Fashion

Cum este să te naști în Rahova și s-ajungi model în New York

Aceasta este povestea lui Gilbert Costache, un tip care spune despre el că e „român, țigan, grec și ungur”. O combinație care l-a dus departe.

de Delia Marinescu
13 Decembrie 2017, 10:29am

Fotografii via contul de Facebook al lui Gilbert

Dacă ajungi în New York, n-ai cum să ratezi bulevardul 5th Avenue. În fața magazinului de bijuterii Tiffany&Co, celebru pentru filmul Breakfast at Tiffany’s, o să vezi trei bărbați frumoși, îmbrăcați la patru ace, care zâmbesc șarmant și se pozează cu turiștii. Dacă o să-ți scape un cuvânt în limba ta, unul dintre ei te va înțelege.

Gilbert Costache are 30 de ani și e model, actor și life-coach. În ordinea asta. Când îl întreabă cineva în engleză ce naționalitate e, răspunde „I am gypsy and I have blood from Romania” și apoi povestește că are rădăcini din patru zări.

„Eu mai mult de jumătate sunt țigan, un sfert am de la bunica care era unguroaică și am și de grec ceva. Român, țigan, grec și ungur. Cel mai mult mă identific cu țiganul, recunosc.”

Gilbert a crescut în Rahova. La New York, în apropierea magazinului Tiffany&Co se află Muzeul Național de Matematică. La un calcul simplu, probabilitatea ca el să se afle acolo unde este azi era destul de mică. Gilbert crede, însă, că ține și de tine să schimbi ecuația în care te-ai născut.

Gilbert a apărut la KanalD, acum aproape trei ani, când a participat la emisiunea SuperModels prezentată de Botezatu. Sau poate l-ai văzut pe Instagram sau pe Facebook, unde are zeci de mii de followeri. Indiferent dacă că ai mai auzit sau nu de el, Gilbert are un prezent și un trecut mișto despre care am vorbit cu el pe Skype.

A pus prima dată piciorul în State în august 2013, când a fost invitat la Fashion Week New York, unde a avut cinci prezentări. Avea 18 ani când a intrat în industria modellingului internațional. În 2015 și-a făcut bagajul și s-a mutat la New York ca să dea tot ce-i mai bun din el. „M-a revoltat toată partea asta în care se spunea că dacă ești țigan nu poți, că dacă ești român, nu poți la Hollywood. Pur și simplu m-a supărat foarte tare sistemul în care se spunea că nu poți să devii cine ești tu de fapt, cine e esența ta”, spune Gilbert.

VICE: E mai greu să fii model la New York decât în Europa?
Gilbert: S-ar putea să fie mai greu, da. Cred că tot de noi ține să fim mereu în cea mai bună formă și în cea mai bună energie pentru a lua castingul și a ne face munca, dar ce e la New York diferit de Europa e că aici vin cei mai buni din toate țările. Clar, și la Milano și la Paris vin cei mai buni, dar parcă în New York am văzut crema.

Cum arată o zi din viața ta la New York?
Trei zile lucrez la Tiffany ca host, mai fac showroom pentru Armani, când au nevoie, și în rest mă duc la castinguri. Chiar de curând am avut un casting să fac un shooting cu Madonna. Nu m-au luat. Într-o zi obișnuită mă duc la sală, la yoga sau, dacă nu e iarnă, alerg în parc. Mănânc din trei în trei ore. Două zile pe săptămână am clase de actorie. Bine, sunt și spontan, dacă am un date sau un prieten mă cheamă la un film, dar în general am o disciplină.

Că tot ziceai că ești spontan când vine vorba de un date, cum trebuie să fie o tipă ca să ieși cu ea?
În primul rând, să fie sinceră. Ador persoanele împăcate cu ele care au adevărul în ele, care n-au măști. Mă face pe mine să economisesc timp până să le descopăr cu adevărat. Și văd și frica acolo, când îți pui o mască. Mai departe, ca să ieșim la date, clar contează și fizicul. Tind spre cele de culoarea mea, brunete, cu ochii mari, cu pasiune.

Ce vicii ai?
Pe la 20 de ani am fost un băiat foarte vicios. Acum nu prea mai am vicii. Sunt atât de workaholic cu sala, cu mâncarea sănătoasă, cu a memora scenele de la actorie și a fi cât mai bun la castinguri. Viciile care au mai rămas ar fi cumpărăturile de haine și cumpărăturile pentru casă. Îmi place să-mi decorez frumos casa. Și gândurile pot să zic, dar am reușit să le cuceresc. Fac meditație ghidată prin sunete și yoga.

Gilbert, când ți-ai dat seama că ești frumos?
Haha, în școala generală eram popular. Am fost „Mister” pe școală în clasa a VIII-a și nu mi-a fost greu să-mi dau seama că sunt atrăgător. Am avut noroc și cu mama că ea mi-a zis tot timpul că sunt cel mai frumos și cel mai bun băiat și mi-a inoculat chestia asta. Dar eu nu mă văd neapărat un om frumos, mă văd un om armonizat. Mă văd masculin, mă văd bărbat. Ca exemple de bărbați îi am pe Humphrey Bogart, Cary Grant, Marlon Brando, Frank Sinatra, care n-au neapărat legătură cu frumosul, dar aveau carismă.

