OCD
Am întrebat oamenii care strâng lucruri inutile: De ce, Doamne, de ce?
„Am păstrat fiecare gadget pe care l-am cumpărat din 2002 încoace.”
Viața mea cu o tulburare care mă face să-mi smulg părul din cap
Purtam mereu batice sau pălării ca să nu se vadă petele de chelie pe care mi le creasem singură, smulgându-mi părul fir cu fir.
Cum îmi influențează OCD-ul viața sexuală, mai ales când sexul mi se pare murdar
„Poate că nu contează dacă mă ating cu chiloții de canapea. Poate că o să se întâmple ceva rău sau poate că nu. O să văd mai târziu.”
Cele mai ciudate lucruri pe care le fac oamenii ca să scape de anxietate
„E o reușită care-mi amintește cât de capabilă sunt, chiar și când creierul îmi spune opusul.”
Fostul m-a urmărit în așa hal, încât m-am ales cu OCD
Am început să fac liste și tabele cu orare ca să pot să-i fac față fostului. Apoi s-a transformat într-o compulsie.
De ce îți place atât de mult să storci coșuri
Știi că nu ar trebui să-ți râcâi acneea, dar sincer, aste atât de liniștitor – până te uiți în oglindă și vezi același coș răzbunându-se pe tine a doua zi dimineață.
Unii oameni visează și câte 4 ore cu ochii deschiși
Condiția este cunoscută sub numele de „maladaptive daydreaming”.
Mă tot gândesc că am ucis oameni, din greșeală, doar cu mintea
OCD nu se manifestă doar prin grija că ai lăsat aragazul aprins.
Oamenii care se îngrijorează nonstop au o problemă la creier
Oamenii de știință au găsit locul care-ți creează grijile.
E un iad să ai un iubit care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă
Când suntem la petreceri, știu că nu trebuie să-l sărut pe nepregătite, pentru că îi pot declanșa o criză. Odată a refuzat să mănânce într-un restaurant pentru că i-a căzut umbrela pe jos.
Cel mai liniștit loc din lume m-a panicat la maximum
Sute de milioane de oameni suferă de tulburări de anxietate.