5 lecții de viață importante de la David Lynch, regizorul Twin Peaks

„Aveam ideea asta că viața înseamnă să bei cafea, să fumezi țigări și să pictezi. Atât. Poate intră și niște fete în schemă, dar, practic, fericirea supremă înseamnă să lucrezi ce-ți place și să te bucuri de lucrurile mărunte."

David Lynch face ca viața de artist să pară atât de simplă. Trăiești prin artă. În cariera lui incredibilă, care se întinde pe cinci decenii, artistul, pictorul și regizorul a făcut mult mai multe decât să bea cafea, să fumeze și să pună pensula pe pânză.

Lynch a început ca pictor, dar și-a găsit adevărata menire în film. Filmele lui sunt unice în cultura populară: de la Mulholland Drive până la Eraserhead, nimeni nu-l poate acuza pe Lynch că s-a abătut de la calea fantastică și suprarealistă pe care și-a ales-o.

Noul documentar David Lynch the Art Life, narat chiar de artist, se concentrează pe anii de formare. Filmul nu te va transforma în următorul David Lynch, dar s-ar putea să te ajute să-ți trăiești viața artistic.

Mama lui Lynch, Edwina, a remarcat latura artistică a fiului ei încă de la o vârstă fragedă și a susținut-o. I-a interzis cărțile de colorat, o lecție foarte sănătoasă pentru tânărul băiat. „Ca să mă încurajeze să desenez, mama mi-a luat toate cărțile de colorat", explică Lynch în documentar. „N-a făcut asta și cu fratele sau sora mea. A văzut ea ceva în mine și i s-a părut că poate dezvolta latura asta dacă îmi restricționează o parte din libertate."

Lui Lynch nu i-a plăcut niciodată școala. „N-am studiat niciodată. N-am făcut nimic din ce trebuia să fac. Uram profund școala", a explicat el. „Mi se părea important tot ce era în afara școlii. Oamenii, relațiile, petrecerile. Iubirea și visele. Visele întunecate și fantastice."

Lynch a avut nevoie de ceva în care să-și canalizeze visele întunecate și fantastice. Când a aflat că prietenul tatălui lui, Bushnell Keeler, era pictor, a insistat să-i viziteze studioul. Atunci a avut revelația. „Am realizat că aș putea fi pictor…am avut ca un scurtcircuit în creier, a zis el. Am știut, din secunda aceea, că asta vreau să fac."

Lynch a aflat că trebuie să se împace cu propriile greșeli cu mult înainte să descopere meditația transcedentală. „Știam că lucrările mele erau nașpa, dar simțeam nevoia să continui până ajung la stilul meu", a zis el. Și singurul mod să-l găsesc era să pictez și să pictez până ajung la adevăr."

În plus, greșelile sunt esențiale pentru succes: „Accidentele pot duce la ceva bun. Îți distrugi viața când nu ești deschis la toate oportunitățile", a zis Lynch. „Uneori trebuie să faci un dezastru imens și greșeli mari ca să ajungi la ceea ce cauți."

După ce Lynch a abandonat școala de artă din Boston și a făcut o excursie prin Europa cu prietenul lui Peter Fisk. După aceea, s-a întors în Statele Unite și s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Philadelphia. Nu i-a plăcut orașul în anii '60, i se părea un fel de new York pentru săraci. A avut vecini nebuni și rasiști.

Dar până la urmă, experiența s-a dovedit a fi formatoare. „Philadelphia a fost foarte bună pentru mine, a zis el. Chiar dacă trăiam în frică, lumea artei era palpitantă."

Tatăl lui Lynch nu a fost mereu de acord cu viziunea fiului său. Artistul povestește un incident în care tatăl i-a vizitat studioul, unde Lynch lucra cu fructe putrezite, păsări moarte și un șoarece învelit în plastic, și i-a sugerat să nu facă niciodată copii.

Dar Lynch a învățat o lecție utilă. În adolescență, lui Lynch i se părea că felul în care tatăl lui (cercetător în agricultură) mergea spre muncă în uniformă nu era deloc cool. Acum vede lucrurile altfel. „Omul știa foarte clar ce-l interesează și nu dădea doi bani pe părerea altora." Nu-ți sună ca un regizor cunoscut?