Cercetătorii care studiază efectele ketaminei pe oi au dat din greșeală de motivul pentru care oamenii au parte de k-hole sau o experiență în afara corpului.
O echipă de oameni de știință de la Universitatea Cambridge măsura undele cerebrale ale animalelor sedate ca parte dintr-un studiu pentru înțelegerea efectului medicamentelor terapeutice asupra persoanelor cu boala Huntington: o condiție în care celulele nervoase ale creierului degenerează, ceea ce duce la complicații motorii, cognitive și psihiatrice.
Videos by VICE
Pentru prima și a doua fază ale experimentului, cercetătorii au administrat 12 mg/kg de ketamină unei oi și i-au monitorizat activitatea cerebrală atât sub anestezic, cât și în momentul în care efectul i se ducea. Pentru a treia fază, cercetătorii au monitorizat activitatea a 12 oi după o singură doză de ketamină de 24 mg/kg.
Așa au descoperit că oaia avea o activitate „ciudată” la nivelul creierului în timp ce îi trecea anestezia – ceea ce înseamnă efectele disociative și halucinogene ale tripului pe ketamină -, iar în cazul oii cu o doză mai mare, activitatea creierului părea să se oprească pentru câteva minute. O „pauză” despre care cercetătorii cred că ar putea explica experiența k-hole.
Ketamina sau așa-numitul „tranchilizant de cai” e folosit de regulă ca anestezie pentru oameni și animale în contexe clinice. Dar în ultimii 60 de ani, a devenit și o substanță recreațională populară pentru aceleași efecte tripante observate de studiul Cambridge.
Activitatea creierului oii era la o frecvență redusă, cât ea era adormită, dar odată ce efectul ketaminei s-a dus și animalul își revenea, activitatea cerebrală avea oscilații când ridicate, când joase. Oamenii de știință au subliniat că în această fază consumatorii de ketamină spun că au halucinații.
„Odată ce oaia își revenea de pe urma ketaminei, activitatea cerebrală era ieșită din comun”, a zis profesoara Jenny Morton, care a condus cercetarea. „Sincronizarea tiparelor ciudate din activitatea creierului oii corespunea cu momentul în care consumatorii umani spuneau că simțeau cum creierul lor se deconecta de la corp.”
„E posibil ca oscilațiile cerebrale cauzate de drog să prevină ca informația din lumea exterioară să fie procesată normal.”
Iar în momentul în care unele dintre oi au primit doze mai mari de ketamină, lucrurile au deveni cu adevărat interesante. În două minute de la doza de 24 mg/kg – despre care cercetătorii susțin că se află în partea de jos a intervalului folosit în scopuri recreaționale – activitatea cerebrală a cinci din șase oi s-a oprit complet. La una dintre oi s-a oprit chiar pentru câteva minute.
„Asta n-a fost o activitate cerebrală redusă”, a zis profesorul Morton. „După doza de ketamină, creierele acestor oi s-au oprit de tot. N-am mai văzut așa ceva până acum.”
Deși oile păreau să doarmă, creierele lor erau complet offline. Când activitatea cerebrală a pornit la loc, trecea iar prin oscilații pe care le produc efectele halucinogene ale drogului.
„După câteva minute creierele lor funcționau normal din nou”, a zis Morton. „Părea că doar ce au fost închise și repornite.”
K-hole e comparată de regulă cu o experiență aproape de moarte, întrucât consumatorii descriu un fenomen cunoscut ca „moartea egoului”, când simțul existenței și al sinelui se dizolvă complet, urmat apoi de sentimente puternice de liniște, acceptare și beatitudine. Cercetătorii de la Cambridge au concluzionat că fenomenul cerebral observat de ei ar putea să explice efectele astea pentru prima dată în istorie.
„Datele despre undele cerebrale ale oii sedate cu ketamină ar putea explica experiența în afara corpului și starea de uitare completă pe care o cauzează”, au susținut autorii studiului. „Starea disociativă indusă de ketamină subliniază interesul pe care-l trezește ca drog recreațional… și se pare că oprirea completă a activității corticale sprijină fenomenul cunoscut ca k-hole… descris și căutat de consumatorii de ketamină.”
„O cunoaștere mai bună a efectelor ketaminei asupra creierului ar ajuta la o înțelegere a folosirii sale, nu doar ca anestezic, analgezic sau împotriva depresiei, ci și ca drog al abuzului”, au adăugat ei, mai ales că „mecanismele fiziologice precise prin care ketamina își declanșează efectele sunt necunoscute”.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.