Cum te simți acum când te întorci acasă, în Rahova?
Nu mai sunt sentimental. Dacă acum câțiva ani eram, acum sunt un pic mai integrat. Eu văd ceea ce e bun la rasa mea și la români. Eu îmi iau de acolo puterea. Mai ales de la familia mea. Bunica mea a fost un exemplu pentru mine. O chema Florica, era blondă cu ochii albaștri. Ea n-a avut școală. Unguroaică fiind, din Târgu Secuiesc, a fost adoptată de țigani și la 10 ani a fost trimisă la muncă să vândă flori și semințe. Iar la 20 și ceva de ani deja avea șoferul ei personal și vindea flori en gros. Ea a dormit trei ore pe noapte până la 60 de ani. Tot timpul m-a învățat să fiu vrednic. Mi-a zis că n-o să fiu amărât, dacă sunt vrednic și mă trezesc dimineața. Ea a fost foarte puternică, a luat casă la toți copiii ei. Ce am mai învățat de la e să-ți urmezi scopul, să nu te deviezi de la el.

Te-ai simțit discriminat în România sau la New York pentru că ești rom?
În New York nu m-am simțit deloc discriminat, nici în Spania. În România, da, m-am simțit discriminat. Am simțit chiar că nu am șanse să ajung mare pentru că sunt țigan. Am simțit că am un handicap și că nu pot ajunge cineva, că asta mă ține pe loc și e un sentiment foarte urât. Am auzit deseori spunându-se „țiganii” ăia. Că au furat, că au făcut etc. Și eu mă dădeam că nu sunt țigan și chiar ziceam ca ei „da, așa e, sunt răi” și asta mi-a creat un foarte mare complex. La școala generală îmi amintesc că uneori auzeam printre colegi „țiganul ăla”. Sau și în modă am fost sfătuit: „nu mai spune că ești țigan”.

Ce îți place mai mult, actoria sau moda?
Să știi că nu e una care mă atrage mai mult, dar în actorie mă pot exprima. Eu n-am putut să-mi exprim bine sentimentele până pe la 14-16 ani, ca să n-o supăr pe mama care era deja supărată din cauza lui tata. Tot timpul am pus fața de fericit, să o ridic pe ea când a fost căzută. Și atunci eu mi-am reprimat sentimentele. Actoria mă împlinește pe partea asta de a trăi. Pe când cu moda... salut frumusețea vieții prin ea. Pur și simplu e diferit.

Cam până la câți ani poți să fii model?
Acum bărbatul este la modă, nu se mai caută atât de mult puștiul, copilul și aici am noroc, pentru că am și 30 de ani și sunt bărbat, iar agenția mă vinde mai mult. Sunt diferite tipologii - de la băieții slabi care fac catwalk până la musculoșii care fac underwear și apoi la cei care au personalitate. Eu sunt în partea în care sunt comercial, în care eu fac haina să se vândă. Tu trebuie să ai personalitate pentru a da viață acelei haine. Cel mai sexi lucru pentru un bărbat e să fie identificat cu el însuși, să știe cine e, să nu mai fugă după iepuri sau să își creeze măști. Și asta se vede în poză. Ca model și ca actor n-ai cum să minți camera. Și să revin la întrebare, aș vrea să continui până la un 35 de ani, dar dacă o să fiu cerut în continuare, o să fac asta, o să profit de faptul că arăt bine cât se poate ( râde). Acum mai am un an-doi să ajung unde vreau eu cu chestia asta.

Unde vrei să ajungi?
Vreau să ajung top model, să lucrez bine aici, aș vrea un clip cu o cântăreață mare sau să fiu imaginea cuiva: Tom Ford sau Tommy Hilfiger. Rolul principal este actoria în clipa asta, dar și în modă simt că n-am dat încă tot ce pot. Ce mi-a plăcut mie în modă e că poți să faci artă în toată partea asta de limbaj corporal, de atitudine, de ceea ce simți. Clar mă ajută și țiganul din mine la chestia asta, și mentalul meu, pe undeva și conexiunea mea cu divinitatea, munca mea interioară, experiența mea de viață.

Gilbert, împreună cu Pin Morales

Care a fost cel mai mișto om celebru, să zicem, de la care ai învățat ceva care te-a marcat?
Scenograful lui Pedro Almodóvar, Pin Morales îl cheamă. El mi-a fost chiar mentor, cu viziunea lui în artă. L-am cunoscut în Spania și chiar a însemnat pentru mine mult - cum să văd și eu arta mai departe. La bază am învățat că și răul și binele sunt create tot de Dumnezeu și toate lucrurile pe care le avem în cap, de la sex la rase sunt lăsate de creator și din toate astea, noi, artiștii trebuie să facem să se vadă frumosul și să imortalizăm prezentul. Mi-am dat seama că e mai mult rău și suferință în viață și contează ceea ce alegem noi să facem din acel rău ca să fie bine.

Te consideri un model pentru copiii de etnie romă?
Da, cred că sunt un model de urmat, pentru că m-am autodepășit zilnic, sunt o persoană autodidactă și am văzut mereu ceea ce e bine în orice. Dacă aș vrea să fac ceva în sensul ăsta? Da, cu siguranță, în anii viitor mă gândesc să fac ceva prin care să pot să ajut cât mai mulți de etnia mea din România.

Ți-a zis cineva că l-ai inspirat sau ți-a cerut cineva sfaturi?
Fratele meu și veri de-ai mei mi-au spus: „Frate, pentru că tu ai reușit și nouă ne este mai ușor să credem că și noi putem reuși”. Au fost băieți care mi-au spus că s-au apucat de modă datorită mie. Unul a ajuns chiar bine, a plecat și prin Turcia și am zis „wow”. Îmi amintesc de un băiat care a venit la mine când eram la Academia de Coaching în România. El era dependent de droguri. Aveam vreo 20 și ceva de ani și m-a întrebat dacă pot să-l ajut să se lase. În viața mea, pentru că am putut să stau atâta vreme plecat din țară, am trecut cumva peste dependența de oameni. L-am pus să se ducă în trecut și să-mi zică de ce s-a apucat de droguri. L-a uimit când și-a dat seama că nu avea atenție de la părinți. Și a început să vorbească cu ei.