Articolul a apărut inițial pe Motherboard.
Luna trecută, o companie din Coreea de Sud, cunoscută drept Grupul Shinil, a anunțat că a descoperit epava a unei nave de război a rușilor, veche de o sută de ani. Compania a declarat că nava avea două sute de tone de lingouri de aur, cu o valoare estimată de 130 de miliarde de dolari americani. În momentul de față, poliția sud-coreeană investighează compania pe baza suspiciunii că povestea cu nava scufundată era o escrocherie ca să facă bani din criptomonede.
Videos by VICE
Dmitri Donskoi a fost o navă armată rusească care s-a scufundat în 1905, la aproape doi kilometri de coasta sud-coreeană, în timpul Bătăliei de la Tsushima. Conform Grupului Shinil, a fost descoperită la peste patru sute de metri sub apă cu doar două submarine mici.
Anunțul inițial cu descoperirea a fost acompaniat de conținut video care prezenta submarinele cum explorau epava.
La scurt timp după ce Grupul Shinil a anunțat descoperirea navei Donskoi, o companie afiliată din Singapore a creat o criptovalută denumită Shinil Group Coin legată de descoperirea epavei, conform presei sud-coreene Yonhap News Agency.
Anterior, Shinil Group a negat orice afiliere cu entitatea care promova criptovaluta, iar Motherboard nu a confirmat nicio conexiune. Schema a avut scopul de a atrage investitori pentru criptomoneda lansată, cu promisiunea unor dividende în valoare de 10% din suma estimată în aurul de pe navă. Cam 13 miliarde de dolari, în prima jumătate din 2019.
Asta a rezultat în peste 120 de mii de investitori coreeni, care au băgat peste 53 de milioane de dolari în criptomoneda Shinil, conform publicației The Korea Herald.
Totuși, la mai puțin de o lună după anunțul din partea Shinil Group, compania a anunțat că nu a reușit să identifice aurul pe care anterior credea că îl găsește la bordul navei scufundate. Înregistrarea video de sub apă a fost ștearsă de pe YouTube, site-ul criptomonedei a fost închis, iar foștii directori ai companiei sunt investigați pentru fraudă.
Joia trecută, poliția coreeană a investigat doi foști directori ai Grupului Shinil despre activitățile legate de epavă. Conform Yonhap, autoritățile suspectează că întreaga operațiune ar putea fi „o escrocherie din partea unei familii frauduloase.”
Directorul companiei, Choi Yong-seok și-a dat demisia la începutul acestei luni, după ce autoritățile coreene au început să investigheze dacă Grupul Shinil era doar o escrocherie. Acum, oficialii investighează legăturile cu Rhu Seung-jin și Rhu Sang-mi, două companii implicate, de asemenea, în Grupul Shinil. Conform Yonha, Rhu Seung-jin a fugit în Vietnam după ce a fost implicat într-un alt caz de fraudă din 2014.
Cel puțin o parte din saga asta pare să fie adevărată. Phil Nuytten, director executiv de la Nuytco Research, o companie canadiană de explorare maritimă, spune că aceștia au descoperit nava Dmitri Donskoi în perioada contractuală cu Shinil Group. „Noi am fost angajați să facem niște lucruri foarte specifice, cum ar fi localizarea navei, identificarea ei ca Donskoi și efectuarea unei investigații video detaliate”, a spus Nuytten pentru Motherboard. „Noi am făcut toate astea și doar atât. În ceea ce privește premisele că are aur și alte teorii, eu nu am nicio idee.”
Asta nu ar fi prima oară când nava Dmitri Donskoi a fost folosită pentru fraudă. În 2000, după de Dong-Ah, o companie coreeană în prag de faliment, a susținut că a descoperit nava, valoarea companiei a crescut cu peste 40%. Deși compania nu a declarat niciodată că a descoperit aur pe navă, asta nu a împiedicat zvonurile să se propage. Mitul a fost demontat de un expert naval rus.
Conform New York Times, care a raportat despre descoperirea Dong-Ah de la momentul respectiv, atât de mult aur ar fi fost „o greutate imposibilă” pentru navă. La momentul respectiv, cantitatea de aur de la bordul navei a fost estimată la o valoare de 125 de miliarde de dolari. În 2000, aurul era la o cincime din prețul actual, ceea ce înseamnă că nava ar fi cărat 14 mii de tone de aur. Conform publicației, cantitatea ar fi reprezentat o zecime din tot aurul minat din lume, la momentul respectiv.
Ținând cont de istoria navei, susținerile din partea Grupului Shinil despre descoperirea aurului pe navă au fost primite cu scepticism în Coreea.
„Investitorii ar trebui să fie precauți, deoarece e incert dacă nava se poate recupera și dacă Shinil ar fi capabil să obțină dreptul de proprietate a bunurilor, dacă obține permisiunea de a o scoate la suprafață”, a declarat un oficial din cadrul Serviciului de supraveghere financiară din Coreea de Sud, după ce grupul Shinil a anunțat descoperirea. „Dong-Ah Construction a mers pe aceeași placă față de aceeași navă, dar nu a reușit să-și îndeplinească promisiunile și a dat faliment, provocând pierderi imense pentru investitori”.
În retrospectivă, ăsta a fost un sfat financiar legitim. La doar o săptămână după ce Grupul Shinil a anunțat descoperirea de peste o sută de miliarde de dolari în aur de pe nava Donskoi, directorul de la vremea respectivă Choi Yong-seok a organizat o conferință de presă și a spus reporterilor că, „nu avem cum să identificăm dacă în epavă sunt monezi de aur sau lingouri.”