„Dan Şova lua”, dar nu prea curând

Ieri a fost o zi plină de evenimente. Două sute de oameni au venit în Piaţa Universităţii să protesteze faţă de modul în care Dan Şova a scăpat de arest, de parlamentari, în general, şi de PSD, în special. Ei au scandat chestii clasice precum „Dacă taci din gură, penalii te fură”, „DNA curăţă România” , dar şi nişte şlagăre inventate special pentru ocazie, precum „Dan şi-o va lua”.

Din păcate, nu putem să jubilăm la imagini cu Şova în cătuşe pe tv şi să auzim cum se plânge cât de purulentă e haznaua din celula lui, pe România TV, că la asta se rezumă arestarea preventivă. În caz că nu ştiai, senatorul Şova este un avocat care a deţinut multe funcţii în guvernările României de prin 2008 încoace, cu acces la fonduri destul de grele, precum Transporturile şi Infrastructura. DNA voia să-l aresteze preventiv, c-ar fi dat foc la nişte hard-uri, care dovedeau fapte de corupţie, dar îl cerceta de mult pentru un caz de complicitate la abuz în serviciu, prin care a păgubit statul de 3,4 milioane de lei.

Videos by VICE

El n-a scăpat că-l consideră inocent colegii senatori, din contră, majoritatea celor prezenţi au votat arestarea lui, dar conducerea Senatului a mers după un regulament vechi, care a fost modificat de Curtea Constituţională în 2008 şi a decis că n-au fost destule voturi. Apropo, preşedintele Senatului e Călin Popescu-Tăriceanu, dacă vrei să-i urezi ceva de bine.

M-am dus în Piaţa Universităţii să vorbesc cu oamenii şi să văd ce au de zis despre Şova, dar şi ca să văd cum începe sezonul de proteste în 2015, că în alţi ani deja eram la al patrulea protest până acum.

Primii oameni peste care am dat au fost unii din protestarii din faţă de la TNB, care au reînceput şi ei protestele. Mi-au zis că într-adevăr Ponta şi Şova sunt nasoi, dar tot Băsescu e cel mai rău şi ar trebui să ne fie ruşine că n-am fost la mitingul lor anti-Băsescu, care a fost acum două zile.

VICE: De ce-aveţi o problemă cu ce s-a întâmplat azi în Senat?
Famiglia: E problematic, pentru că Parlamentul continuă să dorească să fie instituţie de judecată şi să ceară dovezi, când asta e treaba Justiţiei. E problematic şi că legal s-a aprobat arestarea lui, dar parlamentarii au spus că „nu, nu, noi avem regulamentul nostru”. Şi ultima problemă e cu PSD-ul, care acum câteva zile a luat o rezoluţie prin care se lăudau că cei anchetaţi în probleme de corupţie vor fi daţi la o parte.

E chiar atât de sigură partea cu regulamentul Senatului?
Sper că cei de la Curtea Constituţională se vor pronunţa, că e evidentă situaţia. Până şi avocaţii lui Voiculescu, Sergiu Andon şi Lucian Bolcaş au spus că e o chestiune clară.

VICE: Este mai grav cazul Şova, decât cel al lui Vosganian, care a fost şi el scăpat de colegi?
Nu este mai grav. Şova este al doilea caz din ultima vreme şi uşor, uşor se adună frustrările. El a scăpat printr-un artificiu tehnic mizerabil.

Cine este responsabil de artificiul de azi?
Regulamentul. N-ai majoritate, nu se aplică.

Unii zic că e bine să existe măsura asta de imunitate, ca să menţină un echilibru între puteri, să nu poată justiţia să modifice majoritatea în Parlament
Care ar fi problema cu asta? Atât timp cât îi arestează pentru fapte de corupţie şi nu pentru declaraţii politice, să-i aresteze pe toţi. Dacă eşti cercetat, trebuie să se dea voie să fii arestat oricine ai fi.

VICE: Ce faci aici?
Florin Bădiţă, organizator No Pants Day: Am venit să protestez din acelaşi motiv pentru care am făcut şi evenimentul de azi, că am văzut o cauză care mi s-a părut injustă, cum a fost cazul de astăzi cu imunitatea lui Dan Şova. Ca în orice ţară civilizată, cum va deveni şi România cândva, ar trebui să vorbim despre demisia de onoare. Nici nu mai contează ce rang ai, atât timp cât eşti sub investigaţie trebuie să-ţi dai demisia, apoi să te întorci.

De e crezi că s-a adunat mai multă lume acum şi nu în cazul în care Vosganian a fost scăpat de Parlament?
Sincer, e o bună întrebare. Cred c-a contribuit şi indignarea oamenilor legată de mânăriile din timpul alegerilor. Dar e şi legătura mai puternică între Dan Şova şi Victor Ponta, decât cu Vosganian.

El a tot fost la guvernare din 2008 până astăzi. Ce te-a enervat cel mai mult din activitatea sa?
Nu am stat să urmăresc ce fapte a comis de-a lungul mandatului, pe mine m-a deranjat ce s-a întâmplat azi în Parlament.

VICE: De ce crezi că n-au mai ieşit oamenii să protesteze de mult?
Florin, cel cu steagul: Cred că au de plătit rate la bancă, au alte chestii. Televizorul îi ţine legaţi, ne uităm zilnic la ce a mai arestat DNA-ul. Anul trecut ieşea lumea în fiecare seară.

De ce crezi că le-a sărit ţandăra oamenilor la Şova şi nu la Vosganian?
Şova a fost unul din promotorii proiectului Roşia Montană. Şi a avut o nesimţire d-asta soră cu ce vreţi voi, când a zis că merită un monument, după ce că a primit zeci de milioane de lei comision. A făcut şi contractul cu Bechtel. Deci ne-a sărăcit şi văduvit ţara.

Ce crezi despre faza de azi din Parlament? Cine e responsabil?
Am văzut că, în Parlament, în fiecare zi mai vine altul să se ascundă după scaun. Cât despre responsabilitate, eu cred că, din toate partidele, PSD e cel mai corupt, sunt o şcoală de hoţi. Din ’90 încoace, Iliescu şi-a perpetuat un comportament fals şi alunecos, care a prins foarte bine la români, dar comunismul este mulat pe defectele omului. De fapt, tâlharii ăştia nu mai au nicio ideologie, numai tătucul Iliescu ştie ideologia.

VICE: De ce au ieșit oamenii în stradă după atâta vreme?
Claudia Apostol, activistă Roşia Montană: Pentru că e strigător la cer că votul în Senat se acordă în funcţie de cine este cel luat în vizor, pentru că în cazul Borbei sau Vosganian nu am reuşit să ne mobilizăm destul de mulţi şi pentru că trebuia să începem de undeva. Şi, spre ruşinea noastră, a trebuit să se ajungă la Dan Şova ca să ne mobilizăm.

De ce s-au mobilizat oamenii atât de greu anul ăsta?
Am căzut cu toţii în capcana vocilor care spuneau că protestele vor fi politizate, că vor apărea nu ştiu ce reprezentaţi de la un partid sau altul, ca să-şi aroge organizarea şi mesajul protestatarilor. Cred că trebuie să ieşim din capcana asta, pentru că partidele mereu vor sta la pândă şi, de fiecare dată când va exista o acţiune a societăţii civile, vor încerca să căpuşeze aceste acţiuni. Şi n-o să mai ieşim niciodată în stradă de frica partidelor, iar raportul ăsta ar trebui să fie invers.

De ce crezi c-a fost Şova punctul forte? E legat de faptul c-a fost implicat în cazul Roşia Montană?
Nici nu s-a ajuns la cazul acela în ancheta lui Şova. Dar, într-adevăr, faţă de alte personaje, a fost mediatizat foarte mult din cauza protestelor pentru Roşia Montană. Iar eu vreau să-l văd judecat şi să ştiu că, odată cu dovezile alea pe care le-a distrus şi pe care are ocazia să le distrugă în continuare, nu vor fi şi unele legate de Roşia Montană. Şi Vâlcov, Borbei şi Vosganian au anumite legături cu cazul, dar la Şova s-au adunat foarte multe lucruri şi lumea ştie că e protejatul lui Ponta şi vrea să-l vadă în faţa justiţiei.

VICE: Ce doriţi în urma acestui protest?
Doamna cu stiletto: Să fie anticipate, preşedintele să aibă curajul să dizolve Parlamentul, să angajeze unii noi, nu contează cum sunt, dar să fie alţii. Vreau să văd averile confiscate şi să meargă să construiască spitale, şcoli.

Nu biserici?
Şi biserica e bună, dar Ştefan Cel Mare a implementat bine biserica la noi, pe vremea aia. Acum să vedem ce fac ăştia acum. Copiii se droghează, cad spitalele pe oameni, medicii fug din ţară, olimpicii fug.

Păi Iohanis poate să facă ceva ca preşedinte?
Poate dacă vrea, trebuie să ia atitudine. Nu ştiu care este privilegiul unui preşedinte în treaba cu maghiarii, că chiar că mă calcă pe nervi.

Păi s-a dat lege să nu mai aibă voie să afişeze steagul fără tricolor.
Păi eu văd pe internet că afişează. Să vedeţi ce e în Covasna. Eu citesc de la Dan Tănasa, care e bloghist şi ne arată ce bătaie de joc e acolo. Şi nu accept, frate, o să-mi pun şi eu stilettoul pe primăria din Budapesta, cu tricolorul în toc, ca să le aduc aminte că noi i-am scos de sub toate hoardele, noi i-am făcut oameni, noi le dăm papa.

Ce aţi face cu toţi corupţii ăştia?
Să nu mai existe puşcării de lux, eu aş face un canal Dâmboviţa-Dunăre şi făceam la fel ca părinţii lor şi-i puneam să-l sape. Apoi facem vaporaşe şi-i batem pe francezi şi englezi cu Sena şi Tamisa lor.

Mi s-a părut deprimant că mulţi nici nu mai ţineau minte cazul Vosganian, care a scăpat de un vot asemănător în Senat, pentru c-a venit cu Biblia după el şi-a bocit ca o fătucă în faţa colegilor, ca să-i emoţioneze. Dar m-am bucurat c-a început din nou sezonul de proteste, aşa pare că mai mişcă şi altceva în România, în afară de DNA TV. În rest, nu mă încălzeşte cu nimic că văd oameni cu cătuşe-n arest preventiv, aş vrea să-i văd condamnaţi pe bune, în tribunal, la pedepse serioase, care să nu se suspende pentru bună purtare, grafomanie sau ochi frumoşi.

Citeşte mai multe despre Şova:
Cum a ajuns roșia storcită în poala lui Dan Șova
Românii nu știu diferența dintre arest și judecată
Flashmob Roșia Montană la Guvern: Ponta mi-a zis că fac treabă mai bună ca Șova