Ce am învățat despre români și pandemie din maneaua manifest împotriva lui Raed Arafat

Sunt sigur că mereu vezi pe Facebook oameni relativ respectabili care se agață cu dinții de ideea de „bulă”, un cerc izolat în care persoane cu educație și viziuni similare se validează terapeutic între ele, departe de „România reală”.

O „Românie reală” pe care n-o s-o descoperi în presa care-ți prezintă adesea doar jumătate de adevăr. N-o să dai de ea nici la influencerii care pot manipula cu zâmbetul pe buze, nici pe la prietenii tăi, de regulă mult prea înverșunați în a susține o idee sau alta. Bun, și atunci unde găsești realitatea? Simplu: la maneliști. Întotdeauna la maneliști. Că-ți place ori ba, ei sunt cei mai ascultați oameni în România, ei dau numerele exacte și reprezintă practic vocea poporului.

Așa e, de exemplu, Mihăiță Piticu, băiatul care a spart efectiv globul pământesc, după ce a dezvăluit că Michael Jackson l-a sunat chiar înainte să moară. Și care acum a decis, în sfârșit, să rupă tăcerea în privința pandemiei, printr-o manea manifest dedicată lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, tipul care de mai bine de-un an aduce veștile alea nasoale.

Asta e bijuteria, în caz că nu te-nvârți în cercurile care trebuie și n-ai ascultat-o până acum

Acum, că ai și tu plus o sută de puncte la cultură generală, hai să vorbesc un pic despre această capodoperă, în fapt un veritabil demers pentru libertate, cu ceva accente consumeristo-capitaliste. 

Mihăiță Piticu ar putea fi vecinul de bloc pe care nu-l saluți sau șoferul Uber pe care pur și simplu nu vrei să-l asculți în timp ce faci scroll anxios pe Facebook la comentariile de pe profilul lui Mîndruță. E genul de individ direct, care n-are nevoie de prea multe invitații să spună verde-n față ce gândește. 

Chiar și așa, piesa începe cu o mostră de înțelepciune specifică omului simplu: „Arafate, Arafate!”. Putea s-o dea lejer pe aia cu „Arahat”, glumița la prima mână a conspiraționiștilor și negaționiștilor din țară, că rima oricum ieșea. Dar n-a dat-o și așa a punctat masiv la capitolul legitimitate. 

Strigătul ăsta disperat spre Arafat, ca dușman suprem al libertății de mișcare, e cumva previzibil, din moment ce, în România ultimelor luni, premierul s-a schimbat, miniștrii de la Interne și Sănătate la fel, doar Raed a rămas ferm pe poziție, mereu vizibil și parcă dornic de noi restricții.

Șochează însă intensitatea furiei canalizate exclusiv spre lupul cel rău, una care duce și la un mic blestem, ca-n imnurile populare de rezistență împotriva dictatorilor:  „Arafate, Arafate / Făcea-r-ai zece infarcte / Ne lovești în libertate / Cu atâtea legi idioate”.

Mai departe, într-un exercițiu economic prin care-l concurează pe maestrul Iancu Guda, Mihăiță Piticu, care empatizează cu poporul sărăcit de pandemie, îl identifică pe Raed Arafat drept vinovat absolut pentru criza financiară din România: „Unde vrei să ne aduci? / Ai pus țara pe butuci”.

Fără să dea nume, artistul atrage practic atenția că industrii întregi, ca HoReCa sau breasla din care face el parte, s-au prăbușit din cauza restricțiilor dure, iar populația (încă) neafectată de criză cheltuiește acum tot mai chibzuit, situație care blochează circulația banilor și automat pune la pământ economia. Serios, cam asta cred c-a vrut să transmită.

Următoarele versuri deschid și mai mult ochii închiși de Arafat și de carantina fără de sfârșit. Mihăiță Piticu îți aduce aminte, în caz c-ai uitat între timp, că omul, în starea lui naturală, e slobod să umble unde-l taie capul, la orice oră din zi și din noapte, fără declarații, socoteli și explicații. 

Omul e construit de divinitate (evident că fără botniță) să socializeze cu alte ființe cu degete opozabile, nu să stea „la pușcărie” între patru pereți, speriat de un virus. Libertarianism pur.

„Răbdăm și ne tragem chinul / În arest la domiciliu / Încotro să o luăm să ne fie bine? / Să scăpăm de mască și de pandemie / Că ne-am săturat să mai purtăm mască / De atâtea restricții și de stat-n casă.”

Asta nu-i tot. De fapt, partea cea mai importantă e burta. Poate că acceptăm multe, ca nație. Până la urmă, poți să ne bagi în lockdown, să ne faci program de ieșit în parc, să ne pui mască pe față și locurile de muncă pe pauză. Ne descurcăm cumva, fentăm legile, vindem o mașină adusă din Germania, că d-aia suntem români. Dar în fața interdicției de a sparge bani la Mega după ora 18, în weekend, ne ridicăm ca un tăvălug.

Exact asta subliniază și Mihăiță Piticu, exploatând fin cea mai cumplită temere a românului: să meargă la somn cu burta lipită de spate, cu toate că are ceva parale de cheltuit: „Dacă după 6 mergi la magazine / Te culci nemâncat, nu găsești o pâine”.

Și ca un artist romantic, care surprinde cu măiestrie starea de fapt, dar nu-ți oferă și o soluție concretă să îndrepți necazul, omul nostru recunoaște că n-are ac de cojocul vulpoiului Raed Arafat. Da, sigur, au fost proteste, lumea a ieșit în stradă să-l urecheze pe șeful DSU, însă totul a fost în zadar:

„Degeaba ne strângem și strigăm în stradă / Dacă Arafat nu vrea să ne vadă”.

Nu știu ce să zic, dar dacă Mihăiță Piticu nu te-a făcut să te pui măcar o clipă în pielea românului care nu-și comandă cina prin Glovo, atunci chiar nimic nu te mai scoate din „bulă”.