Am vorbit cu un gay român de 60 de ani despre cum se agăța în comunism

E prima dată când mă duc să stau și eu cu bătrânii, „La Șahiști", în Cișmigiu de Ziua Mondială a Seniorilor. E o lume a obișnuiților, unde oamenii se simt mai bine ca la ei acasă. Aici, timpul atât de lent al seniorilor zboară peste tabla de șah. Lucrurile decurg firesc: oamenii se joacă de ani buni la aceleași mese, în timp ce în jurul lor se adună spectatori fascinați de jocuri ca Rummy. Din când în când, câte-un bătrân scoate din buzunarul de la piept carnețelul pe care își notează atent punctajul.

Bine, eu nu m-am dus să stau cu bătrânii ăștia, deși poate o să fac asta într-o altă sâmbătă, ci cu un scop mai precis. Asociația MozaiQ a reușit să adune câțiva seniori LGBT la una dintre mesele din zona șahiștilor pentru o întâlnire de socializare out in the open.

Aici l-am întâlnit pe Adrian. Sunt vreo 46 de ani între mine și el, și, cu toate astea, avem atât de multe în comun. Când te duci la Pride Parade, ai impresia că vezi mare parte din comunitatea gay acolo. Dar ce se întâmplă când homosexualii îmbătrânesc? Ani de opresiune, blamare și criminalizare a orientării sexuale i-au facut pe oamenii ăstia să devină invizibili.

Am vrut să încerc să recuperez o parte din istoria gay a bravei lumi noi a României socialiste, de acum jumătate de secol. Și am înțeles că vocile astea care se aud prea rar pot să ne invețe ceva și despre viitor. Suntem cea mai gay generație de până acum, așa că stau și mă întreb dacă faptul că suntem mai mulți va schimba ceva.

VICE: De ce e important ca istoria gay să fie transmisă mai departe?
Adrian, 60 de ani: Toți avem o istorie. Este îngrozitor să-ți descoperi, dintr-o dată, identitatea sexuală și să trăiești cu falsa impresie că înainte de tine nu era nimic. Sau că tu ești primul și poate singurul căruia îi plac bărbații. Istoria îți dă o perspectivă și te calmează, îți dă curaj, te inspiră și te mobilizează. În felul ăsta, generațiile se leagă și progresul prinde mai mult contur de la una la alta. Și se vede cum mișcarea noastră de emancipare a funcționat și încă funcționează.

Tu știai, atunci, că sunt și alții sau credeai că ești singurul?
Sincer, eram suficient de inconștient, încât nici măcar să nu-mi pun întrebarea asta. Am fost gay de când mă știu, toată lumea în școală știa că sunt mort după băieți și, cu toate astea, am fost destul de popular în clasa mea. Nu sunt timid de fel. Probleme de acceptare nu am avut niciodată, pentru că nu mi-am pus problema vreodată să mă accept.

Ai vreo amintire aparte de atunci?
Un profesor a încercat să mă agațe odată. N-a reușit. Era un profesor de desen. De fapt, el era sculptor, și m-a invitat în studioul lui de pe strada Nuferilor. Mi-a zis: „Uite, îți dau o piatră să sculptezi, să vezi dacă ai talent". Nu aveam mare talent. Și cum nu mai era nimeni în jur, m-am prins imediat care e motivul invitației. Atunci i-am zis: „Aici nu e despre artă, cred că asta este despre arta seducției". Întotdeuna am fost înțepat și obraznic. A zâmbit și și-a dat seama că nu avea niciun rost.

Le-ai spus apropiațiilor despre tine?
Cred că am fost cam prostuț și nu mi-a trecut nici prin cap să mă ascund vreodată. Când aveam eu 14 ani, tatăl meu, un om extrem de informat, mi-a spus: „Vezi să nu te duci pe la Operă, că pe acolo sunt numai poponari și cine știe ce se întâmplă". Crede-mă, a doua zi, acolo eram, chiar îmi venea să-i spun: „Mersi, tată, pentru pont, că de când voiam eu să aflu o locație d-asta unde se întâlnesc poponarii bucureșteni!". Au acceptat ce sunt, dar subiectul nu este discutat. Ei nu simt nevoia să mă întrebe despre viața mea erotică, sentimentală. Nici eu nu simt nevoia să le spun prea multe. Rămân fiul lor și avem o înțelegere mutuală și de respect.

Și cu locurile de muncă a fost relativ OK, pentru că mi le-am ales destul de inteligent, unde am crezut eu că nu voi avea probleme, că oamenii sunt mai liberi. Am lucrat în presa scrisă, unde atitudinea față de homosexuali este și era oarecum mai deschisă.

Ai prieteni apropiați gay de vârsta ta?
Am și prieteni de vârsta mea, dar din păcate foarte puțini. Nu pentru că nu mi-i doresc, ci pentru că unii dintre ei îmi sunt prieteni din tinerețe și, fie au emigrat, fie au murit. Trebuie să avem în vedere că generația mea nu e o generație care a crescut în vizibilitate. Și nici nu și-a dorit-o, pentru că până în 2001, când s-a abrogat Articolul 200 din Codul Penal, noi nu ne doream să fim vizibili. Am învățat să fim ascunși, să fim duplicitari, să avem un discurs ușor ipocrit. Asta din nevoia de a ne proteja viața privată și viața profesională. Gândește-te că, dacă erai gay pe vremea aia, riscai să îți pierzi locul de muncă. Dar mai rău era că motivul pentru care îți pierdeai locul de muncă era și consemnat oficial.

