islamisme
Istoria muzicii electronice underground din Iran
Înainte de Revoluția Islamică din 1979, Iranul era o zonă muzicală fierbinte care amesteca influențele estice cu cele vestice.
Cum au dus atentatele de la 11 de septembrie la terorismul islamist din zilele noastre
Statul Islamic și ororile comise de luptătorii săi sunt, în mare măsură, rezultatele reacției în lanț care s-a declanșat în momentul în care avioanele au lovit Turnurile Gemene.
Am vorbit cu unul dintre teroriștii care au bombardat turnurile gemene, despre ISIS și uciderile în masă
După ce am stat de vorbă cu tipul, am fost mai puțin șocat de erupția terorismului islamist radical din ultimele două decenii.
Am fost la academia unde Al Qaeda pregătește copiii să lupte împotriva Statului Islamic
Academia Religioasă a Puilor de Leu antrenează băieți foarte tineri care vor fi următoarea generație al Qaeda și îi pregătește pentru jihad.
Care sunt consecinţele stării de urgenţă din Franţa
„De vineri seară şi până acum, foarte multă lume a folosit termenul război. Nu ar trebui să cădem într-o asemenea capcană."
Statul Islamic a acceptat jurământul de loialitate al grupării Boko Haram și susține că și-a extins califatul în Africa
Cel puțin 31 de grupuri și-au declarat loialitatea față de Statul Islamic din luna august a anului trecut până în prezent.
Guantanamo: golful fără ieșire - partea 4
Terry Holdbrooks este un fost gardian convertit la islam, imediat după timpul petrecut la închisoarea Guantanamo.
Jihadul Jocurilor Olimpice: teroarea de la Soci
Extremiștii islamici din Rusia vor să arunce în aer Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci.
Minoritatea creștină din Siria ripostează
N-au de gând să-i lase pe jihadiști să-i alunge de pe terenurile lor.
Cetățenii britanici luptă în Siria alături de al-Qaida
„Turiștii teroriști” le transmit Statelor Unite că le va veni timpul în curând și vor sângera până la moarte.
Faceți cunoștință cu primul și singurul ghid turistic gay din Orientul Mijlociu arab
Într-o zonă în care homosexualitatea este condamnată cu moartea, un om face turism erotic.
Fetele de la Femen sunt atacate de naziști și băgate în închisoare
A fost o săptămână grea pentru Femen. Neo-naziștii din Paris au anunțat că le vor ataca sediul, iar activista tunisiană Amina e amenințată cu doi ani de închisoare.