Muzică

Șapte boși din România care bagă trap (aproape) la fel de fin ca Șatra Benz, în 2018

Chiar dacă te plângi că muzica trap e de rahat, copiii ăștia sunt atât de buni că te ridică de pe scaun și te fac să dansezi fără să știi ce ți s-a întâmplat.
06 Iunie 2018, 10:40am
Lino Golden. Fotografie via pagina lui personală de Facebook 

După ce în vara anului trecut, am scris despre oamenii la început de drum, cu potențial, care bagă trap, revin acum cu partea a doua. La câțiva dintre ei m-am înșelat, s-au înfundat în anonimat, în timp ce alții au parte de succes, precum Exile, OG Eastbull, Aspy sau MCHH (Bvcovia, mai nou).

De fiecare dată când am scris despre trap - și o repet și de data asta, până îți intră-n cap: muzica trap pune accent pe vibe, pe energie și dans. Dacă vrei musai mesaje sociale, du-te și ascultă 2Pac sau BUG Mafia, ca-n `96. Nu de alta, dar deja mi-e rușine mie de rușinea unora de a tot continua să susțină ca niște cârnați conservatori de internet că old school-ul e apogeul orgasmului.

Muzica, la fel ca orice altceva în viață, se schimbă de la o generație la alta, ba chiar de la an la an. Puștanii de liceu jonglează între vârsta consimțământului și majorat, iar tu te plângi ca un moș ursuz că nu ascultă aceleași melodii expirate ca tine. Și tocmai fiindcă sunt puștani care ascultă trap înseamnă că genul ăsta muzical o să aibă continuitate.

În loc să fii prins între atâtea diss-uri între rap și trap, mai bine ți-ai vedea de filmul tău. Așa că ți-am făcut o listă cu unii dintre cei mai buni la care merită să bagi o ureche:

Ian & Azteca

Cei doi au creat împreună label-ul „Ocult Records”. Nu o dată s-a întâmplat să merg pe stradă și să văd la colț de bloc, la o sămânță pe bancă sau la puștani care fac drifturi cu skate-ul sau bicicleta, că ascultă Ian și Azteca.

Din simplul motiv că sound-ul lor e diferit, iar clipurile ușor psihedelice. Ceea ce e nou pentru trap-ul românesc. Ele sunt produse de Freelook. Un tip care colaborează și cu unii din artiștii trupei Șatra Benz, cât și cu alții care se află în lista de mai jos.

Ce-i interesant e că Ian e primul care vorbește despre un subiect extrem de dezbătut și, consumat, în același timp, mai ales în SUA. Și anume, Xanax-ul. Un fenomen care a luat amploare în SUA și se extinde peste tot în lume. Generației Z i se mai zice și Generația Xanax. Trapperi din SUA, precum Lil Pump sau Lil Xan, spun în melodiile lor că bagă regulat. Ba chiar Lil Peep (da, știu mulți de Lil) a murit de supradoză de Xanax. Este un fenomen care merită urmărit, dar nu și urmat.



Lino Golden

I se mai zice neoficial „copilul lui Alex Velea” fiindcă Velea l-a luat sub aripa lui de la o vârstă fragedă. Asta se observă de la o poștă și-n muzica pe care o scoate.

Lino e un fel de Velea de acum zece ani: combină un rap cu pop și trap, mai nou. Din toată lista de aici, el e cel mai popular. Sigur îl cunoști, mai ales după ce a ajuns primul în trending pe YouTube cu hit-ul „Panamera”.

Aș putea spune că Lino, după Șatra Benz, are cel mai mare succes din zona trap-ului românesc.

Eu mă mir cum de încă brand-urile nu l-au racolat pentru campanii publicitare, asta fiindcă a intrat pe radio, bagă ceva cât să „placă la toată lumea”, plus că-i ascultat de mulți puștani. Ce? Să lăsăm clișeele de underground ale celor care n-au succes cum că ei „nu se vând cât să devină comerciali”.

Odată, în timp ce mă jucam FIFA pe PlayStation-ul de la birou (eram într-o pauză, evident), o colegă mă tot striga. Așa că i-am răspuns adecvat, cum m-a învățat Lino în una din piesele lui: „Nu mă deranja când vezi că mă joc FIFA/ Nu-mi da sfaturi când vezi că-mi fac echipa”.

Thetrapman

Post-ironia e atunci când zici sau faci ceva și nu îți mai dai seama dacă ești serios sau glumești. Da, e o stare de spirit. Poate Thetrapman a dat una din cele mai post-ironice piese românești recente. Chit că n-a avut neapărat ca scop asta.

„De ce porți tricou cu Metallica dacă tu n-asculți Metallica?” Un nume de piesa foarte bun. Te duce cu gândul la toate tricourile alea cu nume de trupe pe care le iei de la H&M, pentru desene și înscrisuri, dar tu n-ai fost niciodată vreun mare fan.

