Ce a însemnat „Trăsniți în NATO” pentru comedia românească

În 1997, la Teatrul de Vară din Eforie Sud, Vacanța Mare (pe vremea aia, în formula de trio completă) susținea un spectacol sugestiv intitulat Am îmbuli-NATO (wink, wink). Cu această ocazie se afirma, nici mai mult, nici mai puțin, că am trimis niște trupe în Albania și că unii dintre soldații noștri nu s-au mai întors acasă. Asta pentru că, aparent, existau acolo niște femei albaneze neobișnuit de primitoare.

Atât de moarte de foame încât Mugur Mihăescu (bine, nu Mugur personal, personajul lui, înțelegi, dar practic te uitai la el și-l credeai în stare de așa ceva) le momea cu firimituri până la cort. Apoi le arăta o franzelă și alea aveau instantaneu orgasm. Azi sună alarmant, incredibil și atroce, dar atunci chiar se râdea la faza asta. Pentru că acesta era, în anul în care am ratat intrarea în NATO, nivelul demistificării.

Personal, sunt convins că umorul cazon pe care-l propuneau uneori brigăzile din anii ’90 era o reacție firească la neverosimilii eroi din filmele „de război” ale lui Sergiu Nicolaescu. Niște caricaturi solemne în uniformă, niște statui debordând de varii bășini patriotice, capabile să vorbească, senini, din cărțile de istorie și să livreze sporadic comic reliefuri cu ricoșeu cultural, ca acesta: „Echipamentul dumneavoastră e incompetent. Se oglindește luna în cizme ca-n lacul poetului nostru Eminescu Mihai. Și ne dibuiește, dom’ sublocotenent.” (Valentin Uritescu în Noi, cei din linia întâi).

Or, lumea se săturase până-n gât de glorificarea armatei române. De vitejiile noastre de pe front. De batalioane care trec Carpații cu arme, cu frunze, cu flori. În plus, începuse epoca febrilă în care tinerii ca mine dădeau examene la facultăți multiple, doar să scape de serviciul militar.

Iar dacă îți imaginez că umorul acela reacționar și profund anti-intelectual al Vacanței Mari (întrucât la sfârșitul anilor ’90 aluzia, subtilitatea, șopârlicile erau privite suspicios, ca niște extravaganțe, ca niște atavisme) a făcut sex neprotejat cu caterinca clovnească a lui Doru Octavian Dumitru, îți poți face o idee destul de precisă despre geneza unui personaj ca Mârlanu’ Ferdinand. Fanii serialului Trăsniți în NATO (ulterior Trăsniți din NATO, finalmente, pe simplu, Trăsniții) știu că nu glumesc și că pe sergentul interpretat de Toni Ionescu chiar așa îl cheamă: Mârlanu’ Ferdinand.

Altminteri, Trăsniți în NATO apare într-un context din ce în ce mai epic, în care începea să se cultive gagul în dauna calamburului (cu două excepții notabile: Divertis și Timpuri Noi). Anca Budinschi, pe atunci director executiv Pro TV, era convinsă că piața e saturată de umorul de limbaj și că e nevoie de sitcomuri bazate pe comicul de situație. În acest sens, apăruse La Bloc, în 2002. Și o parte din know-how-ul ăsta, atâta cât era el, s-a transferat din Pro TV la Prima TV, întrucât scenaristul Mișu Marinescu (care, apropo, lucrase inclusiv cu Vacanța Mare la Râdeți cu oameni ca noi) și actorii Toni Ionescu, Grig Chiroiu, Bogdan Dumitrescu și Constantin Zamfirescu făcuseră parte din echipa lui Florin Călinescu de la Chestiunea Zilei. 

De altfel, proiectul însuși s-a născut în Pache Protopopescu. Lui Mișu Marinescu i s-a trasat sarcina să scrie un program de Revelion și, pentru că armata chiar devenise un subiect (în același 1997, Emil Constantinescu ratase o intrare în NATO, așa că PSD și Adrian Năstase făcuseră din asta o temă de campanie majoră în 2000), a decis să-l plaseze într-o unitate militară.

Au jucat foștii actori de la Chestiune, iar în ianuarie 2003 Pro TV a comandat 16 episoade dintr-un serial milităros intitulat – în siajul tradiționalelor heirupisme ale stației – Tot înainte!. Dar la vizionări ceva nu i-a picat bine lui Adrian Sârbu. Așa că Mișu Marinescu a plecat cu tot cu echipă și proiect la Prima TV, care a comandat nu un episod pe săptămână (cum ar fi fost normal și cumva realist pentru a se putea respecta un anumit standard al scriiturii). Ci patru.

