Am fost observator la alegeri în comuna lui Daddy și am înțeles de ce oamenii votează masiv PSD

Am vrut să înțeleg mai bine mărirea și decăderea PSD-ului, așa că m-am dus observator la alegeri în comuna Gratia din județul Teleorman, acolo unde s-a născut și a crescut Daddy.

Gratia e doar la o aruncătură de băț de București. Am ajuns acolo duminică dimineață puțin după ora șase jumate, după ce în urmă cu câteva zile m-am acreditat prin FiecareVot ca observator. De cum am intrat pe ușa secției 182, aflată într-o grădiniță, am simțit cum unii membri ai comisiei nu sunt tocmai încântați că voi fi în secție toată ziua. Nu neapărat că ar avea ceva de ascuns. Dar nu mai erau „ei între ei” și cumva prezența mea îi obliga să se formalizeze un pic mai mult. Președintele secției, care e și secretarul primăriei, a fost destul de amabil și mi-a indicat locul unde aveam să-mi petrec mai mult sau mai puțin următoarele 16 ore.

Toate politețurile au durat fix până am avut tupeul să-mi scot laptopul pe măsuța improvizată dintr-un raft de pantofiori „împrumutat” de pe hol (acum înțeleg ce ușor i-a fost lui Dragnea să fure de la copii). Din acel moment a început circul.

Panicată, o doamnă din comisie mi-a atras atenția că „observatorii nu au voie să stea pe laptop”. Imediat a fost susținută de alți membri ai comisiei, pe motiv că „poate îi filmez pe ascuns cu laptopul”. Pus în fața unei revolte, bietul președinte a încercat cumva să medieze situația, dar a dat-o mai mult pe o interpretare ușor absurdă a regulamentului. „Ce mai tura vura! Comisia a decis să închideți lapotpul, așa că, hai, gata!", a decis, unanim, femeia. Am avut noroc, culmea, cu un tip tânăr din comisie, care i-a atras atenția să nu vorbească în numele tuturor. Ulterior, aveam să aflu că tipul era de la PLUS Teleorman și, culmea, am fost și colegi de liceu.

Puși în fața unei dileme – dacă să-mi dea voie cu laptop sau nu în secție – președintele a luat regulamentul la mână doar ca să se constate că acolo nu se spune nimic despre ce mijloace electronice sunt permise asupra observatorului. Președintele a citit regulamentul și a subliniat, apăsat, cu pixul, cuvântul „observă", după care s-a întors către mine și mi-a spus: „Observă, da? Nu stă pe laptop!”.

Câteva minute mai târziu, au decis să sune la BEC. Evident că de-acolo le-au spus că nu e nicio problemă, pentru că nu e nicio diferență între smartphone, tabletă și laptop. Situația s-a calmat și comuna Gratia s-a acomodat, mai mult sau mai puțin voit, cu laptopul meu.

Oamenii au venit în valuri la vot, iar cei mai mulți păreau că aveau lecția învățată de acasă, deși nu prea bine. Când erau întrebați dacă vor să voteze „și la parlamentare, și la referendum”, oamenii se fâstâceau, se uitau unul la altul și cereau timorați „doar ieuro”. Asta când nu răspundeau de-a dreptul că ei au venit să voteze „pesedeu”.

„Eu știu ce să-mi dați. Dați-mi să fie bine!”, a bolborosit un cetățean în fața întrebării membrilor comisiei. Bine, asta când comisia îi întreba cât de cât clar la ce alegeri vor să voteze. Au fost câteva cazuri – și nu puține – când oamenilor nu li s-a explicat clar ce opțiuni electorale au. „Doar la europarlamentare, da?”, a fost cea mai șireată formă de a-i descuraja pe teleormănenii lui Daddy să voteze și la referendum, iar rezultatele oficiale au arătat că tactica a funcționat. Noroc cu tipul de la Alianța PLUS - USR, care le mai atrăgea atenția din când în când să mențină măcar o minimă corectitudine a procesului de votare.

Între timp, la coadă, o familie de surdo-muți din București. Comisia se dă peste cap să înțeleagă dacă vor să voteze și la referendum. Merge greu. Oamenii dau din mâni, comisia dă din cap. Până la urmă, președintele le dă toate trei buletinele și vorbind mai tare și rar începe să le explice care ce e.

