Mereu am considerat brunch-ul ca pe un războiul al claselor. Un pretext pentru femei albe înstărite, cu cocuri în vârful capului și carduri de la părinți și bărbații cu păr facial excentric, care stau la coada de pâine artizanală. De aceea, de fiecare dată când un prieten mă invita la masă înainte de trei după amiază, eu refuzam politicos.
Ceea ce înseamnă că nu sunt deloc familiară cu realitatea unui brunch. Am judecat și criticat de la distanță ani de zile, dar nu prea am trecut prin experiența asta. Totuși, ura nefondată nu e tocmai o calitate, în special în climatul politic actual.
Videos by VICE
De aceea, în ideea de a descoperi cum mănâncă lumea de pe partea cealaltă, m-am trezit cu un ecuson din hârtie la gât, într-o duminică la prânz. „Pregătește-te de un brunch hardcore”, scrie pe semnul de la intrare. Faptul că nu există un hashtag pentru replica asta, mă surprinde. Dacă un eveniment pentru tânăra generație are loc fără a fi online, se pune că a avut loc?
Ecusonul îmi permite accesul la BrunchCon din Los Angeles, o celebrare pe toată durata weekendului a tuturor lucrurilor care implică masa dintre micul dejun și prânz, cu degustări de la peste cincizeci de comercianți, sesiuni foto în fața pancartelor cu #CulturedAF și #FoodPorn (în sfârșit hashtagurile de care aveam nevoie), beer pong și conform website-ului: „COCKTAILURI MIMOSA ȘI BLOODY MARY LA DISCREȚIE, SPONSORIZATE DE KETEL ONE!”.
Ceilalți participanți au plătit 65 de dolari pentru privilegiu de a asculta muzică de fundal în timp ce consumă cantități masive de șampanie nebrand-uită și ouă închegate.
În zona VIP, oamenii socializau la o lumină fosforescentă și beau cocktailuri mimosa din pahare de unică folosință, în timp ce așteptau nerăbdători să înceapă event-ul. Ei au plătit cu 30 de dolari mai mult decât restul publicului pentru un avans de 30 de minute, ca să se îndoape înainte să intre și plebea.
La barul din salonul de așteptare, pentru că nu beau alcool, am cerut un suc de portocale, la care barmanul m-a întrebat sceptic: „Doar suc de portocale?”. Eu am aprobat din cap rușinată. Dacă ar fi venit un bodyguard să mă conducă afară, aș fi înțeles pe deplin.
Ușile se deschid și oamenii se grăbesc să intre ca la concertul The Who din 1979, iar energia lor intoxicată de alcool e o sursă de inspirație. Un trio de femei care poartă tricouri cu mesajul „Shut the Brunch Up” chițăie de bucurie.
Imediat ce intrăm în sală, suntem întâmpinați de gherete cu tricouri pe care scrie „the perfect brunch” și alte răhățele cu mesaje de genul: „Make America Drunk Again.” Cuvântul „bitch” se vehiculează atât de mult, încât și-a pierdut orice sens. Baloane cu „Cheers Bitches“, sticle de apă cu sloganul „Thirsty Bitch” imprimat în auriu, care de abia așteaptă clienții deshidratați. Eu m-am pus la coadă pentru o mostră de „Skinny Bitch Pizza.“
Există și opțiunea să clătești palatul bucal cu un cocktail mimosa cu vin rose, care sună ca un pahar de diabet. „E rose, încerc să fiu fin”, spune un bărbat în timp ce gesticulează spre băutură roz. E clar că nu e primul lui pahar.
Am consumat fără să simt vreo plăcere paste fără aromă dintr-o farfurie de hârtie și am analizat ce-i în jur. Cu privirea periferică am crezut că am văzut un tip care dansa victorios la masa de ping pong cu bere, dar, de fapt, el doar dansa pe piesa Chainsmokers.
Eram cam anxioasă, deoarece incidentul de la Charlotteville se întâmplase cu doar o seară înainte, iar peste stradă oamenii mărșăluiau pentru supremația albă, dar aici la BrunchCon nimic nu era sudist mai puțin clătitele.
Mi-am adus aminte când treceam cu mașină pe lângă o coadă de oameni care așteptau să ia brunch-ul, în drum spre Marșul Femeilor post-alegeri. M-am uitat la ei cu un dispreț intens, gândindu-mă că erau pe dinafara istoriei ce se forma. Cum naiba poți să mănânci avocado pe pâine prăjită în timp ce lumea arde? Mă întrebam eu. Luând asta în considerare, precum și preconcepțiile mele despre brunch, am asumat că o să mă simt similar și la BrunchCon.
În mod curios, nu m-am simțit așa. Totuși, sunt uimită de diversitatea publicului. Mereu am considerat brunch-ul o activitate de oameni albi, mai ales că e o referință în multe seriale pentru rezidenții albi din suburbii, iar toată lumea de la coada pe lângă care am trecut în drum spre Marșul Femeilor, erau albi ca ouăle pe care așteptau să le înfulece.
Dar aici la BrunchCon, sunt înconjurată de sute de oameni de toate rasele, tot adunați cu un singur scop comun: să înfulece cât mai multă mâncare într-o stare constantă de ebrietate. Toată lumea, inclusiv eu, ține ritmul piesei „Function” de la E-40 care se aude de la pupitrul Dj-ului. Eu fumez o țigară pe o scară afară, lângă un tip negru pe la vârsta a doua îmbrăcat într-un guayabera, care împarte un vaporizator cu două fete filipineze.
Înăuntru, oameni de toate vârstele discută cu entuziasm la mesele comune. Unii se potrivesc perfect cu arhetipul meu imaginar al unei persoane ce frecventează brunch-urile, cu un coc în vârful capului, îmbrăcăminte boemă și botine de piele, dar majoritatea sunt complet diferiți. Nimeni nu e supărat, toată lumea este la același nivel și grămezi de resturi de mâncare acopere aproape toate suprafețele. Ținând cont de sărăcia și foametea din afara acestui univers, pare ca o utopie.
În acel moment, am realizat că brunch-urile nu prezintă un război al claselor cum am asumat dintotdeauna. E un loc unde toată lumea se poartă de parcă face parte din acei 1% de oameni bogați, indiferent de statutul socio-economic actual. Luxul de a da 13 dolari pe niște ouă pe care unii îl au, iar alții nu, echilibrează discrepanța societății noastre. Până la urmă, unele dintre cele mai sărace cunoștințe ale mele frecventează cel mai des brunch-urile. Este o oportunitate de a te îmbăta în mijlocul zilei, să uiți de realitate pentru câteva ore, de aceea brunch-ul a devenit o instituție americană.
Poate ar trebui să facem brunch-uri în loc de proteste, dacă toată lumea s-ar înțelege la fel de bine ca atunci când nu ai limită la bar, poate așa am rezolva problema rasismului într-o după amiază. Supremația albă s-ar înfuria dacă ar vedea oamenii din Coaliția Rainbow de la BrunchCon, care râdeau și dansau și beau bere non-americană în această duminică, ziua Domnului. Adevărata egalitate există atunci când toată lumea are aceeași șansă să stea la coadă pentru tacos la temperatura ambientală. O mimosa în fiecare mână și fiecare bărbat, femeie și copil vorbesc cu bitch, ăsta e viitorul liberal.