FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ce spun copiii despre viol

Articolul de săptămâna asta e foarte scurt...aşa cum ar fi violul dacă ai avea posibilitatea să alegi.

Articolul de săptămâna asta e foarte scurt…așa cum ar fi violul dacă ai avea posibilitatea să alegi. Să-i întreb pe copii despre viol a fost ca și cum le-aș fi scos dinții. Majoritatea copiilor pe care i-am întrebat au răspuns la întrebarea „Ce e violul?” cu tăcere și priviri furioase, deși erau aceiași copii care nu demult vorbiseră cu mine încântați despre crime și război. Părea că le e rușine până și să-i admită existența. Le-am acceptat nu-urile nerostite și nu am insistat. Păcat că nu-urile nerostite nu funcționează și la pedofili.

Publicitate

Numai în această țară sunt raportate 80 000 de abuzuri sexuale asupra copiilor în fiecare an, potrivit Academiei Americane de Psihiatrie pentru Copii și Adolescenți. Și astea sunt doar cele raportate. Majoritatea copiilor nu spun niciodată ce li s-a întâmplat. Mie mi-a luat zeci de ani până să mă hotărăsc să-mi spun povestea într-o carte căreia n-am reușit nici până acum să-i dau un titlu (titlul e _________) și oricum nu are atât cuvinte, cât picturi. Una dintre ele e imaginea de mai sus. Mă întreb dacă viața mea ar fi fost diferită dacă cineva mă ruga să definesc violul când aveam, să zicem, cinci ani, și dacă faptul că l-aș fi pus în cuvinte ar fi transformat coșmarul în realitate, iar atunci mama ar fi crezut și ar fi știut și l-ar fi oprit.

Iată câțiva copii care au fost de acord să vorbească despre asta cu mine.

Will e un violonist în vârstă de 14 ani.

Wolf are 17 ani, e autist și evanghelist.

Max are 16 ani și e de comă!

Haley tocmai a împlinit 13 ani și e foarte bătăioasă.

VICE: Ce e violul?

Will: Nu asta e întrebarea. N-are cum să fie asta întrebarea!

Ba asta e.

Will: Hm…nu știu…ăă….e…[chicotește]

Ți se pare că te violez din punct de vedere journalistic în momentu ăsta?

Will: Nu, doar că…nu mă prea gândesc des la asta. [râde]

Dacă nu te gândești la asta și nu-i definești granițele în mintea ta, crezi că s-ar putea întâmpla cumva din greșeală și să nici nu-ți dai seama?

Publicitate

Will: Ăă…nu știu. Nu știu. Nu știu. E o întrebare foarte ciudată. Dacă cineva n-ar avea creier și nu și-ar da seama ce face, s-ar putea întâmpla.

S-ar putea să violeze pe cineva din greșeală?

Will: Aha.

Max: Violul înseamnă că unii oameni fac sex cu alți oameni care nu vor să facă sex cu ei. E un forum de nebuni pe care mai intru eu și era tipul ăsta care se mințea singur și nu voia să accepte că e gay. Așa că tot posta chestii despre cum a fost violat de un tip, de două sau trei ori pe zi, dar în cele din urmă mi-am dat seama că locuia împreună cu tipul ăla și că era iubitul lui. Dar el nu-și dădea seama că era într-o relație cu tipul ăla.

Câți ani avea?

Max: Treizeci-patruzeci.

Wolf: Violul se întâmplă atunci când cineva îți face lucruri rele din punct de vedere sexuale fără măcar să te întrebe dacă ești de acord. O fac intenționat și nici nu-ți dau ocazia să spui da sau nu.

Haley: E ceva rău. Foarte rău.

Cum i-ați explica ce e violul cuiva care nu știe ce e?

Haley: E ceva rău. Ce întrebare ciudată.

Știu că ai doar 13 ani, dar e important să știi să răspunzi la întrebarea asta, măcar în mintea ta dacă nu cu voce tare, ca să știi ce limbaj să folosești când simți că cineva face ceva rău și să poți preveni din timp așa ceva. Să zicem că cineva pune da, dar apoi la un moment dat spune nu, iar partenerul se gândește că poate te joci sau că așa sunt fetele și nici măcar nu-și dă seama ce-ți face, și poate nici tu nu-ți dai seama…

Publicitate

Haley: Da…

Congresul încă nu a hotărât ce anume se poate numi viol și ce nu. Ce are dreptul să facă o victimă dacă rămâne însărcinată…

Haley: Ce rahat!

De asta e foarte important cum definești un asemenea act în caz că se ajunge la tribunal -

Haley: Avocații sunt niște cretini! Oamenii sunt cretini!

Citiți și:

Ce spun copiii – Când e bun războiul

Ce spun copiii că ar trebui să facem cu criminalii

Traducere: Oana Maria Zaharia