Sau, dimpotrivă.

Tocmai d-aia îl porți, ca ți se pare amuzant să-i enervezi pe rockerii care pun suflet și-l poartă cu atâta pasiune, încât îl spală rar spre deloc. Vezi, post-ironia nu-i bună sau rea. Inutilă sau prețioasă. E doar acolo.

Thetrapman iese în evidență prin flow-ul bun și vibe-ul energic cu care te încarcă atunci când îl asculți. Dacă tot am vorbit despre post-ironie, te las aici c-un vers de la Thetrapman: „Eu-s internațional ca FC Bayern”. Orice ar însemna asta, e ceva măreț acolo.

Amuly

Amuly face parte din label-ul Seek Music. La prima vedere, ai avea impresia că fizic e fratele mai mic al lui Killa Fonic. Au dreaduri asemănătoare și cântă împreună în mai multe piese.

În schimb, Amuly aka „2000 de coco-n cârcă” poate să diversifice subiectele. Într-adevăr, îl privești ca pe un fel de Killa mai tânăr și mai puțin experimentat, dar cine știe cum elevul își întrece profesorul. Și-are timp berechet, având în vedere că Amuly n-a ajuns încă nici la vârsta la care trebuie să termini liceul.

Ares

Din toți cei de pe listă, în afară de Lino Golden (care a intrat deja), Ares de la PugLife cred că are potențial să fie auzit în scurt timp la radio și pe TV. Din simplul motiv că-i genul de produs dorit de media, atât ca voce, cât și ca look. E tipul ăla de băiat sportiv și model de filme americane cu adolescenți, cu care s-ar dezvirgina orice fată de 16 ani.

Dacă nu merge cu muzica (eu sper că o să-i meargă, fiindcă e ce trebuie), Ares se poate reprofila oricând pe teatru radiofonic erotic. Nu de alta, dar vocea lui și felul în care accentuează cuvintele l-ar putea face chiar și pe Cheloo să-și dea drumul. Și știm cu toții cât de sobru e Cheloo.

Da, Ares are un timbru vocal high și-l ajută și dicția la treaba asta. Însă, la fel de bine poate să abordeze și subiecte de #motivație sau #șmecherie.

Dspekt

Îl știu pe Dspekt de când a participat la Battle MC și avea 14 ani. Am tot căutat filmulețe cu el de atunci de pe YouTube, dar cred că au fost șterse între timp. Îmi aduc aminte de reacția de atunci a oamenilor. Gen: „Vai, ce bine le dă puștiul ăsta”.

Dspekt, în România, se apropie vocal cel mai mult de stilul lui XXXTentacion - artistul muzical, că omul are ceva antedecente penale, la activ. De fapt, nici nu i-am prea auzit pe alții care să bage ceva pe stilul ăsta.

Cumva, cred că românii s-au obișnuit cu amprenta pusă de Șatra Benz, însă stilul lor e doar o parte a diversității de stiluri din trap. Spun asta, fiindcă XXXTentacion a fost locul unu cu albumul său, pentru o vreme.

Totuși, nelămurirea mea e cum de Dspekt n-a fost încă racolat de Seek Music. E locul cel mai propice în care ar putea să crească, pentru că evident are mult decât potențial.

Lu-K Beats, sper c-ai citit asta.

Basa

Basa e un licean din Galați care înregistrează piesele, probabil, în apartament, c-un microfon pe care-l acoperă c-un prosop, ca să reușească să se audă. Dar nu despre asta e vorba.

Fără pic de ironie spun că Basa e ce trebuie. Poate să dea și pe feeling, și pe caterincă, cât și pe șmekerie. Poate una din cele mai bune caracterizări ale trap-ului e făcută tocmai de-un licean din Galați:

„Am nevoie de oameni care să înțeleagă că trap-ul nu-i trap dacă n-o să te spargă / Să-ți dea o stare miștoacă / Să te ducă cu gândul în altă galaxie, altfel no... / Emoții îți spun, ascultă ceva bun…”

Tot Basa îți arată paradoxul trap-ului, accentuând până la urmă despre ce-i vorba:

„În România, nu ai voie să faci trap dacă nu vorbești despre femei și despre cât ai stat lat?! / Eu nu mă bag, stau pe linie, îmi văd de vibe-ul meu, nu-mi trebuie atenție”.

Momentan, Basa are câteva sute de views-uri la piese, dar se străduiește și scoate o dată la câteva săptămână câte una. Însă, odată ce-l asculți, începi să te miști, dai din cap, dansezi. Înțelegi ce-i muzica trap.

Pe autorul articolului, Mădălin Istrate, poți să-l urmărești pe pagina lui de Facebook, adică aici.