Lucrez de 11 ani ca gardian de penitenciar în România, între înjurături și amenințări

Viața din penitenciarele românești e subiect aprins de dezbatere de doi ani. Totul a pornit de la o decizie-pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind condițiile proaste în care trăiesc deținuții români. În principal aglomerația, dar nu numai. Subiectul a fost însă exploatat alarmist de politicieni și oameni de afaceri care voiau să-și salveze propria piele.

CEDO nu cerea grațieri, dezincriminări, relaxări sau recurs compensatoriu pentru rezolvarea problemei, însă coaliția de guvernare PSD-ALDE taman către abordarea asta superficială a virat. Despre bani băgați în infrastructură, noi penitenciare și programe de reabilitare s-a vorbit mai puțin, pentru că nu era în interesul șefilor de partid cu dosare la DNA.

Între timp, angajații sistemului penitenciar vorbesc tot mai des despre lipsa de personal și de echipament, neplata orelor suplimentare și condițiile necorespunzătoare în care sunt nevoiți să muncească.

Pentru a vedea cum e viața unui angajat de penitenciar din România secolului 21, am stat de vorbă cu Adrian Grigoroiu, de la Penitenciarului de Femei Târgșor și președinte al sindicatului lucrătorilor din închisoarea respectivă.

VICE: Cum ați ajuns să lucrați în domeniu?
Adrian Grigoroiu: De mic copil m-a atras meseria aceasta. Inițial am vrut să merg în Poliție, însă, având rude în sistemul penitenciar, am ajuns aici. Lucrez de 11 ani, am trecut prin mai multe sectoare, am lucrat și în operativ, adică lucrătorii care intră direct în contact cu deținuții. Acum îmi desfășor activitatea în sectorul logistic, răspund de secția de bărbați, care sunt clasificați la regim deschis. Cu ei desfășurăm activitățile de reparație curente.

Ce satisfacții aduce un astfel de job?
Satisfacțiile unui lucrător de penitenciar sunt că reușesc să ajung acasă după efectuarea serviciului. Pentru că este un serviciu stresant, te uzează și psihic și fizic. Faptul că ajungi în sânul familiei, fără să dai curs provocărilor și încercărilor din timpul unei zile, trecând peste toate înjurăturile, peste toate amenințările la care suntem supuși, pentru mine este cea mai mare satisfacție. Vorbeați despre înjurături și amenințări. Ce alte riscuri presupune meseria asta?
Faptul că ai curajul să intri de la 7,30 la serviciu, pe o secție unde ai deținute clasificate în mai multe categorii. Pe o secție, de exemplu, unde ai deținute de maximă siguranță, deținute arestate preventiv, cele intrate în carantină - faptul că ai curajul să intri într-o asemenea secție, unde cel puțin doi lucrători ar trebui să-și desfășoare activitatea, asta este o încercare, este o provocare pentru noi.

Altă provocare este faptul că avem o secție de medico-social, unde sunt încarcerate aproximativ 40 de deținute, toate depistate cu virusul HIV. Știm cu toții riscul la care ne expunem în momentul în care intrăm pe acea secție. Oricând poți aduce acasă la familie, la copii, la soție vreun virus. Faptul că ne asumăm acest risc și intrăm în serviciu acolo este o provocare. De-a lungul carierei, ați fost vreodată atacat sau agresat?
Eu, personal, nu. Dar am avut colegi atacați, chiar loviți. Și prin toată țara au fost cazuri. Am încercat în ultima perioadă să aducem la cunoștința opiniei publice cam toate problemele care se întâmplă, pentru că am văzut din partea multor oameni că încearcă să deformeze imaginea lucrătorului de penitenciar - făcându-l torționar și așa mai departe.

