Preoți gay mi-au povestit cum e să conduci o biserică creștină

preoti

Pentru credincioșii din comunitatea LGBTQ a fost mereu o provocare să-și exprime credința, fiindcă multe părți ale creștinismului rămân ostile față homosexuali. Dar ce se întâmplă când nu ești numai queer și creștin, dar ai și o poziție de autoritate în biserică?

Am vorbit cu șase preoți ca să aflu cum este să-ți declari sexualitatea în fața creștinilor din biserică, cu ce reacții s-au confruntat și ce le spun oamenilor care cred că n-ai cum să fii gay și față bisericească în același timp.

Videos by VICE

Lars Müller-Marienburg, în vârstă de 42 de ani, superintendent în Dioceza din Austria Inferioară

Pfarrer Lars Müller-Marienburg
Foto: Michael Windisch

„Mi-am dat seama de mult că sunt și gay și creștin. Am avut coming out-ul și revelația religioasă în același timp. Am fost gay asumat și la școală și la facultate. După un an de studii în drept m-am apucat de teologie. Atunci mi-a trecut prin minte că poate ar trebui să ascund că sunt gay ca să-mi fie mai ușor. Dar mi-am dat seama rapid că voi pierde toată libertatea cu care am fost binecuvântat și pentru care am muncit din greu. D-aia am fost sincer de la bun început.

Am fost refuzat de câteva comunități care nu voiau un preot gay. Alții au știut asta de la bun început și m-au primit cu brațele deschise. Să fiu ales superintendent a fost o cu totul altă poveste: deși am primit majoritatea voturilor, a fost dificil pentru mulți să accepte că o persoană gay poate deveni preot sau episcop. Există o minoritate, dar una destul de vocală.

Este important să existe diversitate în biserică, fiindcă homosexualitatea și alte orientări sexuale fac parte din viață. În cadrul bisericii ar trebui să ne preocupe viața așa cum este ea de fapt. Ar trebui să vorbim despre homosexualitate exact cum vorbim de heterosexualitate, care este implicit norma în fiecare scenariu, de la nunți la timpul petrecut în familie.”

Bernd Mönkebüscher, în vârstă de 53 de ani, preot la St. Agnes în Hamm

Pfarrer Bernd Mönkebüscher
Foto: Robert Szkudlarek

„Modul în care biserica tratează homosexualitatea îți poate îngreuna viața: tăcerea implicită, neîncrederea, rușinea, singurătatea care vine odată cu asta, frica de a fi arătat cu degetul. Ai parte de toate astea în timp ce singura ta dorință este să devii preot. Papa Francis a susținut asta în 2018, când a spus că bărbații gay nu sunt bineveniți în biserică.

Nu e un secret că proporția de preoți gay este mult mai ridicată decât cele cinci procente estimate în populația generală. Dar de ce nu există un reprezentant, o poveste sau exemple? Când am declarat public că sunt gay am inspirat alți oameni să-și spună povestea. Biserica a greșit în fața multora și încă o face când spune că homosexualitatea este inferioară.

Persoanele gay nu ar trebui să trăiască o viață sfântă, pentru că nu poți sfinți ce-i greșit în ochii lui Dumnezeu. Dar tancurile pot fi sfințite? Mulți oameni gay se întorc împotriva religiei. Nu vor să fie tolerați, ci recunoscuți și apreciați.”

Ellen Radtke, în vârstă de 34 de ani, preot la Biserica Evanghelică Luterană din Hannover

Pfarrerin Ellen Radtke
Foto: Stefanie Köller

„Sunt căsătorită, deci nu pot să mă ascund. Dar chiar și înainte de asta, nu am avut niciun gând să țin secret cine sunt. Am devenit preot fix așa cum sunt.

În același timp, am cunoscut mulți oameni care nu au vrut să recunoască public. Lesbiene care nu voiau ca nimeni să știe. Bărbați care spuneau că se duc să-și vadă familiile în weekendurile din timpul studiilor, dar care în realitate stăteau la iubiții lor. Dincolo de toate astea există multă teamă care m-a motivat și mai mult să nu mă ascund.

Toate congregațiile în care am fost știau că mă mut cu nevasta mea în casa parohială chiar dinainte să mă cunoască. Aveam nevoie de puțin timp să ne cunoaștem, ca oamenii să aibă mai multă încredere și să-și discute deschis nesiguranțele.

Am lucrat mereu departe de marile centre LGBTQ+, la țară, unde oamenii pur și simplu nu au vocabularul să discute despre așa ceva, dar pentru mine asta a fost singura diferență. Nu știu dacă cineva din congregație m-ar fi tratat diferit dacă eram căsătorită cu un bărbat.

