„Mă gândesc la sex work ca la mâncare. Dacă nu-ți place pizza, asta nu înseamnă că nici restul lumii n-ar trebui să mănânce pizza”, a zis modelul de videochat Amber Elena.
Amber lucrează pe platforma de videochat Jerkmate, una dintre cele mai mari din industrie. Vorbește ore în șir cu clienții din confortul propriei case. Pentru ea, e un set-up ideal. A jucat și în filme porno în trecut, dar a zis că preferă să practice sex work digital. „Îmi place că îmi fac programul cum vreau, iar asta îmi dă multă libertate.”
Videos by VICE
Are clienți de toate felurile: unii sunt fideli, alții au un fetiș foarte specific, alții vor doar să vorbească. Unele ședințe sunt mai porno, altele mai puțin. „Îmi place să vorbesc mult cu fanii și clienții, știu că e important pentru ei să le dau atenție.” Înainte să facă un filmuleț la comandă, modelul îi întreabă pe clienți dacă au cerințe specifice, dacă vor să fie îmbrăcată în blană sau în piele, de exemplu. Mereu încearcă să le respecte nevoile.
„Pe Jerkmate există Gold shows, în care modelul stabilește ce preț să ceară ca un client să vadă show-ul complet.” Asta îi permite să își creeze conținutul și să seteze prețurile în mod foarte democratic.
Amber spune că succesul în industrie depinde de personalitatea ta și felul în care te prezinți. Și lumina bună. Pentru ea, jobul e o sursă de plăcere și putere. E profitabil și confortabil și o ajută să cultive relații interpersonale frumoase, să își exploreze sexualitatea și să se conecteze cu propriul corp.
„E un job eliberator. Ador să fac sex work și mi-aș dori ca oamenii să se abțină să mai arunce cu noroi în modele. Multe dintre noi adorăm ce facem și ne și pricepem la asta”, a zis ea.
Uită-te la clipul de mai sus ca să vezi cum arată o zi la job din viața lui Amber Elena sau contacteaz-o pe Jerkmate.