Articolul a apărut inițial pe i-D.
Acum câteva săptămâni, am primit un mail intitulat: „Eu, fotograf la 15 ani, în căutarea locului meu.”
Videos by VICE
În mail scria: „Numele meu este Nico Daniels, sunt un fotograf în vârstă de 15 ani, dintr-o suburbie mică de lângă orașul Houston, Texas. Tocmai am terminat un proiect început de anul trecut. Împreună cu doi prieteni de liceu (Nya Green – Model și Dharma Lagrule – asistent) am făcut o sesiune foto în studioul din dormitorul meu, pe care l-am construit cu materiale de la magazinul de bricolaj. Sunt mândru să pot spune că am făcut totul de la zero.”
O serie de imagini atașate în mail o prezintă pe Nya cu o tentă roz-violet. În toate cadrele în care ea se uită în podea, în obiectiv sau peste umăr, balonașe curcubeice plutesc în jurul ei, ca niște pete de ulei pe suprafața apei. În unele fotografii ea zâmbește, în altele chiar râde, iar fiecare avea un aer efemer, ca și cum fotograful captura un moment fragil care, în orice secundă, ar fi putut să dispară.
Noi am crezut că fotografiile sunt bune. Al naibii de bune.
Nico locuiește în The Woodlands, o suburbie mică pe lângă Houston, plină, așa cum spune el, „cu boșorogi albi bogați și copii care cheltuie banii părinților pe droguri”. Lui nu prea îi place acolo, dar cui îi place în suburbie? E super plictisitor! Gazon, gărdulețe și cer albastru. Nu prea ai ce să faci, decât să construiești un studio în dormitor și să-ți fotografiezi prietenii.
„Eu vreau să fac portrete cu puștii care vor să se exprime așa cum sunt, într-un loc unde toată lumea și totul e la fel!”, mi-a spus el la telefon. „Copiii ăștia pe care îi vezi la școală cum se pierd în mulțime, eu îi cunosc personal și mi se par super interesanți. Eu vreau să le ofer șansa să iasă din cochilia lor, în camera asta și să se simtă speciali. Pentru a scoate în evidență personalitățile lor.”
Nu asta face un fotograf bun? Capturează esența chestiilor. Chestii care poate nu le-a mai observat nimeni. Chestii pe care poate nici subiectul nu le-a observat. Chestii, chestii, chestii. Să poți să faci toate astea din dormitorul tău, e un proiect destul de amplu.
„Fratele meu s-a mutat, așa că am profitat!”, glumește Nico pe seama studioului său improvizat. „Când părinții mei nu erau acasă, am dezmembrat patul și l-am băgat în camera lui. Eram atât de entuziasmat să am pentru prima oară spațiul meu personal.”
Nico s-a apucat de fotografie de când a primit o cameră compactă când a împlinit 11 ani. „Eram în clasa a cincea și făceam poze cu arhitectură, pentru că mi-era prea frică să cer ajutorul prietenilor”, spune el. „Apoi, în clasa a șaptea, am strâns bani cât am putut și mi-am cumpărat un DSLR pentru amatori, pe care încă îl folosesc.”
Imaginile pe care ni le-a trimis, răsfirate prin acest articol, sunt generate de la o idee anume: „Am văzut o imagine cu o femeie într-o cârpă roșie gigantică”, descrie el. „Cred că era o imagine National Geographic. Am rămas cu gândul la ea săptămâni la rând, până când mi-a picat ideea de fundal albastru și balonașe. Prietena mea Nya a postat pe Snapchat o fotografie cu părul ei împletit, iar toate ideile pe care le-am avut până atunci s-au legat.”
Ei au ținut sesiunea de fotografiat într-o sâmbătă, înarmați cu două pachete de balonașe și un reflector de care făcuse rost. Nico povestește că atunci când fotografiază, cheamă mai mulți prieteni, cu care ascultă muzică și se distrează. „Noi facem totul, de la styling, la design de scenă și lumini”, spune el. „E desăvârșit, presupun.”
În viitor, el vrea să lucreze cu Frank Ocean, Kanye și Tyler, The Creator. I-ar plăcea să colaboreze și cu Converse (tocmai ce a terminat de fotografiat o reclamă neoficială cu brandul , într-o piscină gonflabilă plină de iarbă și flori). Într-o zi, i-ar plăcea să se mute „undeva departe de tot și să fotografiez oamenii pe care îi admir.”
„Mi-e frică de viitor, pentru că nu voi reuși. Asta probabil e cea mai mare frică a mea. Însă mi-ar plăcea să ajung în New York și să lucrez cu toți oamenii cool”, spune el. „Eu vreau să-mi împărtășesc povestea mea, cum am găsit un refugiu în visele pe care le-am construit cu camera mea, în timp ce alți copii de vârsta mea, din acelaș oraș, se pierd în propriile visele, încercând să se descopere.” Știi ce? Noi ținem cu el.