Tatuajele astea făcute fără șablon sunt ca o declarație de dragoste față de tine

Artista asta promovează incluziunea socială prin tatuaje.

de Zio Baritaux; translated by Diana Pintilie
|
iun. 16 2018, 3:30pm

Articolul a apărut inițial pe i-D.

Tatuajele făcute de mână ale artistei MKNZ sunt profund de personale: „Stilul meu s-a dezvoltat ca o extensie naturală a felului în care desenez și țin un jurnal”, spune ea. Desenele ei, ca niște mâzgălituri, includ lebede somnoroase pe nori de curcubeu, globi oculari plin de lacrimi, inimi și triunghiuri cu diverse inscripții („queen”, „trans” și „they”, printre multe altele). „Conținutul meu este intenționat gălăgios, obscen, provocator și extrem de lesbi”, explică ea. „Seamănă mult cu mine, aș zice”.

Pentru MKNZ, care se descrie ca „o femeie grasă, feministă și queer”, conținutul îi aparține și în alt fel: contururi de oameni corpolenți apucă, strâng și își expun cu mândrie colăceii de grăsime. „Reprezentări pozitive ale corpurilor ca al meu sunt absolut necesare”, spune ea. „E vorba de supraviețuire și libertate de la standardele plictisitoare și sufocante ale frumuseții, susținute de o patriarhie capitalistă pentru a menține puterea în mâinilor bărbaților albi heterosexuali.” În interviu, MKNZ vorbește despre tatuaje obscene, valori care se intersectează, tatuaje queer și acceptarea fizicului corpolent.

VICE: Cum te-ai apucat prima oară de tatuat?
MKNZ: M-am apucat să fac tatuaje pe la 20 de ani, într-o casă din Capitol Hill. Aveam o grămadă de prieteni punk, mai mult decât dispuși să mă lase să învăț să tatuez pe pielea lor. În primii ani, am menținut un tarif de donație, o practică într-un fel eșalonată. La momentul respectiv îmi convenea, deoarece aveam și un job de zi, care-mi acoperea chiria, iar mie mi-a luat mult timp să capăt încrederea, să cred sau să afirm că munca mea are valoare. De asemenea, mi-era frică să valorific tatuajele, deoarece îmi plăcea atât de mult ce făceam, iar monetizarea acestor pasiuni cam distruge farmecul lor. Din fericire, încă sunt pasionată de tatuaje, după atâția ani.

Cum ți-ai dezvoltat stilul?
Genul de tatuaje care-mi plac reflectă mult începutul meu, pe când îmi tatuam prietenii, iubiții, colegii de apartament și comunitatea din spațiile neortodoxe. Îmi place un tatuaj „nereușit”, unul vechi, șters, neclar sau incomplet. Ador tatuajele care oferă o indicație a condițiilor sub care a fost aplicat tatuajul. Faptul că materialele mele sunt cât se poate de obscene mă ajută să triez clienții încuiați. Nu sunt niciodată contactată pentru tatuaje de tipi hetero. În general, rareori sunt contactată de bărbați, dar cei care o fac sunt foarte dulci și respectuoși. Aș prefera să rămână așa.

Când ai venit la Valentine's Tattoo și cum e să muncești aici?
Sunt în studioul Valentine's de mai bine de trei ani. Shannon [Perry] a deschis salonul de una singură, cu un an înainte să mă alătur și eu. Când am auzit că dorea să mai aducă un artist, am contact-o cu sufletul la gură. Ea deja opera la limita scenei de tatuaje din Seattle și a riscat cu mine, deoarece pe atunci eram doar un înțepător, fără cursuri sau experiență profesională la un salon. Am fost atât de recunoscătoare și încântată și în continuare sunt. Acum suntem șapte și îmi place și respect pe toată lumea cu care lucrez. E un vis devenit realitate.

Poți vorbi un pic despre principiile salonului și ale personalului?
E foarte solicitant să susții valori de incluziune într-un spațiu creativ și recunoaștem responsabilitatea care vine la pachet cu comunitatea care se tatuează la Valentine's. Noi ne luăm munca foarte în serios și ne chinuim să creăm un mediu sigur și să menținem standardele înalte de responsabilitate. Noi avem clienți care comentează regulat cum nu s-au simțit niciodată atât de în siguranță și respectați într-un salon de tatuaje și cât de relaxați se simt la Valentine's.

