Am făcut un experiment cu gaz ilariant ca să trec peste o scenă de viol

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am făcut un experiment cu gaz ilariant ca să trec peste o scenă de viol

Noi cercetări arată că gazul ilariant ar putea alunga din creier amintirile traumatizante.

Autorul cu masca de gaz pe față, gata să inhaleze gaz ilariant constant timp de jumătate de oră.

Unul dintre lucrurile care au făcut gazul ilariant cel mai faimos dintre droguri e numărul mare de celebrități care au apărut în tabloide cu câte un balon cu heliu în gură.

E amuzant să te întrebi dacă generația noastră va ajunge să fie definită de o euforie care te face să simți că-ți bat tobe în cap timp de câteva secunde, dar publicitatea asta a gazului ilariant ca drog recreațional reprezintă un mic obstacol pentru Ravi Das, un neurolog de la UCL care a descoperit că gazul are niște proprietăți benefice.

Publicitate

„Tot ce se scrie despre el în presă e negativ", a zis Das. „Dar în cercurile științifice, academicienii au altă părere despre el. Nu mai e privit doar ca un analgezic în obstetrică."

Cercetările lui Ravi, publicate vinerea trecută în jurnalul medical Psychological Medicine , arată că gazul ilariant ar putea alunga din creier amintirile traumatizante. Administrat imediat după un eveniment tulburător, oxidul nitric întrerupe procesul de formare a amintirilor permanente. Ravi mi-a sugerat să-i testez teoria: să accept să trec printr-o traumă minoră și apoi să inhalez gaz ilariant timp de treizeci de minute.

Autorul se uită la „Irreversible".

Așa am ajuns să mă uit la filmul lui Gaspar Noe, Irreversible, într-un birou din UCL. E un film dificil de văzut. Roger Ebert a scris că e un film atât de violent și plin de cruzime încât majoritatea oamenilor nu se vor putea uita la el. Din fericire, n-a trebuit să mă uit la tot – pentru că Ravi a extras din el cele mai brutale și traumatizante scene și a făcut un montaj de 15 minute. Scena îngrozitoare a violului din gang, care durează nouă minute, a fost urmată de o crimă comisă cu extinctorul, care a durat șase minute.

N-am ce să comentez despre cele două scene în afară de faptul că sunt unele dintre cele mai groaznice și răscolitoare scene cinematografice pe care le-am văzut vreodată. Ravi intenționase, inițial, să folosească filmări reale cu accidente de mașină compilate de poliția germană, dar participanții la studiu au fost de părere că scenele fictive ale lui Noe sunt mai traumatizante.

Publicitate

Citește și: Am mâncat doar Nutella timp de o săptămână și era să o iau razna

„Am folosit, în trecut, multe filme cu traume", a zis el. „Clipuri cu mașini care se izbesc. Dar oamenii au părut neimpresionați. În schimb, scenele fictive și bine realizate din filme le-au cauzat cele mai multe intruziuni."

O intruziune e o amintire bruscă și neașteptată a unei scene dintr-un film. Cercetătorii au analizat multe filme de groază până când au stabilit că filmul lui Noe tulbură cel mai tare privitorii și le declanșează flashback-uri la mult timp după ce l-au văzut.

„Multe filme de groază sunt exagerate și șochează privitorul, dar nu-i stârnesc stări puternice de empatie ca scenele din Irreversible", a zis el.

Nu sunt sigur dacă am fost traumatizat, dar am avut un sentiment intens de disconfort și claustrofobie, iar scenele mi-au rămas întipărite în minte. Nu știu de ce, dar amintirea penisului erect al violatorului mi-a rămas în creier pe vecie.

Dr. Ravi Das

Studiul a documentat experiențele celor cincizeci de participanți, dintre care unii n-au reușit să reziste la tot montajul video de 15 minute. Cea mai stresantă parte a fost, pentru mine, faptul că mă uitam singur la film, în liniște, în timp ce Ravi lua notițe, iar Chris, fotograful, încerca să mă surprindă cu o expresie tulburată pe față.

Dar anxietatea urma să se înrăutățească, pentru că urma să petrec următoarele treizeci de minute așezat pe un scaun, cu o mască de gaz pe față.

Publicitate

Dacă te-a apucat vreodată paranoia când ai inhalat aerul dintr-un balon – senzația că ți-ai pierdut cunoștința timp de o secundă sau două – atunci imaginează-ți cum e să suporți asta timp de jumătate de oră. După două minute, m-am întors spre Ravi, care mă privea relaxat. „Sunt praf", i-am zis. A râs stânjenit. Am continuat să stau pe scaun, în tăcere, jenat, din ce în ce mai paranoic.

Evident că jumătatea de oră de inhalat gaz ilariant a fost mult mai grozavă decât sfertul de oră cu scene din Irreversible. Cercetările lui Ravi au arătat că intruzunile – flashback-urile nedorite cu scene din film – au scăzut la jumătate în grupul care a inhalat oxid nitric în loc de aer normal.

Citește și: Un tip a trăit doar cu alcool timp de o săptămână

În următoarea săptămână a trebuit să țin un jurnal al intruziunilor din Irreversible.

N-am avut prea multe de notat. Mi-au trecut prin cap, de câteva ori, momente din scena de viol, dar cele mai multe s-au întâmplat imediat după ce am ieșit din camera de experimente a lui Ravi. Când am fost întrebat cât de multe scene am ținut minte, mi-am dat seama că uitasem fragmente întregi.

Experiența mea a confirmat teoria lui Ravi că oxidul nitric are potențialul de a stopa procesul de formare a amintirilor urâte, dar cercetarea a luat o turnură interesantă: Ravi a mai descoperit că, în cazul persoanelor deja traumatizate de un eveniment real, oxidul nitric poate întări amintirile negative.

Publicitate

„Unele persoane au tendința să disocieze după ce au trecut prin evenimente traumatizante", a zis el. Persoanele mai disociate în urma filmului nu au simțit efectele benefice ale oxidului nitric. Ba chiar li s-au intensificat traumele."

Mai avem de răspuns la multe întrebări înainte să putem utiliza oficial gazul", a adăugat el. „Dar teoria merită explorată."

Ștergerea amintirilor cu oxid nitric e folositoare într-un context traumatic, dar nu și atunci când vrei să ții minte tot ce ai făcut în weekend. Ravi se îndoiește că niște baloane cu heliu consumate recreațional ne pot șterge amintirile unui weekend plăcut, pentru că timpul de inhalare e foarte scurt. De obicei, oamenii nu au la dispoziție canistre întregi de gaz și nu inhalează toată noaptea până leșină. Dar dacă tu faci cumva asta, poate că cercetările lui Ravi te vor ajuta să-ți revizuiești comportamentul.

@benbryant

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre utilizările medicale ale drogurilor pe VICE:
LSD te-ar putea ajuta să confrunți moartea
Fă cunoștință cu singurul doctor din lume care are voie să-și trateze pacienții cu LSD
Poate marijuana să fie leacul pentru anorexie?