Am fantezii cu viol. E ceva în neregulă cu mine?

Illustration of a hand grabbing a woman’s neck. Background: organic orange shapes on electric purple.

În Ask VICE, îți răspundem la întrebările despre viață cu ajutorul psihologilor și al experților. Fie că sunt despre dragoste neîmpărtășită, colegi nesuferiți de apartament sau sentimentul de nesiguranță paralizantă care te copleșește după o noapte de beție.

Salut, VICE,

Videos by VICE

Sunt în ultimul an de facultate și-mi merge mai bine ca niciodată. Am prieteni mișto, la școală mă descurc bine și la fel și când vine vorba despre dating. Există un lucru care mă deranjează: Sexul nu mă satisface niciodată pe deplin. Și de fapt, niciodată nu m-a satisfăcut.

Cea mai profundă dorință sexuală pentru mine este să fiu „aparent” violată. Spun viol acum, dar e complicat. În fanteziile mele sunt drogată de date-ul meu, care apoi face orice vrea cu corpul meu. Dar dincolo de acea fantezie, vreau ca asta să se întâmple cu permisiunea mea și în siguranță totală. Ideea că orice persoană necunoscută m-ar forța să fac sex mă oripilează.

Până acum, nu am îndrăznit niciodată să spun date-urilor mele că asta e fantezia mea. Mă tem că mă vor judeca și nu sunt chiar sigură de ce anume aș putea să le sugerez. Așa că acum îmi imaginez în timpul sexului că partida se întâmplă fără voia mea. Uneori spun în timpul sexului că „sunt foarte foarte obosită, dar că el poate continua”. Nu prea funcționează, fiindcă de obicei cealaltă persoană o resimte ca pe o respingere subtilă. Cineva mi-a spus la un moment dat că l-ar face să se simtă „prea dezgustător”. Asta nu prea ajută.

Uneori mă gândesc: de ce sunt așa de puritană, e doar o fantezie sexuală, o formă de BDSM? Dar alteori mă gândesc că oamenii chiar sunt abuzați sexual zilnic și că mie, ca feministă, ar trebui să-mi fie rușine că le transform trauma în fantezie sexuală. Mă gândesc adesea la perioada adolescenței. Atunci nu mă puteam bucura total de sex, fiindcă mă simțeam apoi rușinată că „m-am lăsat dusă de val”. La școala mea, fetele erau batjocorite dacă aveau aventuri de-o noapte. „Nu mai erau speciale.” Eu voiam să fiu.

Mă întreb următorul lucru: Dorințele mele sexuale își au sursa într-o idee dubioasă despre sex, iar dacă e așa, e ceva în neregulă cu mine? Dacă nu e nimic în neregulă cu mine, cum pot să le spun date-urilor mele că vreau să încercăm fantezia asta?

Salutări,

K.


Salut, K.,

Potrivit unui sondaj american din 2009, aproximativ 62 la sută dintre femei au fantezii despre viol. Majoritatea dintre ele au fantezia asta de aproximativ patru ori pe an în medie, în timp ce 14 la sută dintre intervievate se gândesc la asta săptămânal. Un alt sondaj din 2012, în care au fost intervievate 355 de femei, a descoperit că mai mult de șase din zece femei au aceste fantezii. Iar un sondaj din 2018, pentru care au fost intervievate 4 175 de persoane, a descoperit că două treimi dintre femei au fantezii cu viol, în comparație cu jumătate dintre bărbați. Deci, cu siguranță nu ești singura care are această fantezie.

Un avertisment important: „fantezii cu viol” nu este de fapt termenul corect. Nu există viol cu consimțământ, fiindcă violul se întâmplă mereu fără consimțământ. Cercetările arată că femeile care au fantezii despre a fi violate s-ar putea să considere excitantă ideea de a fi forțate să facă sex, dar în același timp să aibă o aversiune completă față de ideea de a fi pe bune violate – ceva ce spui și tu. Profesorul Leon F. Seltzer, care a studiat aceste fantezii, subliniază că violul real este o experiență oribilă pentru orice victimă, indiferent de ce fantezii sexuale are.

Dar cum o poți numi? Pe TikTok tot apare în ultima vreme termenul „CNC”, care în lumea BDSM înseamnă „consimțământ neconsensual”. În CNC, se face o distincție clară între violul propriu-zis sau fantezia de a face sex fără voia ta (care se întâmplă cu permisiune, fiindcă fantezia este jucată în mintea ta) și sexul ca un joc de roluri, în care o parte joacă „violatorul” și cealaltă, cu acord, își asumă rolul de „victimă”.