De ce crezi că sunt seniorii LGBT invizibili în societate?
Gerontofobia e un produs al culturii noastre imperfecte. Și gayii, ca și heterosexualii, fac parte din societatea românească - sunt români. Anumite defecte culturale sunt prezente și la heterosexuali și la homosexuali. Normal că noi ne-am retras, ușor, în fața celor tineri. Dar eu nu am problema asta. Am relații foarte bune cu ăștia mai tineri decât mine, câteodată mult prea bune pentru timpul și dispoziția mea, dar cei mai mulți nu au.

Din „curve" și „hoaște" nu ne scot ăștia mai tineri. Ceea ce este jignitor, pentru că și noi am avut o contribuție la mișcarea noastră de emancipare. E adevărat, având în vedere că noi suntem oameni născuți și crescuți în comunism, n-aveam cum să fim foarte activi, dar am contribuit și noi atât cât am putut și cât ne-am priceput. Cred că anumite progrese ne sunt datorate și nouă.

Cum vezi tu tinerii azi?
Tinerii de azi mi se par un pic prostuți - și spun asta cu afecțiune, nu cu intenția de a-i jigni. Mi se par mult prea dependenți de tehnologie. Îți face foarte rău treaba asta - creează impresia total falsă că oferta sexuală este mult mai bogată și mai variată decât este sau a fost vreodată. Plus, la fel ca pornografia, îți amplifică așteptările sexuale. Eu sunt old school, agăț în stradă. Și-mi iese. Și, crede-mă, e cea mai bună metodă.

Care sunt nevoile voastre azi?
Ca orice persoană în vârstă, sănătatea noastră nu mai e cum era odată. Ne-am dori să avem medici care ne înțeleg, care ne acceptă așa cum suntem, fără să ne critice. Sunt și urgențe medicale despre care am prefera să nu vorbim cu medici care nu ne înțeleg. Am prieteni din generația mea care au avut probleme - ruptură de sfincter (anal), din cauza unui penis mult prea mare și prost folosit. A sângerat ușor și a trebuit să meargă la medic, să fie reparat.

Crede-mă că, dacă s-ar fi dus la un medic heterosexual, imediat și-ar fi dat seama ce s-a întâmplat și ți-e greu. Plus, mulți dintre noi avem probleme dentare. Percepția este că noi, homosexualii mai bătrâni, suntem infectați cu HIV și mulți dentiști refuză să ne facă extracții dentare.

Când ai făcut sex prima dată cu un bărbat?
Când mergeam vara, la țară, era un băiat acolo, mai mare ca mine. Avea vreo 19 ani. Cred, totuși, că era cam prostuț. Aș putea fi acuzat că la 13 ani am sedus un semi-întârziat mintal.

Cum era să fii gay în comunism?
Ce petreceri făceam noi pe timpul comunismului! Erau organizate de un poet, Traian Filip. Invitam tot felul de oameni - credeam noi că ar fi de-ai noștri. Și după 12 noaptea, gazda anunța: „Și acum, toată lumea în curu' gol!". Ăsta era un semnal. Se stingea lumina două minute. Care nu era din comunitate și nu mai fusese la petreceri nu știa ce se întâmplă. Noi, ăștia care eram bulangii vechi, normal că de-abia așteptam să scăpăm de țoale și să ne-o tragem.

Era panică însă dacă cineva nu se dezbrăca, însemna că nu toți eram la fel și, prin urmare, unul dintre cei de acolo ne-ar fi putut da în gât. Gazda anula distracția printr-un mesaj: „N-a fost decât o glumă, care vreți totuși sa rămâneți în curu' gol, pe noi nu ne derajează, suntem oameni liberi, trăim într-o țară liberă, trăiască RSR!"

Cum agățai?
Cel mai des eu mergem la Berlin, care e acum Control. Acolo întalneai oameni de la corpul diplomatic. Era un restaurant relativ scump, dar foarte curat, cu toalete impecabile. Avea până și hârtie igienică, care se găsea rar în perioada comunistă. Stăteai la masă. Dacă te vedea cineva care te plăcea, îl chema pe chelner și-i spunea: „Dă-i la masa cutare, un pahar de vin", roșu sau alb. Roșu însemna activ, alb însemna pasiv. Deci, respectivul îți spunea ce preferă. Chelnerul îți arăta, „Uite, de la domnul". Tu, dacă erai interesat, îl cercetai de la distanță și, dacă voiai ceva, acceptai paharul de vin, îl degustai și-l ridicai în sus. Dacă nu, mulțumeai și îl impingeai cu mâna.

