-am zis, din nou, în sinea mea.

Aveam o bănuială, aşa că am exteriorizat-o: „Costă în plus?" Răspunul a fost afirmativ. Deci, cu 30 de bani în plus, rostogoleşti micu-n muştar. În regulă.

După minute bune de aşteptare, micii au venit şi-am înţeles de ce costă atât de mult. Bine, nu mai zic c-a fost adusă comanda după cea a unei mese de lângă noi, care comandase mai târziu. N-am urmărit chestia asta, însă a fost instinctiv să observ.

Am primit așa: într-o farfurie muştarul, în alta micii, iar în ultima pâinea. N-am înţeles de unde risipa asta sau dacă farfuriile intră la umflarea preţului. Că un mic costă 3,20 de lei şi preţul nu echivalează deloc cu calitatea și atmosfera locului. Una peste alta, „La Cocoşatu" a fost dezamăgirea cea mai mare.

ATMOSFERĂ: 2
GUST MICI: 3,5
SERVIRE: 1

Ultima oprire a fost la piaţa Moghioroş, din drumul Taberei. Se vedea că era în jurul orei 18, adică perioada în care se iese de la muncă. Erau mulţi oameni. La intrare am dat nas în nas cu patronul. I-am spus cine suntem şi ce vrem să facem. Iniţial, a fost reţinut şi ne-a sugerat să venim săptămână viitoare, ca să vedem noua înfăţisare a localului. Cu puterea mea de manipulare învăţată la un curs de dezvoltare personală, a acceptat. Acum, să vină micii!

Omul ne-a servit cu două pahare de sifon din partea casei. A ştiut el ce face, fiindcă a întors armele rapid. Se uita la noi în timp mâncam, ca să ne vadă reacţiile. Eram puţin stânjenit şi dădeam din cap aprobator, când mă-ntreba cu un rânjet pe faţă: „Bun, ă, bun?". Micii au fost la linia de plutire. Nu erau genul ăla la care te gândeşti şi savurezi, ci, mai degrabă, cei pe care i-ai mânca indiferent. Gen: „Hai că merg." Din casetofon se auzea o combinaţie între manea şi lăturărească. Nu-mi dau seama cine cânta, dar mi-a plăcut.

După ce-am terminat cu micii, am pierdut puțin vremea pe acolo. Ne-am împrietenit cu trei tipi care socializau, abia ieșiți de la muncă. Ăsta-i farmecul localurilor ăstora. Oameni simpli, fără nicio harneală. Ca să înţelegi, locul ăsta era fix opusul de „La Cocoşatu".

Ne-au spus că ei vin aici fiindcă-i totul ieftin şi curat. Nu-l suspectează pe patron de ilegalităţi. Ce să zic aici, nici eu. Altfel, tare mult mi-a plăcut Husky-ul ăla de pe perete. Tipul cu barbă ne-a cerut, în glumă, să facă o poză cu „soţia lui", adică băiatul care stătea pe aceeaşi bancă. I-am făcut şi-a vărsat scuipat de la atâta râs după ce i-am arătat-o.

ATMOSFERĂ: 5
GUST MICI: 3
SERVIRE: 4

În cele din urmă, ne-am tirat. Le-am urat zi faină tutoror din local şi-am plecat la ale noastre. După experienţa asta, măcar am aflat locurile pe care o să le frecventez mai des şi cele pe care o să le ocolesc. Mai ales c-am zis deja, sunt micoman. A, da, şi mă bucur c-am scăpat fără vreo toxiinfecţie alimentară din cauza micilor. Momentan.

Poți să-l urmărești pe autorul articolului. Mădălin Istrate, pe pagina lui de fb, adică aici.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citeşte mai multe despre mâncarea tradiţional românescă:
M-am îndopat cu mâncare tradiţională românească de Crăciun și am simțit gloria grăsimii
Mâncarea românească e ca atunci când un înger îţi urinează pe limbă
Am gătit rețete tradiționale din secolul al XIX-lea, ca să văd cu ce-și umflau burțile țăranii români