În timp ce diferența dintre un viol și un joc de roluri excitant este evidentă, CNC poate totuși să fie complicat. Cum știi ce-ți place cu adevărat și de unde vine această poftă? Cum îți definești limitele într-un joc de roluri care aparent se învârte în jurul lipsei de limite?

Yuri Ohlrichs, sexolog NVVS și trainer la centrul Rutgers, subliniază că să ai fantezii CNC nu înseamnă că e ceva în neregulă cu tine. Potrivit spuselor lui, este de asemenea o fantezie comună care e mult mai „inocentă” decât ai crede. „Este o fantezie despre predare. Este o dorință de a fi dominat. Te oferi, cu consimțământ, complet celuilalt. În viol nu se întâmplă asta. Deci CNC nu este despre violență, este despre o nevoie de a renunța complet la control”, spune el. Deci faptul că ai aceste fantezii nu este incompatibil cu protestele împotriva violenței față de femei. De asemenea, nu spune nimic despre cât ești de feministă.

Spui că nu te-ai bucurat total niciodată de sex, că atunci când erai adolescentă te simțeai rușinată când îți exprimai dorințele sexuale. Poate fi interesant să descoperi de unde vine dorința ta de a te preda, măcar ca să-ți dai seama cum ți-ar plăcea să trăiești acea fantezie.

Potrivit profesorului David W. Wahl, pot fi mai multe motive care explică de ce o persoană este atrasă de CNC. Pentru unele, poate fi o modalitate prin care să-și recâștige controlul după o traumă sexuală. Teoria aia este menționată adesea, dar Wahl accentuează că este un fenomen rar. Pentru alții, fanteziile cu CNC ar putea fi o modalitate fără vinovăție prin care să experimenteze forme de sexualitate stigmatizate în societatea noastră, inclusiv sexul brutal. Fiindcă ești „forțată” în fantezie, nu trebuie să simți responsabilitatea pentru „comportamentul imoral”. Dacă crești cu ideea că o femeie nu ar trebui să se bucure de sex, atunci sexul cu CNC poate fi o modalitate prin care să procesezi asta. Poate, de asemenea, să fie pur și simplu o modalitate prin care să-ți testezi propriile limite într-un mediu controlat.

Oricare ar fi motivul, atâta timp cât ambele părți sunt de acord și se simt confortabil cu asta, n-ar trebui să existe vinovăție. „Dar dacă vrei să afli mai multe despre locul de unde vine ea, dacă te împiedică în contactul sexual sau dacă te face să te simți inconfortabil dincolo de excitare, poate fi util să discuți cu un sexolog”, subliniază Ohlrichs. „Apropo, e valabil pentru viața sexuală, în general.”

Te întrebi și cum să vorbești date-urilor tale despre ce dorințe ai, cum să-ți trăiești fantezia în viața reală. Potrivit lui Ohlrichs, sunt unele lucruri de care să ții cont.

În primul rând, este important să te simți în siguranță cu persoana cu care faci jocul CNC. Poate suna contraproductiv dacă-ți place ideea de sex fără respect reciproc, dar ca să-ți placă pe bune, trebuie să se petreacă după termenii tăi. Chiar dacă nu sună sexy, comunicarea este primordială. Poate că partenerul tău sexual nu este confortabil cu toate aspectele fanteziei tale și ar trebui să respecți asta.

În final, siguranța este de o importanță vitală. Spui că ți se pare excitantă ideea de a fi drogată. Ohlrichs se întreabă dacă ai mai făcut asta și știi cum să o faci în siguranță. „Poate că ți se pare excitantă ideea de a te droga, dar e drogul în sine necesar? De exemplu, poți să ceri date-ului tău să facă sex cu tine când ești puțin adormită”, spune el. Puteți seta un safe word în avans. Este de asemenea important să stabiliți dinainte folosirea prezervativului. „Dacă fantezia ta este despre a face sex CNC cu un necunoscut, atunci poți merge pentru început la un club de swingeri, unde poți să-ți testezi limitele într-un spațiu sigur”, spune Ohlrichs.

De fapt, să descoperi sexul CNC nu este atât de diferit de sexul vanilla: atâta timp cât îți oferi timp să-ți testezi limitele într-un mod sigur și să descoperi ce-ți place, totul este în regulă.

Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.