Dacă te înțelegeai, mergeai în colț, la Simplon, și făceai aranjmentele pentru ce avea să urmeze. Apoi, te duceai la hotelul Continetal. Vorbeai cu fetele de la recepție, multe dintre ele erau plătite de către noi, și îți dădeau o camera timp de cel mult 20 de minute, ca să nu te bage pe registru.

Aveai acces la pornografie?
Eu însumi am vândut pornografie. Eram prieten cu un bișnițar, îl chema Bidon. Pornografia ne venea pe filiera Timișoara, venea de la sârbi, din Iugoslavia. Sau de la piloții de la Tarom, care mergeau în străinătate. Aveam reviste porno gay, existau fotografi care faceau fotografii alb-negru după revistele respective și vindeam poze d-astea mici, 5x3 sau 5x4 de centimetri alb-negru, cu vreo doi lei. Am fost un fel de bișnițar de pornografie underground. Așa mi-am cumpărat prima pereche de blue jeans.

Era diferit sexul pe vremea ta? Se făcea fisting sau golden shower și pe atunci?
Spectrul sexualității umane nu e specific unei perioade istorice. De când e lumea, au existat masochiști, homosexuali, gerontofili și așa mai departe. Nu e reglat politic sau ideologic - sexul nu este ideologic. Pe vremea aia, nu operam cu termeni englezi, dar căutai până găseai pe cineva ca tine. Și tot încercai.

Am avut prieteni sado-maso. Le era greu să găsească pe cineva, dar nu imposibil. Nu se discuta pe atunci, nu era un subiect despre care să vorbești foarte deschis. Acum, lucrurile sunt mult mai open. Dar nu cred că se face, sexual, ceva mai mult decât făceam noi acum 40-50 de ani.

Cum te protejai?
Existau prezervativele Vulcan. Crede-mă, dacă foloseai o anvelopă de automobil, era mai bine. Erau îngrozitor de groase, îngrozitor de inconfortabile, nu erau lubrifiate, aveau doar praf de talc. Era un dezastru. În anii `70, mai nimeni nu se gândea la ele.

Dar începuse deja să se vorbescă despre sexul protejat. Dacă te îmbolnăveai, mergeai la spitalul de boli venerice. Felul în care erai tratat de către medici era oribil - nu erai om, erai un fel de animal pe care ei făceau experimente. Trebuia să dai un fel de declarație cu cine ai făcut sex, să le dai numele, adresa, să controleze infecțiile. Mi se pare normal, dar metoda era proastă. Daca nu te conformai, atunci ei informau poliția, și poliția spunea: „Lasă că mergi cu noi la ei acasă". Și dacă nu voiai să le zici, atunci îți refuzau tratamentul.

Mai faci sex la vârsta asta?
Normal că fac mai rar decât făceam când eram tânăr. Dar nu mă dezic. (Cât am stat cu Adrian în parc ne-am întâlnit cu un tip cu care mi-a zis că s-a culcat. Tipul avea 19 ani și era cu prietena lui.)

Ai vreo fantezie pe care nu ți-ai îndeplinit-o, de exemplu chemsex, ceva?
Toți avem fantezii. A mea este să fiu proprietarul unui Ferrari.

Ai vreo frică legată de îmbătrânire?
Eu sunt total inconștient ce înseamnă bătrânețea. Nu înțeleg conceptul ăsta. Nu știu ce înseamnă să fii bătrân. Știu ce înseamnă că alții spun că ești bătran.

Ce crezi despre cum s-au schimbat lucrurile și unde am ajuns azi?
Lucrurile s-au schimbat în bine, dar nu suficient pe cât îmi doresc eu. Mi-aș fi dorit un progres aproape instant, dar așa ceva nu este posibil. Însă cred că lucrurile se îndreaptă spre o direcție pozitivă. Aș dori să fie aici ca în Germania. Mi-aș dori să avem o mass-media gay - eu am lucrat în jurnalism 20 de ani - mi-aș dori să avem edituri gay, infrastructură culturală gay, festivaluri de filme gay, o viață culturală reală și foarte ofertantă.

Dacă ai avea un nepot care ar veni la tine să-ți zică că e gay, cum ai reacționa?
I-aș spune să se gândească întâi ce înseamnă. Nu e nevoie să se identifice neapărat. Așteaptă până te convingi. Iar în momentul în care te convingi, trăiește-ți viața fără minciună, fără ipocrizie și fă bine și altora ca tine, care sunt mai puțini norocoși să aibă pe cineva care să îi asculte și să nu-l judece.

Regreți ceva?
Regretele, pentru un homosexual, sunt letale - este un lux. Nu trebuie să regreți nimic. Trebuie să te bucuri de tot ce ți s-a întâmplat bun și să înveți din tot ce ți s-a întâmplat rău. Nu sunt un om al regretelor. Sunt un lux pe care nu mi-l permit și nu mi-l doresc. Așa e viața. Am o viață plină. Nu vreau să spun că s-a terminat - e o viața plină, încă.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre homosexualii din România:
Clipul Coaliției pentru Familie, cu vedete ipocrite, îți arată de ce sunt disperați homofobii
Am vorbit cu actorul român gay care s-a căsătorit cu iubitul în America
Tipii ăștia gay din România au mai mult testosteron decât tine