FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Reacțiile după atacurile teroriste din Belgia îți arată cât de xenofobi și superficiali sunt românii

Oricât de aiurea pare, o grămadă de cetățeni cred că toți musulmanii au apucături teroriste.

După fiecare atentat terorist care lovește Europa, pe internetul românesc urmează cam același ritual. Începe să colcăie de neo-nazi latenți, care simt miros de sânge și se folosesc de generalizări stupide, de alea la care ar strâmba din nas și-un copil de grădiniță, ca să-și propage ideile extremiste. Așa s-a întâmplat și ieri, după atacurile de la Bruxelles.

De data asta, lucrurile au escaladat mai ceva ca-n alte dăți. Rețelele de socializare au fost luate cu asalt de xenofobi și rasiști ofticați grav pe orice creatură care nu le seamănă.

Publicitate

Și, după cum e tradiția prin părțile locului, s-a aruncat cu tone de rahat, în stânga și-n dreapta, fără niciun temei real. Spre musulmani, spre refugiați sau spre Uniunea Europeană, mai puțin spre cei responsabili: teroriștii. Adică băieții ăia demenți care ucid pe oricine nu-i ca ei, indiferent de religie sau rasă.

Să pui egal între musulmani și terorism e semn de stupiditate crasă

Nu, serios acum, oamenii ăștia chiar sunt pe bune. Oricât de aiurea și stupid pare, realitatea e că printre noi trăiesc o grămadă de cetățeni cu drept de vot care au în cap ideea asta: tot musulmanul are apucături teroriste și vrea să-ți dea cu bomba-n sufragerie. Rațiunea nu mai e de actualitate, așa că pentru genul ăsta de român nu mai contează că-n lume sunt 1,7 miliarde de musulmani, din care peste 40 de milioane își duc zilele prin Europa.

Partea tristă e că, pe lângă rasiștii de serviciu, niște neica nimeni de la care n-aveai oricum pretenții, au început să le țină isonul și unii la care n-ai fi pariat că-s capabili de un așa hal de reacții:

Uite-l pe ditamai judecătorul Dănileț, membru al CSM. Domnu' judecător, adică de ăla care împarte dreptatea, nu-nțelege că teroriștii sunt niște sălbatici fără mamă, fără tată și, chiar dacă omoară în numele religiei, fără religie. Într-o criză de fundamentalism, omul a rezolvat repede procesul: i-a băgat în aceeași oală cu toți musulmanii.

Că, cică, gata, până aici a fost, că nu mai merge cu concilierea și că-i vremea să te ștergi la fund cu corectitudinea politică. Adică exact ce visează toate cuiburile de neo-nazi să se-ntâmple .

Publicitate

Apoi, a dat-o grav de tot în bară și tipul ăsta, membru în partidul Monicăi Macovei. Bine, Papahagi a mai avut porniri rasiste sau homofobe de-a lungul timpului, dar chestia asta le-a bătut pe toate. Omul s-a înfuriat și-a scuipat pe Facebook tot veninul care zăcea în el. N-a iertat nimic, a azvârlit cu fecale în toată civilizația islamică și-n multiculturalism, adică fix conceptul pe care Europa de azi a evoluat.

Iar ca să fie penibil până la capăt, Papahagi s-a lepădat de el însuși și-a șters mesajul, la câteva ore după ce-l postase. După care a pozat în victimă, să se scoată cumva.

Refugiații sunt iar arătați cu degetul, deși n-au nicio legătură cu terorismul

Tragedia asta e folosită, din nou, de înguștii ăia cu idei fixe și puține, care văd în valul de migranți un pericol pentru ajutoarele lor de șomaj. La fiecare lovitură a teroriștilor în țările europene, băieții ăștia ies de la naftalină și zbiară că refugiații sunt vinovați. Știi deja poezioarele alea tâmpite: „Hei, uite ce fac refugiații, cine mai vrea refugiați să-i ia acasă!".

Citește și: 10 filme care o să te facă să nu mai spui tâmpenii despre refugiați, ca Lucian Mîndruță

Asta deși refugiații n-au treabă cu terorismul. Cum s-a întâmplat în cazul atentatelor de la Paris, din noiembrie, când atacatorii erau cetățeni francezi sau belgieni crescuți în Europa. Adică unii care sunt aici, printre noi, de zeci de ani. Plus că, pentru orice om cu minim bun simț, este evident că valul de refugiați care migrează spre Europa fuge tocmai de terorism, pe lângă foamete și sărăcie.

Publicitate

Uite, de exemplu, fostul președinte Traian Băsescu. Omul e în campanie electorală permanentă și-și cunoaște bine poporul. A mirosit de mult că o grămadă de conaționali au boală pe refugiați, așa că-i bagă la înaintare când are ocazia.

Sigur, asta-i strategia băsesciană, să-și gâdile oleacă electoratul naiv și înverșunat. Altfel, pare firesc că organizațiile teroriste n-au nevoie să-și ducă membrii în Europa pe niște bărci improvizate, în care sunt șanse mari s-o mierlești până ajungi la mal. Se strecoară printre ei și teroriști? Orice e posibil, dar ăsta nu-i un motiv să le întorci spatele tuturor.

