bautura

Toate motivele pentru care n-ar trebui să mai bei tequila proastă

Mai bine mergi pe o votcă bună, care nu e neapărat scumpă.
21 Iulie 2018, 11:36am

Articolul a apărut inițial pe Free.

Dacă nu urăști tequila, atunci cu siguranță știi pe cineva care nu o suportă. Aparent, toată lumea are o poveste, de obicei din liceu, când o sticlă de tequila sau o făcătură i-a ancorat de closet o bună bucată din noapte, iar a doua zi s-au trezit în disperarea cruntă a unei mahmureli violente. Probabil că tequila este cea mai respinsă tărie, total pe nedrept, deoarece poșirca aia care ți-a futut stomacul și ficatul după banchet nici măcar nu era tequila.

Pentru ca o băutură să fie considerată legal tequila, trebuie să fie produsă într-o anumită regiune din Mexic, statul Jalisco, și să conțină cel puțin 51% agave Blue Weber. Proveniența celeilalte părți de 49% de zahăr folosit pentru fermentare și distilare e în totalitate la alegerea producătorului.

Pentru că din ce în ce mai multă lume a dezvoltat o afinitate pentru tequila bună, vânzările unei versiuni calitative, care de obicei e 30 de dolari pe litru, include branduri precum Tres Agaves, Casa Dragones și George Cooney's Casamigos, au crescut cu 800% din 2002. Iar pentru că tequila super premium este mereu făcută din 100% agave Blue Weber, fermierii au dus-o bine în ultimii zece ani.

Prețurile pentru culturi au crescut înzecit. Dar și costul materialelor prime a crescut semnificativ. Producătorii de tequila bună nu pot compromite compoziția.

De ce? Pentru că atunci când faci tequila, contează ce ingrediente pui. Ba mai mult, producătorii mari de tequila sunt mult prea preocupați să obțină cele mai calitative agave, încât să se gândească la surse mai ieftine de zahăr. „Nu poți face o tequila de calitate dacă nu pornești de la niște agave foarte bune”, spune Barry Augus, de la Tres Agaves, o distilerie la poalele vulcanului Tequila din Jalisco, care îl are ca maestru pe Eduardo Orendein, un tequilar la a cincea generație ( și fostul primar al orașului Tequila).

Agave Blue Weber în Mexic. Fotografie de Francesca York / Getty Images

Prețurile mari pentru agave scumpește și producția de tequila tradițională, ceea ce înseamnă că există tentația să înlocuiești acel 49% cu alte surse de zahăr, așa cum fac unii. În Mexic, tequila făcută cu orice altceva în afară de agave Blue Weber se numește „mixto”, dar în alte țări, unde nu prea există cultura acestei băuturi, orice combinație se consideră tot tequila.

Producătorii celor mai proaste tării numite „tequila” completează zahărul cu cele mai ieftine opțiuni, adică zahăr din trestie sau sirop de porumb, cu multă fructoză. La acest amestec păcătos mai adaugă câteodată și coloranți, arome și alți aditivi, iar totul însumează o grămadă de rahaturi care nu au nicio treabă cu agavele. (Iar dacă tequila de calitate depășește bugetul tău, Kitchn recomandă alternative mai accesibile, cum ar fi astea.)

O tequila din 100% agave poate fi o modalitate complexă, revigoratoare și sănătoasă de a te ameți. Dar dacă te trezești vreodată în situația de a opta pentru un mixto mai ieftin, cu scopul de a economisi ceva bani, sfatul meu e să-ți iei mai bine niște bere și apoi să te dai cu capul de bar de câteva ori. Are un gust mai bun și o să te simți cam la fel a doua zi.

Învață ce tărie intră în cocktailul tău. Fotografie de Astrakan Images / Getty Images

Sau mai bine ia-ți o votcă. Diferența dintre o tequila mixto și o votcă de calitate nu e foarte mare, deși votca nu exprimă nimic din variația de nuanțe a tăriei din agave.

Votca este o tărie „tratată astfel încât să nu aibă caracter distinctiv, aromă sau gust", care se străduiește să fie la fel de lipsit de gust și inodor, cu alte cuvinte, o băutură care vine cât mai aproape de etanolul pur, fără pericol. Producătorii de votcă fac asta prin filtrarea repetată a tăriei, pentru a îndepărta totul.

De exemplu, Smirnoff, una printre cele mai bine vândute votci, începe ca o tărie din porumb, cum e și whiskey-ul sau moonshine. După care trece prin zece runde de filtrare cu cărbune, care elimină orice amintire că votca Smirnoff a început de la aceeași stare lichidă ca a unui bourbon.

Este în natura procesului de producere a votcii că un preț mai mare nu are neapărat de-a face cu calitatea tăriei, pentru că atunci când filtrezi arome și alte chestii, în loc să introduci arome, ajungi rapid la un punct de reducere fără întoarcere. Votca super ieftină merită evitată, dar, de obicei, votca scumpă este la fel de varză. (Thrillist are câteva sugestii aici de mai multe votci decente și accesibile ca preț.). Diferența dintre două filtrații și cinci este mult mai mare decât dintre 10 și 20 de filtrații.