Când vorbesc deschis despre a fi preot într-o comunitate queer, mă simt adesea neînțeleasă. Cum poți să lucrezi pentru organizația asta? spun ei. Înțeleg întrebarea, fiindcă în spatele ei sunt răni adânci. Declarațiile bisericii, modul cum sunt tratați preoții queer au făcut imposibil pentru unii să-și găsească alinarea în instituția lui Dumnezeu.

Un coleg mi-a povestit recent că nu a vrut să boteze un copil fiindcă avea două mame. A fost dureros și pentru familie și pentru mine. Dar astea sunt excepții. Instituția s-a schimbat. Bineînțeles că eu și cu soția mea putem trăi deschis și mândre în casa parohială, ba chiar ne putem căsători în biserică în Saxonia Inferioară. Dar trebuie să păstrăm discuția deschisă.

Încă-mi amintesc de un profesor de teologie care zicea jovial că atâta timp cât gayii nu se dau la el, n-are nicio problemă cu ce fac.

Din experiență îți spun că lesbienele sunt tratate altfel în biserică decât bărbații gay. Oricum ca femeie ești cel mai adesea exclusă din grupurile de bărbați. În povestea asta, gayii sunt poziționați undeva la mijloc, dar poți să observi câteodată că sunt tratați diferit, după modul în care îi salută alți preoți. Biserica este făcută pentru bărbați: femeile preoți trebuie să fie conștiente de asta, chiar dacă numărul nostru e în creștere. În pozițiile de top majoritatea sunt bărbați familiști, heterosexuali și albi. Cine știe cât de mulți dintre ei gândesc ca profesorul ăla.”

Eric Haußmann, în vârstă de 36 de ani, preot la Biserica St. Mary în Berlin

Pfarrer Eric haußmann
Foto din arhiva personală

„Din cate am observat, nimeni din congregația mea nu a părut interesat de faptul că sunt gay. Nu am fost tratat diferit. Îmi imaginez că nu este așa peste tot. Congregația mea mi-a permis să simt că fiecare om contează și că ar trebui să fim apreciați pe de-a-ntregul, lucru pentru care sunt recunoscător. Sexualitatea mea nu a fost cel mai important lucru, ci a contat că mi-am făcut jobul cu bucurie și atenție.

Credința și homosexualitatea nu se exclud reciproc. Oricine crede că homosexualitatea este greșită din punct de vedere creștin, se înșală amarnic. Cred cu tărie că oamenii sunt foarte versatili și unici. Sexualitatea face parte din asta. Cei care marginalizează oamenii pe baza sexului și identității sexuale nu împărășesc viziunea mea de iubire divină. Pentru mine este necondiționată.”

Jörg Zabka și Alexander Brodt-Zabka, ambii în vârstă de 50 de ani, preoți la Biserica Martin-Luther din Berlin și parteneri de viață din 2006

Jörg und Alexander Zabka
Foto: Shirin Siebert

Alexander Brodt-Zabka: Sunt cine sunt și am fost creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea sa divină. Ca biserică este jobul nostru să facem acest adevăr disponibil oamenilor, necondiționat. Într-o societate în care performanța și dezvoltarea sinelui sunt din ce în ce mai importante, avem nevoie mai mult ca oricând de această confirmare de sus. Ești bun, ești un întreg, ești frumos exact așa cum ești. Nu am transformat niciodată identitatea mea într-un subiect de discuție, nici nu am lăsat pe altcineva să facă asta. Cine vrea să o discute cu mine e liber să o facă, dar e valabil și pentru alte subiecte.

Jörg Zabka: Nu există părți din viața mea în care nu sunt gay și creștin. Am crescut în estul Germaniei, unde biserica era o comunitate de oameni care-și ofereau unul altuia stabilitate și susținere, inclusiv grupurilor de gay și lesbiene care luptau pentru drepturile lor. Bineînțeles că au fost câțiva preoți în poziții de conducere care nu voiau să intru în cler. În final nu au câștigat.

În urmă cu 15 ani mulți încă erau nesiguri. Acum interacțiunile cu homosexualii și lesbienele sunt normale pentru majoritatea oamenilor din biserica mea. Pentru unii faptul că m-au cunoscut a fost o experiență complet nouă, din care au învățat multe. Am fost respins de mai multe ori în interiorul și exteriorul congregației din care fac parte. Dar au fost oameni care m-au văzut ca pe un ghid spiritual, fiindcă exemplul meu le-a dat putere să-și susțină drepturile.

Oamenii din țara mea au adesea preconcepția că biserica este ostilă față de comunitatea LGBTQ. Vezi adesea cum anumite grupurile se hrănesc cu aceste prejudecăți ca să obțină statut politic. Ca biserică trebuie să facem ceva împotriva acestor prejudecăți. Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți nu exclude pe nimeni.”

Articolul a apărut inițial pe VICE DE.

https://www.facebook.com/viceromania/