Exemplele recente îți arată că ISIS are, oricum, altă strategie în Europa, mult mai simplă și eficientă: celulele teroriste din țările europene sunt formate din membri racolați direct de aici. Băieți cu cetățenie europeană, care n-au mirosit niciodată aerul de Siria sau de Irak. Dar fanii lui Băse habar n-au asta.

La fel, tot în campanie e și Daniel Ghiță, brațul de fier care conduce Patrula lui Vlad Țepeș. Ghiță face și el un „papahagi" de zile mari, după care-și aduce aminte de refugiați și îi îndeamnă pe susținătorii lui să nu rămână indiferenți. E o temă din agenda politică a lui Ghiță și-a partidului său, iar atentatul de la Bruxelles a fost instant folosit pentru capital politic.

Da, prinde bine un asemenea discurs xenofob, mai ales când urmăritorii tăi sunt ultrași creștini dezinformați, iar tu n-ai niciun interes să le deschizi ochii.

Publicitate

Epurarea etnică sau ziduri care să apere cetatea sunt soluții din ce în ce mai apreciate de unii

Reacțiile de genul ăsta nu-s izolate, din păcate. E plin netul românesc de comentarii ca astea, care îndeamnă la ură și repetă refrene feudale, de genul „să-i căsăpim pe toți arabii". De altfel, efectul cel mai nasol al atentatelor teroriste ISIS ăsta e: tot mai mulți indivizi care-și pierd logica, odată cu umanitatea. Ăștia au devenit, măcar la nivel de limbaj, la fel de extremiști ca teroriștii.

Sunt gata să pună mâna pe furci, să se-ntoarcă cu câteva sute de ani în urmă și s-arunce la coș toate valorile europene. Gen, ortodocsul tre' să stea cu ortodocsul pe pământul lui, albul cu albul, arabul cu arabul.

Citește și: De fiecare dată când înjuri musulmanii, ajuți Statul Islamic

Fii convins că undeva la headquarter-urile ISIS, niște bărboși care se ocupă cu monitorizarea Facebook se felicită: „Uite, boss, ce repede i-am dezbinat pe ăștia, asta-nseamnă război psihologic!". Pentru că, logic, odată ce-ai pus la colț gratuit o comunitate întreagă, mulți tineri dezorientați vor fi mai ușor de racolat în rândurile ISIS.

Și da, e firesc să îți fie teamă de ISIS, că băieții au semănat panică pe aici, prin apropiere de noi. Dar, stai cu ochii-n patru, c-avem destui războinici radicalizați și aici, în propria ogradă. Doar că n-au bombe și nici motivație să pună mâna pe mitralieră.

Conspirații, mesaje anti UE și fundamentaliști emoționali

E o regulă, după orice eveniment tragic, apar și conspiraționiști luminați. Să-ți spună ei ce dedesubturi planetare se fac pe la spatele tău. Că nimic nu e ceea ce pare, că adevărul e dincolo de noi. Uite o mostră: în spatele unor tipi needucați, care și-au găsit un scop în viață în ideile fundamentaliste ale ISIS, cică stau, de fapt, marile puteri mondiale care vor să dezbine lumea întreagă.

Publicitate

Nu e clar de ce-ar proceda așa, când ar fi metode mult mai simple, dar conspirația-i conspirație, nu-i prinde oricine șpilul.

La fel cum apar și tipii de genul ăsta, care ar vrea să controleze reacțiile și emoțiile tuturor. Gen n-ai voie, boss, să suferi pentru Belgia, dacă n-ai suferit pentru Turcia. Și chiar dacă ai suferit pentru Turcia, n-ai arătat-o destul, deci n-ai voie să arăți că-ți pare rău pentru Belgia.

A fost aceeași chestie și după atentatele de la Paris, când unii le reproșau oamenilor că n-au fost afectați la fel de tare de atacurile din Liban sau Nigeria. Astea-s fix reacții de gică-contra ipocrit, care o arde cu moralitatea și echitatea ca să fie puțin băgat în seamă, în timp ce-l doare în fund de absolut orice.

Și bineînțeles că au apărut și mesajele anti UE, cu precădere din partea fanilor Putin. Dar și a unora care au impresia că soluția pentru a scăpa de teroriști e să te baricadezi în fundul curții și să închizi granițele Europei, ca să nu mai intre nimeni.

Practic, să le dai încă o dată satisfacție demenților care se dau cu bomba. Și să arunci la gunoi toate conceptele alea mișto, ca toleranță sau multiculturalism, pe care Europa s-a clădit și datorită cărora acum tu bagi în tine câtă șaorma vrea mușchiul tău.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre terorism:
Un student a fost acuzat de terorism pentru că citea o carte despre teroristi Cum arată viitorul terorismului văzut de VICE
Teroriştii islamici ştiu să folosească internetul mai bine ca tine