Ce poți face cu adevărat pe Revolut cât încă mai crezi că fraierești ANAF dacă-ți ții banii acolo

revolut anaf solutii oferte

Revolut a venit în România în 2018, adică la trei ani după ce s-a lansat la nivel internațional. Chiar și așa, românii sunt acum pe locul al doilea în topul utilizatorilor din întreaga lume. Din 25 de milioane de clienți pe plan global, circa 2,5 milioane sunt din România (lider regional, pe locul doi este Polonia cu două milioane de clienți).

Interesul nu este greu de justificat. Revolut oferea o soluție rapidă de transferuri de bani, cu comisioane mici și mai ales frictionless – termenul chiar vine de la fricțiune și înseamnă că nu te mai freacă un funcționar cu nșpe mii de dosare cu șină pentru operațiuni banale în secolul 21.

Videos by VICE

Pentru mulți însă lipsa hârțogăraiei s-a tradus drept lipsă totală de control din partea statului pe banii din conturile Revolut. Legenda că poți folosi Revolut pentru evaziune s-a împământenit de la asta și că totul e online. Oh, online-ul, acest instrument magic în care nu lași urme. Ba pardon, o să fac urticarie dacă mai aud o dată cum ai ars Fiscul cu „sutele” tale când tu ai impresia că Dark Web înseamnă fundalul negru de la Insta.

Update: chiar rămân urme când plimbi bani online și e nevoie de multă școală – și a vieții, dar și d-aialaltă – ca s-o faci cu adevărat anonim.

Da, băncile și serviciile financiare chiar trebuie să se mute în online

Să folosești argumentul ascunderii banilor împotriva digitalizării și mutării în online a operațiunilor financiare e o glumă arogantă. Poți urmări banii în online, diferența o fac sistemele antifraudă și banii pe care-i aloci pentru a te asigura că tu, ca bancă, nu ajuți traficanți de femei și droguri să fie dezvoltatori imobiliari și patroni HoReCa în timpul liber.

De fapt, ce stă între tine și fantezia aia în care nu mai plătești impozite statului român până când nu se schimbă câte ceva prin țara asta sunt departamentele de compliance, due-dilligence și anti-spălarea banilor din băncile – sau serviciile financiare precum Revolut – pe care le folosești.

Compliance-ul trebuie să se asigure că banca ta respectă legislația națională, due-dilligence-ul trebuie să verifice chestii precum beneficiarul real și sursa banilor, iar anti spălarea banilor trebuie să pună la dispoziția autorităților toate dovezile de mai sus, plus să verifice preliminar orice tranzacție și să ridice un steag roșu de fiecare dată când algoritmii semnalează ceva suspect.

Revolut și-a cam pus la punct sistemele astea în ultimii ani din două mari motive: presiunea din partea autorităților naționale și că s-a extins masiv și vrea să se transforme în primul gigant bancar complet virtual.

Apoi, dacă ai impresia că marile grupuri bancare din lume stau strălucit la capitolele astea, te invit să cauți mega scandalurile în care au fost implicate în ultimii ani. Credit Suisse, UBS, Morgan Stanley și Citigroup sunt doar câteva exemple de bănci care au fost amendate în Statele Unite ale Americii sau în Europa tocmai pentru că nu și-au făcut treaba și au permis celor din lumea interlopă să-și ascundă și spele banii prin conturile lor.

Lucian Heiuș, șeful Fiscului din România, a fost întrebat dacă poate estima suma totală pe care românii o țin în conturi Revolut. N-a știut să răspundă, dar asta nu înseamnă că banii pe care-i ai acolo chiar trec pe sub radar. „Cred că este greşit să spunem că (românii cu conturi Revolut – n.r.) ţin undeva banii în ideea de a fi ascunşi. Putem spunem că fiecare îşi ţine banii în orice bancă pentru că şi Revolutul a devenit o bancă. Eu nu pornesc de la ideea că toată lumea care are cardul pe Revolut sau foloseşte Revolut îi ţine ca să ascundă ceva.”

Cum te prinde ANAF cu banii pe Revolut

Hai să vedem și care sunt cele mai uzuale cazuri în care chiar ai vrea să încasezi niște bani mulți la care să nu plătești impozit.

Ai vândut o mașină Oricum nu plăteai impozit dacă vindeai cel mult două mașini într-un an. Cei care vând de la trei mașini în sus pe persoană fizică într-un an – adică samsarii de mașini – plătesc impozit 10 la sută din venit. Dacă, totuși, ai tu combinația asta și găsești români care să-ți pună pe Revolut banii pentru un BMW „Ursuleț” cu 300 de mii de kilometri reali, tot se vor ridica steagurile roșii când vei încerca să scoții banii din contul Revolut.

În plus, la cum se schimbă algoritmul antifraudă al Revolut, e foarte probabil să se dea alarma înainte să încerci să scoți banii. Și acum, pentru că se supune reglementărilor din sectorul bancar, serviciul chiar e obligat să anunțe asta la ANAF.