Menținerea unui spațiu în siguranță înseamnă zero toleranță pentru rasism, sexism, transfobie, prejudecăți față de persoanele supraponderale, persoane defensive și orice altfel de discurs sau comportament ignorant. Iar această combinație de valori înseamnă că trebuie să evaluăm constant practicile noaste și comportamentul individual. Cu toții avem origini diferite și diferite privilegii de examinat. Deoarece Valentine's este o afacere condusă de oameni albi, munca asta nu se va sfârși niciodată pentru noi.

Cum influențează tatuajele queer, cultura generală a tatuajelor? Ce consideri că mai trebuie schimbat?
Eu cred că, într-o zi bună, tatuajele queer contestă narativa tatuajelor care sunt obligate să prezinte un singur lucru specific. Într-o zi bună, tatuajele queer pun bazele unei comunități și întărește legăturile dintre persoanele queer. Oferă puterea și forța înapoi în mâinile celor oprimați. Într-o zi proastă, tatuajele queer încă ierarhizează albii și corelează imagini sacre din alte culturi.

Într-o zi proastă, e o scenă rasistă, transfobică, ignorantă și clasistă. Tatuatorii albi queer au o obligație, după părerea mea, să respecte valorile intersecționale, pentru a se educa în zone de oprimare pe care nu le resimt pe pielea lor și pentru a demonta valorile colonialiste din propriile practici.

De asemenea, trebuie să înțelegem că, deși siguranța noastră crește direct proporțional cu identitatea comună de „tatuatori queer”, munca noastră, stilurile noastre de viață și comunitățile noastre sunt omogene. Cultura tatuajelor queer din Seattle e diferite decât cea din alte orașe, comunități rurale sau chiar și alte țări. Eu cred că ar trebui să prețuim aceste diferențieri și să ne folosim platforma individuală și diverse grade de capital social pentru a ne sprijini unii pe ceilalți și pentru a respinge impulsurile competitive sau de exclusivism.

De ce sunt importante pentru tine reprezentările de corpuri grase?
Asta ține și de percepția mea asupra sinelui. Eu nu mi-am iubit corpul, nici măcar nu l-am acceptat până când am început să văd reprezentări pozitive cu oameni grași. Iar așa ceva nu este ușor de găsit în mainstream media. Corpolența este exclusiv percepută printr-un filtru de violență. Corpurile grase sunt în mod regulat chinuite, tachinate, hărțuite, umilite sau complet ignorate din cultura populară. Așa că, pentru mine, reprezentarea pozitivă a corpurile similare cu al meu este absolut necesară.”

Poți explica cum diferă acceptarea corpolenței față de pozitivitatea față de corp?
Acceptarea kilogramelor în plus și pozitivitatea corporală sunt diferite deoarece termenul de „pozitivitate corporală” a fost co-optat în general de persoane care nu sunt grase, în mare parte comunități de fitness, ca o modalitate de a exprima o pozitivitate generală, de auto-satisfacție pentru un fizic care deja este acceptat de societate. Deși e important să încerci și să-ți accepți corpul al un nivel personal, nu e nimic radical în exprimarea unei pozitivități față de aspectul fizic al unui alb subțirel. Noi trebuie să fim mai exacți, de aici și termenul de „acceptare a kilogramelor în plus.”

Gras nu e un cuvânt rău, ci o denumire. Pentru mine e important ca acest cuvânt să facă parte din identitatea mea. Eu știam că sunt grasă înainte să descopăr că sunt queer, sau artistă, poate și înainte să conștientizez că sunt fată. Deci, dacă tratăm cuvântul ca un adjectiv neutru, atunci întărim idea că a fi gras nu e rușinos.

De ce consideri că e important ca oamenii non-grași să discute aceste aspecte?
Când retorica despre grași nu este contestată de către oamenii non-grași, atunci se normalizează acel limbaj și se perpetuează dezumanizarea oamenilor supraponderali. Eu cred că există mulți aliați care înțeleg asa, dar ezită să vorbească de frică să nu spună ceva greșit. Știu că e înfricoșător să vorbești în public despre prejudecăți pe care nu le resimți la nivel personal, dar e mai OK să porți aceste conversații dificile, și poate să mai greșești câteodată, decât să rămâi ignorant și să-i lași pe cei oprimați să se descurce pe cont propriu.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE