Articolul a apărut inițial pe Motherboard.
La început de martie, o furtună masivă a acaparat Coasta de Est pentru a doua oară în ultima vreme. Valul a cauzat o scădere bruscă a temperaturii, sub zero grade, și se preconiza un strat mare de zăpadă.
Videos by VICE
În timp ce îmi îngheța curul în dormitorul meu din New York și mă întrebam cât de greu e să repari un radiator, mi-a căzut fisa că mai dispuneam de o sursă de căldură, abandonată într-un colț: o instalație de minat criptomonede.
Așa cum am scris și prin alte părți, o instalație de minat este compusă din șase procesoare și se încinge destul de tare când e pornită. Fiecare procesor rulează la o temperatură între 37 și 51 de grade Celsius, iar când sunt montați unul lângă celălalt e ca și cum ai avea un mic foc de tabără în cameră.
Majoritatea minerilor de criptomonede consideră problematic reziduu de căldură, din moment ce implică o investiție destul de mare în aparatură de răcire (A/C, corturi de crescut iarbă etc.). Însă pentru cei care locuiesc oricum în climate mai reci, sursa asta de căldură generată de minatul criptovalutelor este un fel de bonus.
Asta a fost și ideea unei companii rusești, Comino, care vinde instalații de minat Ethereum pe post de radiatoare. Nu aveam prin casă cinci mii de dolari ca să-mi cumpăr una, așa că m-am folosit de instalația mea de minat, improvizată anul trecut.
Când am pornit sistemul, am simțit diferența de temperatură între camera mea și restul apartamentului în doar în 15 minute. După două ore, instalația a crescut temperatura camerei undeva între 20 și 24 de grade Celsius. E mai bine decât nimic, dar nu se compară cu un radiator.
Avantajul principal al instalației de minat pe post de radiator a fost că, în loc să plătesc pentru căldură, sistemul meu oferea căldură în timp ce strângea bani. În momentul actual, minez Zcash, iar procesoarele mele sunt capabile de vreo 1 500 de soluții pe secundă. Din punct de vedere practic, asta înseamnă cam 1/50 dintr-un token Zcash sau 0,001 pe oră.
Când m-am apucat să scriu articolul, Zcash valora cam 375 de dolari, iar asta înseamnă că sistemul meu producea cam 38 de cenți pe oră. După ce am scăzut costurile de electricitate (cam 15 cenți kilowatt per oră), instalația făcea un profit de 20 de cenți pe oră.
Deși o instalație care nu este optimizată pentru a genera căldură nu este cea mai bună soluție de încălzire, a fost mai OK decât nimic și cu siguranță mai profitabil. Sunt sigur că, dacă mai adăugam un sistem de minat, în cameră ar fi fost destul de cald și zgomotos, dar mă îndoiesc că o să mai fac rost de alte procesoare pentru încă o instalație.
Citește mai multe despre criptomonede:
Ce-am învățat ca român cât am minerit criptomonede ca Bitcoin
Moneda de tip Bitcoin făcută de mine la mișto valorează miliarde de dolari
Cea mai tare țeapă dată cu monede virtuale de tip Bitcoin