Numai anul trecut, la nivel de țară, au fost înregistrate aproximativ o sută de ultraje. Că e înjurătură, că e amenințare, că încearcă să te lovească, că te îmbrâncește, că aruncă după tine cu o bancă, un scaun, cu ceva - trebuie sesizat Parchetul. Trebuie să ținem cont că lucrăm cu tâlhari, criminali, cu fel și fel de infractori. Cum sunteți instruiți să reacționați în astfel de situații? Ce trebuie să faceți?
Păi, noi suntem instruiți, avem și grupe de intervenție. La noi, avem o echipă operativă care, dacă se întâmplă vreun incident, nu prea poți să-i strângi. Pentru că, în loc să desfășoare activitatea pe care trebuie s-o desfășoare, sunt angrenați în altele, din lipsă de personal. Deci, nu e o lege scrisă. Te afli în fața unui incident creat între două persoane private de libertate.

Nu îți spune nimeni ce să le vorbești în momentul ăla, cum să reacționezi. Toată treaba e să știi cum să relaționezi cu ei, să negociezi și cum să gestionezi acel moment. Trebuie să chemi responsabilul de zonă, trebuie să anunți alți colegi. Dar dacă cel mai aproape coleg e pe o secție de deținere și nu poate să părăsească locul, nu prea are cum să te ajute. Lipsa de personal ne duce în această situație.

De ce există această lipsă de personal?
În ultima perioadă ne-am confruntat cu un val mare de pensionări. Toată această nesiguranță - ați văzut câte modificări s-au făcut pe legea pensionării - i-a dus pe oameni în pragul de a ieși la pensie. N-au mai avut încredere să stea, să lucreze în continuare. Sistemul în sine nu prea mai este atractiv pentru tineri și angajările făcute-n ultima perioadă nu prea au avut puterea de a acoperi aceste găuri. Ne dorim să se deblocheze aceste posturi, să dea drumul la angajări. La nivel național, suntem undeva cu vreo opt mii de posturi în minus. A venit domnul ministru Tudorel Toader cu o hotărâre de guvern, a aprobat mărirea schemei de personal la nivel național cu vreo mie de posturi, însă e praf în ochi. Toate aceste posturi sunt nebugetate, deci nu poți să le scoți la concurs. N-ai cum să angajezi.

Ați asistat vreodată la o revoltă?
Nu mai știu exact să vă spun în ce an a fost, în perioada aia eram plecat. Dar am avut revoltă în penitenciar, pe secția a doua, din câte îmi aduc aminte. S-a apelat la penitenciarele din jur, au venit, s-a așternut liniștea, ulterior au fost relocate deținutele pe la alte penitenciare și totul a intrat în normal. Dar de la ce pornise?
Erau fel și fel de revendicări. Dacă nu le-ai dat ceva în ziua respectivă sau n-a ieșit ca ele, încep să bată-n ușă, vor totul atunci, imediat, nu țin cont de nimic. Ei și ele nu știu că noi nu avem oameni ca să acoperim toate secțiile, ei vor atunci să le îndeplinești toate drepturile. Nu înțeleg că o cerere trebuie să-și urmeze cursul, că poate să dureze o săptămână, două, până primește soluționare. Însă sunt mereu scoși la raport, merg la comandantul de secție, li se spune care e procedura, dar vorbești de pomană. Vor atunci.

Care a fost cel mai dificil moment din cariera dumneavoastră?
La început, când m-am angajat în sistemul penitenciar, acum 11 ani, era mai ok. Probleme multe întâmpinăm acum. De câțiva anișori, de când am rămas fără personal. Se acumulează ore suplimentare, astea-s problemele noastre, nemulțumirile noastre. Faptul că nu se deblochează aceste posturi, să vină tineri, să-i instruiești, să mai prindă un pic din experiența celor care se apropie de pensionare.

Orele suplimentare sunt plătite?
De la 1 aprilie am obținut prin acțiuni sindicale și negocieri plată pentru orele suplimentare. Și în Poliție și în penitenciare. Însă ele nu se plătesc în totalitate. De exemplu, dacă ți-ai făcut 24 de ore suplimentare într-o lună, îți plătește undeva la 15 ore. Și asta după 60 de zile în care instituția are posibilitatea să-ți acorde zile libere pentru orele respective. În cazul în care după 60 de zile nu ți s-a dat liber, orele suplimentare intră la plată.