L-am întrebat pe Grig Chiroiu – actor, scenarist, producător – dacă i-a trecut atunci cuiva prin cap că se bagă la o treabă de durată (în fond, la vremea aia serialele românești mureau pe capete, cu două excepții notabile: La Bloc și telenovelele).

„Până la prima sută de episoade nu-mi închipuiam că vom face istorie. Când am ajuns la episodul trei sute, ca eroii de la Termopile, am crezut foarte mult în șansa noastră. La episodul cinci sute am făcut și un clip aniversar, în care ne-am și motivat cu mesajul: «Am ajuns la cinci sute, dar țintim spre o mie». La celebrarea episodului o mie, am realizat că suntem demni de Cartea Recordurilor și am încununat acest lucru prin certificarea primită de la Guinness Book pe data de 7 septembrie 2015, ca fiind «Cel mai longeviv serial de comedie din lume». De la această dată și până anul acesta, 2020, ne-am depășit an de an propriul record.”

E ironic cum se termină, acum, o epocă a marilor salturi cantitative, odată cu un serial românesc obișnuit să comunice, prin departamentul de PR, cifre mari și foarte mari (într-un interviu TV, Mișu Marinescu preciza, cu exactitate, câte episoade a scris el în cele trei iterații ale Trăsniților: 1446!). Se termină odată cu preluarea Primei TV de către Clever Media (grup deținut de afaceristul Adrian Tomșa, ceea ce până acum însemna Look Plus și canalele sportive Look Sport). Valoarea tranzacției: 4,8 milioane de euro. Ceea ce, contractul fiind semnat în 2019, înainte de pandemie, pare puțin în comparație cu orice. Întreabă-l pe Selly cât crede el că valorează canalul lui de YouTube.

În legătură cu schimbarea asta de patronat și paradigmă – în fond, Tomșa e clujean și e de presupus că gustă un cu totul alt tip de umor de situație – Grig Chiroiu nu vrea să comenteze și pe undeva îl înțeleg: „Nimic nu se pierde, totul se transformă. În primul rând, trebuie să ne adaptăm vremurilor și condițiilor actuale pe care le trăim cu toții și astfel nu se poate previziona nimic pe termen scurt”. Remarc, altminteri, că firma de producție a lui Chiroiu a dat de două ori în judecată Prima TV pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, recte livrat banii la timp. Cam așa s-a făcut televiziune pe termen lung în România. 

Cel puțin am aflat care a fost cel mai dificil episod din istoria Trăsniților (34 de sezoane, imaginează-ți!). Grig Chiroiu aka Caporal Pupăză: „Mi-aduc aminte de o secvență care a confirmat zicala «Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se-ntâmple». Într-un episod pe care l-am filmat la o unitate militară, pe vremea când eram Trăsniți în NATO, Mârlanu trebuia să mănânce el singur toți micii de pe grătar, în timp ce noi ne uitam la el, cu poftă.

La repetiție, până să se aducă recuzita, Toni (Mârlanu) chiar glumea spunând că secvența asta e scrisă special pentru el, deci e pe gustul lui, și că o să greșească intenționat, să tragem cel puțin două-trei duble. Surpriza a fost atunci când am adus recuzita, respectiv grătarul pentru secvență, și am constatat cu toții că era unul… de armată, atât de mare că încăpeau cel puțin o sută de mici. Bineînțeles că noi am început filmarea primei duble cu 20 de mici care, pe grătarul acela enorm, nu păreau așa mulți.

Toni a reușit să-i mănânce pe toți, dar spre final, îndesându-și mai mulți în gură, nu se prea înțelegeau replicile. Așa că am fost nevoiți să mai tragem o dublă, de data asta cu vreo 15 mici. S-a întâmplat același lucru și am continuat cu alte două, trei duble, cu câte zece, cinci, iar la ultima dublă doi mici pe care n-a mai putut să-i mănânce. În pauza de masă, bucătarul de acolo ne-a pregătit fasole cu ciolan și, bineînțeles, mici. Vreo trei sute, pentru toată echipa de filmare. Toni a băut un ceai”. Atât s-a putut.

Dragoș Vasile e jurnalist de cursă lungă, a lucrat la Evenimentul Zilei și Jurnalul Național, precum și la Academia Cațavencu. De șapte ani e producătorul emisiunii Apropo TV. Vede un film în fiecare zi.