Relațiile mele cu alcoolici m-au făcut să văd că şi eu am o problemă cu băutura

Tocmai coborâse de pe scena improvizată a unui bar dintr-un orășel, se împiedicase – după ce se întrerupsese în mijlocul unei povești și uitase ce voia să spună. Tocmai își încheiase performance-ul pentru care fusese angajată. Era beată rangă. Dăduse mega fail.

Spune-mi că sunt amuzantă și mă iubești.

Ținea strâns în mână o sticlă de vin.

I-am spus ce voia să audă: că era amuzantă, că nu dăduse fail, că nu era vina ei. Nu m-a crezut – nici eu nu mă credeam – dar a zâmbit și s-a dus la bar. Am găsit-o o oră mai târziu. Avea o altă băutură în mână și își turna shoturi.

Când am ajuns acasă, era atât de beată încât a leșinat pe pat, plângând, cu spatele la mine. Nu știam ce să fac, așa că am ținut-o în brațe. Am stat trează ore în șir.

Înainte de seara spectacolului, se îmbătase câteva nopți la rând. Știu asta pentru că am vorbit cu ea în fiecare seară. Abia reușea să lege două vorbe. Când am ajuns la ea în după-amiaza înainte de spectacol, era mahmură.

Am încercat să nu mă simt rănită, dar mă simțeam. Mă făcea să simt că nu-mi apreciază nici timpul, nici eforturile pe care le făceam ca să o susțin. În timp ce zăceam lângă ea în întuneric și o țineam în brațe, mi-am zis că nu e adevărat. Sam avea o săptămână grea, atâta tot. Bineînțeles că eram importantă pentru ea.

Odată ce începi să-i minți pe alții, devine mai ușor să te minți și pe tine.

La începutul relației, eu și Sam ne distram, ieșeam în baruri, dansam. Când veneam s-o vizitez, de obicei ieșeam. Simțeam că e perfect normal ce făceam, dar acum mă gândesc că poate doar pentru noi era normal. Am lucrat prin baruri 15 ani. Ce mi se pare mie normal cu privire la băut, probabil că nu e.

La prima întâlnire, Sam mi-a zis că renunțase la alcool de șase luni și tocmai începuse să bea din nou; se oprise din cauză că fosta ei parteneră o acuzase că e alcoolică ca s-o controleze. Era eliberator să iasă cu cineva care n-o judeca pentru că-i plăcea să bea câte un pahar, mi-a zis.

Acum când mă uit în urmă, ar fi trebuit să văd semnalul de alertă.

Nu era prima experiență cu o persoană care avea o relație dificilă cu alcoolul și drogurile. Anul trecut, am tăiat legătura cu o prietenă veche din cauză că îi scăpase de sub control fix genul ăsta de situație. Am scris despre relația mea cu un bărbat care mă abuza sexual de câte ori bea. Și el avea o problemă cu băutura. Și da, am avut câteva date-uri groaznice cu niște femei care beau mult.

În fiecare relație de genul ăsta, cel mai mult m-a uimit abilitatea consumatorului de substanțe de a rescrie realitatea pentru a-și justifica comportamentul. Problema nu sunt niciodată alcoolul sau drogurile, ci situația, circumstanțele sau eu.

Sunt prea dură. Nu sunt suficient de înțelegătoare. Am așteptări prea mari.

Mereu era vina mea.

Și ei mereu au dreptate.

Nu sunt în poziția să-i judec pe alții, dar nu pot să nu observ că felul lor de a fi are un impact direct asupra vieții mele. Am anxietate cronică și SSPT și știu că uneori folosesc alcoolul ca pe o cârjă. Am avut probleme cu băutura în trecut, mi-a luat ani de zile să ies din asta și încă am scăpări. Deși azi nu mă mai îmbăt decât rar și sunt funcțională, tot îmi tratez durerile cu alcool. Mă străduiesc din greu să-mi creez alte mecanisme de supraviețuire și merg la terapie.

Sunt mai bine, dar știu că tot am o problemă.

A devenit retrasă și depresivă. Bea tot mai mult și consuma iarbă. Era mereu varză și nu puteam purta o conversație cu ea.

Mă simțeam singură alături de ea când era așa. Ca și cum nu era acolo sau nu voia să fie acolo cu mine.

În ianuarie, lucrurile au luat-o razna repede.

