Palatul Adevărul

Aici a fost unul dintre cele mai cunoscute centre de presă din România.

|
01 octombrie 2012, 10:25am

Imediat cum ocolești Cercul Militar, pe strada Constantin Mille te întâmpină Palatul Adevărul, cu cel mai trist chip care a existat vreodată pe-o clădire. Aici a fost unul dintre cele mai cunoscute centre de presă din România, proiectat de arhitectul Ștefan Ciocârlan după modelul palatului Figaro din Paris și inaugurat acum 114 ani.

La șase ani după inaugurare, în 1904, Adevărul a capătat o nouă surată, ziarul Dimineața, iar  directorul redacției, Constantin Mille, a cumpărat și fabrica de saci Saint-Frères, anexată palatului, pentru a integra noua echipă. Unificarea celor două clădiri a fost însă stopată de sosirea Primului Război Mondial, iar palatul a fost rechiziționat de comandamentul german care a tipărit aici ziarul Bukarester Tageblatt.

În 1940, Constantin Mille a vândut cele două publicații pe care le deținea bancherului Aristide Blank, iar directorul redacției a devenit Constantin Graur. Acesta a dărâmat clădirea veche a palatului și a înlocuit-o cu una din beton armat, a cumpărat o clădire din vecinătate și într-un final le-a unit cu fabrica. A dotat tipografia cu aparatura cea mai performantă a vremii și a început să tipărească aici încă șase publicații săptămânale, dând naștere perioadei de glorie a gazetelor reunite sub pălăria Adevărul.

Publicația a fost suprimată în 1951 de comuniști și a fost înlocuit cu ziarul Luceafărul, care s-a privatizat după Revoluție. Actualii proprietari nu s-au hotărât ce întrebuințare să dea cladirii. Astăzi, fostul palat zace în uitare, prăbușit într-un somn imobiliar.

În fața palatului se află mereu un paznic și aproape de fiecare dată m-a lăsat să intru. E drept, trebuie să ai o lanternă și un minimum de perseverență, dacă e pentru prima oară. 

Acum doi ani lucrurile stăteau mai bine. Ferestrele încă mai aveau geamuri, iar țiganii nu apucaseră să fure toate burlanele, liftul și alte câteva accesorii. Dar era amuzant când îi prindeam aici. Se piteau după ziduri și mai scotea câte unu capu’ să verifice dacă am plecat.

Clădirea emană un aer destul de obosit. Se vede asta după fragilitatea scărilor ce amenință pe oricine le urcă sau coboară. Noaptea e o provocare dată naibii pentru toți cei care se aventurează s-o urce cu ceva alcool la bord și aparent nepregatiți.

Corpul vechi al palatului sau inima redacției a fost până de curând ferit de demolări de ziduri. Dar spargerile sunt ca un cancer imposibil de tratat. Aici încă se mai pot vedea numele unor mari ziariști și publicațiile lor.

De asemenea, deasupra ușii din capătul holului stă scris în latină „Nicio zi fără un rând (scris)”. În goana lor după știri, ziariștii treceau prin hol fără să-și mai ridice ochii către motto. Le intrase în sânge. Perseverența anima întregul mecanism. Era o agitație continuă atât pe stradă, cât și înăuntru și nu din cauza prafurilor, cum ai puta crede din sloganul de mai sus!

Ar fi fost aproape imposibil să nu găsesc un număr din ziarul Scânteia. Mi-a mulțumit ulterior că l-am scăpat de efortul de-a aprinde focul unor oaspeți nocturni.

Tovarașul m-a salutat în trecerea mea, dar și nenumărate alte chipuri și-au întors privirile către lumina lanternei mele. Fără să vreau mi-a venit în minte ultimul discurs al lui Ceaușescu: „Alo! Stați liniștiți la locurile voastre!”

Colajul artistic nu îmi aparține și mai mult ca sigur nu cred că-i voi afla vreodată autorul, deși tind să cred că peretele aprținea unui departament de Cultură, că atunci nu exista Monden.

Locul a fost îndelung mediatizat, iar din această cauză îndelung călcat în picioare de foarte mulți vizitatori care fac sau își fac poze feșiăn pentru facebook sau alte siteuri. Tot aici se refugiază adeseori copii de liceu dornici de aventuri și încărcați cu rebeliune.

Dar, mai presus de orice se poartă înălțimea. Cu atenția cuvenită pentru scândurile rupte, aici este un loc bun de stat într-o noapte caldă.

Eu mi-am luat costumul de Spiderman și am escaladat acoperișurile din tablă până aproape de bulevard. De aici Palatul Adevărul e o mogâldeață urâtă, o bubă uscată și respingătoare. Adevăru’ fuse și se duse!

Citește și alte locuri părăsite.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE