
Maria Yagoda
Contributor
De ce-și țin atâția bărbați salteaua pe podea?
Deși majoritatea cadrelor de pat costă mai puțin decât o lună de cafea, se pare că există o adevărată epidemie de bărbați în toată firea care refuză să-și pună saltele pe așa ceva.
Cât îți ia să treci peste o despărțire și să nu te mai simți ca ultimul om
Am încercat să fac o ecuație, cât se poate de simplă, ca să calculez cât timp îți ia ca să treci peste fostul.
Cum e să călărești o mașină sexuală de două mii de dolari
Pe măsură ce tehnologia sexuală se micșorează, mă întreb dacă mai mare înseamnă neapărat mai bun.
Am încercat să aflu de ce bărbații îmi trimit poze cu penisul lor fără să le cer
Totuși, nu recomand nimănui să încerce să vorbească cu ei așa cum am făcut-o eu.
Am tras de fiare cu vaginul, ca să am orgasme mai intense
Deși eram sceptică, mereu m-am întrebat dacă un vagin tonifiat înseamnă și o viață mai bună.
Le trimit prietenelor mele nuduri și asta mă face să mă simt mai bine
M-am hotărât să nu mai trimit nuduri tipilor, ci prietenelor mele.
De ce mesajele cu aluzii sexuale pot fi considerate înșelat
E imoral să-i trimiţi constant mesaje emoţionale intime unui prieten apropiat care probabil te place fără să-i spui partenerului sau partenerei?
Am încercat să agăț bărbați prin rețeaua favorită a corporatiștilor
„Mi-ar plăcea să te adaug la rețeaua mea profesională xoxoxoxo Maria”
De ce sexul în băile publice e oribil, mai puțin când o faci bine
Un sondaj OKCupid a dezvăluit cele mai populare baruri din mai multe orașe americane, unde poți să te duci la baie pentru o partidă scurtă.
Am folosit un vibrator pe post de alarmă, ca să mă trezesc veselă
Oare un orgasm de dimineață te ajută să te trezești mai ușor sau te face să lenevești mai mult în pat?
Cum a ajuns Ziua Americii o sărbătoare a sexului
De la grătare la șansa unei porții de sex sub artificii, studiile au demonstrat că Ziua Americii excită oamenii.
Am vrut să văd dacă sexul anal e pentru mine și m-am lovit numai de stereotipuri
Nu mi-a plăcut niciodată, dar știu că sunt o groază de oameni cărora le place. Pe baza unei anal-ize, am încercat să aflu de ce.