Locul de baștină al lui Daddy, despre care oamenii nu prea vorbesc deschis mai mult decât să-ți confirme că aici a copilărit, a avut și câțiva votanți care au cerut urna mobilă, așa că pe la prânz o mașină cu șofer, polițistul din comună și doi membri ai comisiei au pornit prin sat cu cutia de lemn sub braț. I-am însoțit și eu, înghesuit pe bancheta din spate între polițist și tipul de la PNL. Nea Ion, șoferul, a condus atât de prost încât polițistului de lângă mine i s-a făcut frică și a început să se țină cu ambele mâini de tetieră. Odată ajunși pe la casele oamenilor, 12 la număr, am constatat că cei mai mulți nici nu știau ce anume ceruseră să voteze și cel mai probabil altcineva din familie redactase cererea pentru ei. Au votat cum au putut, însă niciunul n-a dorit buletine de vot și pentru referendum.

Odată întorși la secție, s-a instalat toropeala de după-amiază, momentul ăla din zi când vin cei mai puțin alegători la urne. Asta l-a terminat până și pe nea Ion, un bătrânel cu moacă de mobster italian ieșit la pensie, însărcinat cu paza urnei și responsabilitatea uriașă de a se asigura că fiecare vot intră în cutia care trebuie. Moșu' și-a luat rolul în serios și cu o mână de fier a dat instrucțiuni toată ziua. Ba mai mult – a mers chiar până acolo încât le băga el votul oamenilor în urne și, când timpul îi permitea, făcea un pic de ordine la coadă. Adică le tot spunea oamenilor, pe un ton destul de autoritar, unde să meargă, unde să dea buletinul, să aștepte afară. Un fel de atitutinde de paznic de instituție publică, dar bine intenționat și cu exces de zel.

Spre după-amiază s-a cam plictisit, așa că a decis să se informeze de la mine sau de la tipul de la USR despre soarta alegerilor pe țară. „Ia zi, tineret, cum mai stăm?” A ținut-o așa până seara, fără să reacționeze în vreun fel la cifrele pe care i le comunicam cu rigurozitate ori de câte ori întreba. „Și asta e bine?”, a fost singura lui replică la toate rezultatele de pe parcursul zilei. De departe cea mai simpatică prezență din secție.

Printre ultimii care au votat la Gratia a fost chiar polițistul din sat. Acesta a cerut răspicat să voteze „și, și”. Mi s-a părut un gest foarte mișto din partea lui, în condițiile în care mai toți membrii comisiei au refuzat buletinele pentru referendum și cuvintele zilei la Gratia au fost „doar europarlamentare”.

La 21.00 fix s-a închis secția și s-a trecut cu minuțiozitate elevețiană la numărarea voturilor. Doar că membrii comisiei au refuzat să arate spre tableta care filma fiecare buletin și să-l citească cu voce tare. Au preferat să-și împartă voturile între ei și să-și numere fiecare buletinele pentru partidul său. „Eh, dacă ne apucăm acum să arătăm la cameră fiecare vot, stăm aici toată noaptea!”, mi-a răspuns vicepreședintele comisiei când le-am atras atenția că legea prevede asta. N-a fost neapărat rea voință, pentru că fiecare membru al comisiei putea număra voturile celuilalt, ci mai mult o lehamite amestecată cu oboseală și sictir pentru reguli. Pe aplicația FiecareVot am semnalat acest lucru.

Una peste alta, a fost frumos la Gratia. Evident că oamenii au votat masiv PSD. Pe parcursul zilei, m-am tot gândit de ce votează un partid care le-a tot promis lucruri și rareori s-a ținut de cuvânt. Dincolo de motivele generale pentru care și alte zone ale țării voteză cu Dragnea, teleormănenii - și în special cei de la Gratia - se mândresc cu adevărat cu consăteanul lor ajuns vătaf la Capitală. E un amestec ciudat de mândrie, orgoliu și speranță că ei sau copii lor ar putea ajunge cândva „oameni importanți”. Prin ce mijloace? Asta e o altă discuție.

Bomboana de pe coliva electorală a lui Daddy a venit sub forma unei ironi micii: printre cele 683 de voturi exprimate, dintre care 485 pentru PSD, au fost și doi alegători care au votat cu UDMR. Asta în condițiile în care pe aici nu există nici picior de ungur.