Problema noastră arzătoare este că de vreo 3-4 ani tot acumulăm ore suplimentare. La nivel de țară, depășim un milion jumate de ore suplimentare nerecuperate. Aici, la Târgșor, cred că atingem aproximativ 28 de mii de ore suplimentare, plus încă 1 000 de zile de concediu restante. Noi am solicitat să ni se plătească aceste ore suplimentare. Plec de acasă, sunt la dispoziția ta, vin, muncesc, dar plătește-mă. S-au purtat discuții la nivel de lideri de sindicat, la nivel de ANP și chiar și cu ministrul Justiției, cu ministrul Finanțelor, însă nu s-a ajuns la niciun consens.

Care e diferența între a munci cu deținuți bărbați, față de deținute femei?
Păi, am lucrat și cu femei, am lucrat și cu bărbați. Mare diferență nu e. Femeile sunt mai gălăgioase, mai rele de gură. Bărbații, de multe ori, sunt situații când sunt mai înțelegători. Ca agresivitate, un bărbat poate fi mai periculos, dar ei sunt mai înțelegători, le explici care e rolul lor în penitenciar și pricep. Secția noastră de bărbați are numai deținuți la regim deschis, ei sunt cu pedepse mici, așteaptă să plece acasă. De când sunt selectați, sunt întrebați ce știu să facă, sunt puși la probă, știu dinainte ce au de făcut: eu sunt sudor, eu sunt zugrav etc. Depinde și de tine ca lucrător cum știi să-i apropii de tine. Fără favorizări, totul legal, respecți legea. Ei au statutul lor, noi avem statutul nostru.

Când ați lucrat pe secție de femei, cum era interacțiunea de zi cu zi cu deținutele?
Impropriu spus lucrat. Nu ai cum să lucrezi pe secție de femei ca bărbat. Pe secția de femei sunt numai supraveghetori femei. Pentru a înlătura orice suspiciuni. Sunt excluse cazurile de hărțuire. Noi ar trebui să fim undeva la 400 de lucrători și-n momentul de față ne desfășurăm serviciul cu 200. Efectivul de deținuți este undeva la 480. Problema este că din cei 200 de angajați, 100 ne desfășurăm serviciul în celelalte sectoare - financiar, logistică, reeducare.

Practic, cei care iau contact cu deținuții sunt doar 100. Și ăia împărțiți în patru schimburi. Avem și un pluton de escorte. Raportul e undeva de 1 lucrător la 4,7 deținuți, ceea ce mi se pare foarte puțin.

Se tot discută în spațiul public despre condițiile proaste din penitenciarele românești. Ce ar trebui făcut pentru a rezolva problema?
Investiții. Sistemul este subfinanțat. CEDO a spus că trebuie luate măsuri în penitenciare, vizavi de supraaglomerare. Nu a spus nici să punem în aplicare recursul compensatoriu și să venim cu șase zile câștig la 30 în condiții improprii. Nu a spus nici să fie despăgubiți deținuții între sumele acelea, cinci euro și opt euro pe zi. N-au spus decât că trebuiesc luate măsuri în mediul penitenciar vizavi de supraaglomerare. Cred că mai oportun era să aloce niște bani și să se modernizeze penitenciarele, să se creeze un alt penitenciar - unul, două, în funcție de banii pe care-i avem - să se creeze noi spații de deținere în penitenciarele în care infrastructura permite.

Din punctul nostru de vedere, tot ce se face va avea efect pe termen scurt. Chiar dacă s-a dizolvat puțin fenomenul ăsta de supraaglomerare, e pe termen scurt. Ei deja au început să se întoarcă, cei care au beneficiat de legea 169 (recursul compensatoriu). Dacă tu nu le asiguri nimic când ies pe poarta închisorii, nu le ușurezi cu nimic intrarea în societate, să-și găsească un loc de muncă, șocul pentru ei la liberare este foarte mare. Neștiind să facă nimic, vin înapoi. Mai bine aici: trei mese pe zi, apă caldă la dispoziție, televizor în cameră, nu le lipsește nimic.