Ai vândut o casă Dacă e mai ieftină de 450 de mii de lei (circa 90 de mii de euro la cursul actual) nu plătești impozit. Dacă e mai scumpă, impozitul e de trei la sută, dar în niciun caz nu te va salva Revolut de el.

Contractul de vânzare-cumpărare se autentifică la notar, schimbarea de proprietar apare în cartea funciară. Statul va ști că ai vândut casa aia. Te gândești să o dai în acte cu 449 de mii și să încasezi diferența pe Revolut? Nici asta nu-i combinație, chiar dacă ai găsit acel român care se va simți în siguranță să facă artificiul ăsta.

Reglementările bancare chiar obligă Revolut să pună la dispoziția ANAF toate încasările tale. Și chiar se va vedea că în ziua în care ai încasat 449 de mii prin bancă – tranzacțiile cash sunt interzise de mult în imobiliare – ai mai luat încă o mie pe Revolut.

Mulți utilizatori din România care au încercat să încaseze banii pe un apartament sau garsonieră s-au trezit cu conturile blocate, chiar dacă suma nu depășea pragul peste care trebuiau să plătească impozit. După anchetă – care poate dura luni întregi în care n-ai acces la bani – Revolut i-a invitat politicos să-și scoată banii din cont și i-a banat.

Pur și simplu n-a vrut să-și asume riscul de deranj cu Fiscul sau Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

Ce încă poți face pe Revolut

Mare parte din motivul pentru care Revolut se încordează tot mai tare împotriva evaziunii este că încearcă să devină un „one-stop shop” pentru toate chestiile care țin de bani.

În ultimii doi ani, Revolut s-a dezvoltat masiv și a intrat pe piețe conexe. După ce-a fost casă de schimb valutar digitală și loc de economisit prin Vault, serviciul e folosit acum și pentru tranzacționare de acțiuni sau crypto, îți dă credite ca cele de nevoi personale ale băncilor și niște cashback la diverse parteneri în secțiunea Rewards (ai 50 la sută pentru Tinder premium).

O altă idee importantă pusă în aplicare a fost să permită părinților să deschidă conturi și carduri pentru minori. Dacă îi prinzi de mici, poate stau cu tine până la pensie și dincolo de ea. Altfel, să nu uităm: Revolut încă stă bine pe plăți, atât la împărțit nota, cât și la transferat rapid bani (deși aici băncile au mai redus din handicap).

Doar că toate aceste produse financiare noi au transformat Revolut într-o bancă. Ea chiar există, este înregistrată în Lituania, stat cunoscut pentru cadrul fiscal prietenos cu băncile. Însă și Lituania a cam fost nevoită în ultimii ani să facă niște curățenie prin sectorul financiar, după câteva scandaluri internaționale și leak-uri care au arătat că băncile lituaniene au fost folosite în operațiuni-mamut de spălare de bani – în special de companii și miliardari din Rusia.

Acum, un pic pe larg despre economii și credite.

Un feature mișto pentru conturile de economii este că te lasă să retragi oricând banii, spre deosebire de majoritatea depozitelor bancare din care, dacă scoții banii înainte de termen (trei, șase sau 12 luni), nu încasezi deloc dobânda. Revolut însă îți calculează fracțiunea din dobânda anuală promisă și ți-o eliberează alăturii de banii din cont oricând alegi să-i retragi.

Dobânda anuală oferită acum pentru conturile de economii Revolut este de 1,95 la sută, comparabilă cu dobânzile oferite de băncile românești pentru depozitele în euro pe un an. Știu că-n contextul inflației de 15 la sută tot pierzi bani dacă-i ții într-un cont bancar, dar poate nu te simți tocmai confortabil să devii lupul de pe Wall Street contracronometru.

Creditele Revolut au condiții similare creditelor de nevoi personale din bănci: perioadă maximă de rambursare de cinci ani, cu plafon de 125 de mii de lei. Dobânda pornește de la 7,79 la sută, dar diferă în funcție de suma împrumutată și perioada de rambursare. Ca idee, la băncile comerciale din România, un credit de 20 – 25 de mii de lei pe cinci ani ajunge la o dobândă anuală efectivă cuprinsă între 10 și 12 la sută. Aici e vorba strict de creditele cu dobândă fixă.

Dacă e să reții un singur lucru din textul ăsta, te rog să fie acesta: orice ai face în următorul an, nu lua vreun credit cu dobândă variabilă. Ipotecar, de nevoi personale, pentru city-break sau centrală termică – orice ar fi – ia un credit cu dobândă fixă.

Până-n decembrie încă e posibil ca dobânda fixă oferită de bancă să fie ușor mai scăzută decât cele variabile. În ianuarie însă se actualizează iar ROBOR și IRCC, indicii bancari în funcție de care se calculează dobânzile variabile, și rata ta o să crească cu vreo 30 la sută. Nu-s clarvăzătoare, chiar e matematică, se va întâmpla asta.