De Anul Nou, Sam s-a îmbătat așa de tare încât a leșinat în timp ce o așteptam și n-a mai venit la întâlnire. Apoi a mințit că făcea ceva în legătură cu asta, și-a mințit și doctorul. M-a înșelat la beție, iar a doua zi s-a spart și mi-a sugerat să facem un threesome cu persoana cu care tocmai mă înșelase. A făcut crize că n-o iubesc, că o voi abandona, că nu eram atrasă de ea. Se certa cu mine din orice. Mă temeam să nu leșine beată într-un șanț și să pățească ceva nasol.

De Ziua Îndrăgostiților, Sam m-a sunat la miezul nopții și mi-a zis că voia să facă sex cu un cuplu pe care îl cunoscuse în bar. Când am refuzat, a început să plângă și să facă drame, să spună că o abuzez emoțional. A continuat să bea și după ce a ajuns acasă.

După ce a adormit, am luat niște antibiotice. Eram bolnavă grav, aveam pneumonie și febră de cinci zile. Sam știa asta.

Am simțit că nu contam absolut deloc pentru ea.

Am încercat să vorbesc cu Sam; era o persoană diferită când bea și mă rănea teribil cum mă trata. Și de câte ori îi spuneam asta, îmi spunea că nu era chiar așa, că încerc s-o controlez. După care promitea să bea mai puțin.

Uneori recurgea doar la implorări. Mă iubea. Știa că nu meritam asta. Avea nevoie de mai mult timp.

Te iubesc, Lori Fox. Te rog nu mă părăsi.

O iubeam, așa că am rămas.

I-am dat mai mult timp. Mai multă iubire. Mai multă răbdare. Mai multe compromisuri.

Exact ce își dorește un alcoolic.

Mai mult.

Acum văd că relația mea cu alcoolul a construit fundația pe care a fost ok ca Sam și ceilalți să mă trateze prost când se îmbătau. Toată lumea are dreptul să se distreze, nu?

În regiunea noastră din nordul Canadei, băutul excesiv e încurajat și foarte răspândit. Nici asta nu ne-a ajutat. Localnicii din Yukon beau mai mult decât oricare alții din Canada, iar asta e o problemă atât de mare încât unele baruri au plasat teste de sarcină în băile pentru femei. Alaska a fost pe locul trei la consumul de alcool din America în 2018 și are cele mai multe decese cauzate de alcool. Alcoolul și drogurile au un loc bine stabilit în cultura nordică, dar e tabu să vorbești despre asta.

În 2018, am scris despre cum am condus cinci sute de kilometri, ca partenerul meu să se spargă pe ketamină și să mă lase baltă. Eram în Dawson, Yukon. Dawson e un oraș de petrecăreți. Comunitatea de acolo mi-a zis că mă crizam degeaba, că nu știam să mă distrez, că nu era mare chestie. Dar, după ce am scris articolul despre asta, mai multe persoane din comunitatea respectivă m-au contactat să-mi spună că și ele simt la fel – că nu se vorbește despre cultura distructivă a alcoolului și drogurilor de acolo. Așa cum a zis un localnic care a scris pe un blog după articolul meu, nordicii se așteaptă ca toți să-și scuze comportamentele distructive între ei și refuză să vorbească despre problemă.

Dacă toți au probleme cu băutura, asta înseamnă că nimeni nu are o problemă cu băutura.

Acum realizez că, din cauza mediului în care am crescut, nu știu ce înseamnă să bei normal.

Din cauză că Sam bea, nu mai aveam încredere în ea. Din cauză că nu-i mai spuneam lui Sam ce voia să audă, nu mai avea încredere în mine. Repeta mereu aceeași chestie: Nu e din cauza băuturii. Nu e din cauza băuturii. N-are legătură.

Am rugat-o pe Sam să aleagă între mine și băutură.

Nu vreau ca alcoolul să fie o a treia prezență în relațiile mele. Nu vreau să mai pun întrebarea asta vreodată. Nu vreau să mi se mai pună întrebarea asta.

Într-un final, Sam a ales băutura. Nu a fost ce voiam să aud, dar m-a ajutat să-mi analizez propria relație cu alcoolul și să văd mai clar problema cu alcoolul din cadrul comunității noastre. Nu o învinuiesc pe Sam pentru alegerea ei. E mai ușor să bei, iar eu nu sunt ușor de iubit – cel puțin nu la fel de ușor ca o sticlă de vin. Nu e atât de greu să renunți la băut, cât să renunți la ce înseamnă băutura.

Băutura te ajută să-ți menții iluzia unei posibilități în loc să lucrezi la ea. Să te retragi într-o lume în care lucrurile nu dor atât de mult.

Știu asta. Am făcut-o și eu. Încă o fac uneori. Și probabil o s-o mai fac. Nu sunt singura.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.