Dar chiar credeți că sunt nefondate plângerile deținuților care dau statul în judecată?
Știți cum e? Noi, federația sindicatelor, mai demult, alături de APADOR-CH, am atras atenția asupra faptului că în penitenciare nu sunt condiții corespunzătoare. S-a adus la cunoștința mai marilor noștri. Însă, ce ne dă nouă de gândit: de ce au început să ia măsuri acum, după ce au apărut prin închisori oameni politici, patroni de trusturi de televiziune, oameni de afaceri care, dacă stai și analizezi, observi că au cotizat la nu știu ce partid, au susținut campania electorală a nu știu cărui partid? Chestia asta ne face să fim suspicioși cu măsurile astea.

Au existat și aici deținuți/deținute liberați prin recursul compensatoriu care au recidivat?
Bineînțeles. În prima sesiune de intrat în comisia de liberare, au beneficiat de recursul compensatoriu vreo 80. Deja vedem aceleași fețe prin penitenciar. Nu trebuie să generalizăm acum, să spunem că toți au aceeași factură ca oameni. Nu sunt toți la fel. Dar 30-40% dintre ei se întorc în penitenciar.

Aici a existat problema cu supraaglomerarea? Câți oameni sunt ținuți într-o celulă?
Păi, sunt celule și cu zece, au fost și camere în care au fost cazate mai multe deținute. A fost și la noi problemă, tocmai de-aia am beneficiat de recursul compensatoriu. Ați avut mari corupți cazați aici?
Am avut și din rândul politicienilor. Doamna Elena Udrea, doamna Bica. Am avut și judecători, judecătoare. Tot felul de oameni. Au avut aceleași condiții. Toți au același statut. Unii au beneficiat de condiții speciale pentru că se încadrează în lege (articolul 34, referitor la deținuții vulnerabili). De exemplu, cei care înainte au legiferat actul de justiție (deputați sau senatori). Sunt anumite condiții care trebuie îndeplinite.

Cum vi se par proiectele astea de lege ce se tot dezbat acum prin Parlament, cu pușcăria la domiciliu, pușcăria part-time?
Eu sper să nu se realizeze așa ceva. Practic, e o pușcărie luată la mișto. Prin toate aceste legi pe care încearcă să le pună în practică și să intre în vigoare, te duce cu gândul că dânșii își pregătesc viitorul, ca să zic așa. Am văzut că se zice că n-au făcut fapte violente, că să se recupereze prejudiciul. Da, recuperează prejudiciul, însă ai făcut o faptă, trebuie să răspunzi cumva, în afara faptului că ți-a recuperat prejudiciul. O sancțiune trebuie să primești, că așa și-ar permite toată lumea să facă orice.

Care ar fi salariul de pornire, dacă m-aș angaja acum în sistem?
Salariul unui lucrător de penitenciar este undeva la 2 000 de RON net, plus această normă de hrană, deci ajungi undeva la 3 000. La riscurile, la meserie pe care o facem, eu nu cred că-mi iau salariu pe măsură. Sporuri avem, dar intră acolo, în cei 2 000 de lei. Vă spun speța mea: iau 3 200 de lei, după 11 ani vechime.

Există agresivitate în rândul deținutelor?
Agresivitatea deținuților, în general, a crescut în urma tevaturii ăsteia pe legile care vor să intre în vigoare. Ei stau, văd la televizor, primesc informația legat de faptul că vor fi despăgubiți, legat de faptul că se schimbă Codul Penal, că pleacă mai devreme acasă, că o să beneficieze de nu știu ce clemență - toate aceste proiecte le alimentează gândul că vor pleca mai devreme. Și le crește puțin agresivitatea, nu mai au răbdare, li se pare că sunt îndreptățiți în toate.