Datorită decorațiunilor fațadei, profesorul Andrei Pippidi a numit casa de pe strada Temișana nr. 2-4 „un palat venețian eșuat în București”. De puțină vreme am descoperit în apropierea Parcului Luigi Cazzavillan această casă interesantă construită în 1901 și extinsă în 1911. Așa cum prea bine ne-am obișnuit, se află într-o stare de degradare avansată. Acoperișul inițial și alte detalii arhitecturale au fost distruse în urma cutremurului din '77. Probabil acesta a fost începutul căderii ei în ruină. Astăzi este unul dintre cele mai riscante locuri părăsite în care am umblat. Deși este trecută în lista monumentelor istorice din 2004, palatul din Temișana nr. 2-4 și-a primit sentința la prăbușire.
Publicitate
În același timp, casa mai este cunoscută și sub denumirea de Palatul Luigi Cazzavillan. Se presupune că aici a locuit ziaristul cu același nume, fondatorul ziarului Universul, lucru puțin probabil, conform documentărilor celor de la jurnalul.ro, deoarece acesta a murit în 1903, iar autorizația de construcție datează din 1901.
Este un palat mai mic, plin de detalii ieșite din comun, gata să înceapă să se miște sau să te amenințe.
Detaliile nu vor mai rezista mult. În fiecare zi se strâng copii în fața casei ca să joace fotbal. Se mai loveste o cărămidă, un grilaj și așa mai departe.
Am ignorat semnele de avertizare și am pătruns în inima ruinei. Urma să rămân pe deplin fascinat.
Acesta este probabil culoarul interior care despărțea vechiul corp de cel nou. Lipsesc multe trepte, scări și pereți. Abia dacă reușesc să-mi imaginez cum de mai rezistă.
În zilele bune spațiul ăsta era acoperit de rufe puse la uscat și peste tot se auzeau ecourile vecinilor care bârfeau pe la ferestre și balcoane.
Iar asta nu e o reclamă tocmai bună luând în considerare contextul. Firma de la parter era poate înaintașa tuturor celor care mai pun astăzi afișe pe stâlpi cu „Executăm orice…”
Una dintre intrări este ruptă din filmele cu fantome. Recunosc că această explorare este destul de îngrijorătoare dacă ești singur. Orice pas pe care-l faci e însoțit de scârțâituri, iar din cinci în cinci minute mai cade câte-o bucată de tencuială. Acasă am rămas puțin șocat de poza pe care am făcut-o. Undeva jos apăreau câteva pete ușor luminoase. Apoi mi-am dat seama că era de vină fumul de la țigară.
Publicitate
Câteva trepte mai sus găsesc pe geamul ușii niște indicații ajutătoare.
Pe o altă ușă, alți băieți și-au afișat imaginația. Însă domnul Tickaloss nu era acasă și am continuat singur prin odăi și cămăruțe.
Peste tot e plin de crăpături din podea până-n tavan.
Casa a fost găurită fără protecție și a făcut pui de bastarzi.
Mizeria din dormitor mi-e familiară - exact atmosfera după o petrecere zdravănă undeva la țară.
Ajuns la balcon m-am mulțumit să admir parcul de departe. Niciun pas nu e deloc sigur, darămite balconul.
Detaliile interioare fură ochii. Unul din ele este scara asta cu ieșire pe un alt balcon. E sumbru când te gândești că n-ai nimic de care să te ții în cazul în care una dintre trepte cade. Totul alunecă, se surpă și se dărâmă. Ba chiar am fost nevoit să reglez trepiedul pentru a face poza asta, pentru că podeaua era în pantă.
Găsesc în cele din urmă și un ziar Scînteia cu un interviu acordat de tovarășul. Tare mult îmi mai plac chestiuțele astea descoperite întâmplător.
Nu era singura sticlă. Vechii proprietari sau chiriași erau mari băutori de cola. Am găsit câteva lăzi pline de sticle goale. Asta de fapt mi-a făcut poftă și am plecat repede din palat către primul magazin.
