cuplu
Ce am învățat după ce am tot făcut sex cu cupluri căsătorite
Să faci sex cu cupluri e ușor, nedureros și la început stimulant. Dar se poate să fie mult mai puțin satisfăcător decât crezi.
Cele mai întâlnite probleme care dau peste cap viața de cuplu, conform unei terapeute
Așteptări imaginare, gelozii din trecut și din prezent și nesiguranță - ce se poate întâmpla când intri într-o relație?
Ce am învățat dintr-o piesă de teatru cu origini pornografice, adaptată la România de azi
„Până și relațiile intime pasagere pornesc de la o nevoie de a fi înțeles și acceptat de celălalt.”
Am HIV, dar asta nu mă oprește să mă bucur de o viață sexuală normală cu partenerul meu
„Un lucru care a fost cu adevărat intim în legătura dintre noi este că simt, comparativ cu multe alte relații, că suntem implicați mai activi în sănătatea holistică a celuilalt. ”
Mi-e teamă că relația mea nu va rezista odată ce ieșim din pandemie
Vor mai fi relațiile noastre la fel când ne întoarcem la viața obișnuită?
Am vorbit cu cupluri care au început să facă filme porno în pandemie
Unele mi-au spus că le place mult noul lor job.
Cum mai arată iubirea și sexul după 70 de ani de relație
„Dacă ar muri înaintea mea, n-aș mai avea cu cine să mă cert. Cred că i-aș pune fotografia undeva și aș urla la ea.”
Noul val de tineri care divorțează imediat după ce-și iau prima casă
În timp ce cuplurile moderne aleg să locuiască împreună fără să se căsătorească, despărțirea după ce cumpără o casă împreună a fost numită „divorțul milenial”.
Calculatorul care-ți arată când vei găsi un partener ideal
Iată cum te poate ajuta o ecuație matematică să-ți găsești jumătatea.
De ce unele relații sunt sortite eșecului
„Se pare că persoana pe care o alegem nu e atât de importantă ca relația pe care o construim.”
Ce faci când partenerul câștigă mai mult (sau mai puțin) decât tine
Mai devreme sau mai târziu trebuie să vorbiți despre asta.
Noul tip de relație care e la modă printre tineri pentru că e lipsit de griji
Pentru unii funcționează destul de bine „parteneriatul situațional”, pentru alții nu prea.