Criza de sănătate mintală din închisorile pentru femei

Maria, de 29 de ani, e o activistă în scaun cu rotile, care luptă pentru drepturile persoanelor cu handicap. Ea suferă și de tulburări de personalitate borderline și are un istoric de auto-vătămare. A fost acuzată de comportament anti-social și condamnată la închisoare.

„Am stat în Holloway zece luni", spune ea. „Am trecut prin multe episoade de auto-vătămare acolo, inclusiv mi-am dat foc și am încercat să mă spânzur."

Penny Bennet, o asistentă socială care a sprijinit-o pe Maria, spune că ea folosea frecvent cordonul de la halat sau șosetele, ca să formeze un nod în jurul gâtului. Personalul închisorii le confisca inițial, înainte să realizeze că ea nu strângea nodul. Maria spune că doar ideea de a le avea în jurul gâtului o făcea să se simtă mai bine.

În punctul în care a fost închisă, sănătatea mintală a Mariei era destul de precară, dar ea consideră că închisoarea i-a înrăutățit starea. „Când am ieșit, nu puteam să fac față situației deloc", spune ea.„ Am fost sancționată de poliție zilnic, timp de un an. Mereu eram în pragul unei supradoze, mă tăiam, mă aruncam în fața trenurilor. Eu chiar cred că închisoarea te îmbolnăvește psihic."

Cele mai recente statistici guvernamentale evidențiază cât de dăunătoare este închisoarea pentru femei: Deși sexul feminin constituie doar 5% dintre deținuții din Anglia, mai mult de 10% dintre cei care se sinucid sunt femei. Ăsta e un contrast puternic față de populația generală din închisoare, unde bărbații sunt de 3.5 ori mai predispuși să se sinucidă decât femeile.

Conform aceleiași statistici, cel puțin 30% dintre femei în custodie recurg la auto-vătămare, în comparație cu 10% dintre bărbați. Persoanele care lucrează în închisorile pentru femei spun că e posibil ca numărul să fie mult mai mare.

Iar, din păcate, lucrurile se înrăutățesc din ce în ce mai mult: decesele în închisorile de femei, clasate ca „sinucideri", au crescut cu 1 100% față de anul trecut.

Potrivit experților, motivul pentru care închisorile eșuaeză lamentabil să ajute femeile sunt destul de complexe. Din ce în ce mai multe femei sunt închise cu tulburări mintale deja existente, deoarece femeile sănătoase psihic sunt mai puțin dispuse să încalce legea, spune Maureen Mansfield, care lucrează pentru fundația Women in Prison. „Sunt deținute care nu ar trebui să fie în închisoare, ci într-un spital", spune ea.

Bennet, care lucrează pentru Wish, organizația care sprijină femeile din închisoare cu probleme de sănătate mintală, este complet de acord: „Comportamentele femeilor care încalcă legea sunt total diferite [față de cele ale bărbaților]. Ofensele femeilor sunt mai rar violente, dar sunt mai des legate de tulburări psihice și deseori sunt însoțite de traume."

Statisticile confirmă afirmația lui Bennet: „în timp ce 81% dintre femeile din închisoare sunt închise pentru crime non-violente, 46% raportează experiențe de violență domestică, iar 53% raportează un fel de abuz din copilărie.

Reducerea serviciilor comunitare, cum ar fi adăposturile pentru violență domestică, îngrijirea medicală psihologică, căminele sociale, înseamnă că deseori nimeni nu sprijină femeile care au supraviețuit unei experiențe violente, până când nu comit o crimă.

„Femeile cu care lucrăm sunt în închisoare pentru cele mai minore infracțiuni. Cred că știu zece femei închise pentru că sunau la salvare prea des", spune Bennet (În Anglia, solicitarea necorespunzătoare a liniilor de urgență este considerată o infracțiune.) „Auto-vătămarea este o altă problemă majoră."

De cele mai multe ori, femeile nu au acces la servicii medicale pentru probleme mintale, decât dacă sunt arestate. „În ultimii doi ani, paturile [din spitalele de psihiatrie] au fost reduse drastic", spune ea. „Chiar ajungi în punctul în care trebuie să faci ceva ilegal[care în mod evident îți pune viața în pericol sau a celorlalți] ca să ai parte de tratament."

Bennet a adăugat că femeile care sunt trimise la închisoare ajung eventual la un psihiatru, doar după o perioadă în care starea se înrăutățește și acestea recurg la auto-vătămare. Nu ar trebui să ajungi să ai dosar penal ca să beneficiezi de un tratament medical."

Pentru unele femei, timpul petrecut la închisoare nici măcar nu e suficient ca cineva să observe o dereglare psihică. Bennet spune că știa o femeie care voia cu disperare să fie spitalizată din cauza problemelor mintale serioase. În schimb, ea a fost eliberată și a ajuns singură pe străzi. Deși spunea că o să se sinucidă, personalul închisorii nu a luat-o în serios, așa că ea a amenințat că se va duce să cumpere un cuțit și să înjunghie prima persoană întâlnită. Doar atunci a fost internată într-un spital.

În anii recenți, personalul a fost redus cu o treime, ca parte din Măsurile Tory de Austeritate. Bennet spune că probabil asta a contribuit la creșterea ratei de sinucideri din custodie. Un personal insuficient îngreunează munca gardienilor, mai ales în cazul deținuților cu o sănătate mintală instabilă, care au nevoie de mai multă atenție.

Maria spune că asta s-a reflectat și în experiența ei. Timpul de așteptare din închisoare, pentru a accesa servicii medicale psihiatrice a fost „diabolic", spune ea. Auto-vătămarea și tentativele de sinucidere erau aproape încurajate, adaugă ea, pentru că nu exista alt mod de a primi ajutor.

„Trebuia să faci un act extrem de auto-vătămare ca să te asculte", spune ea. „Nu mi se pare corect, faptul că trebuie să plătești la propriu cu propria ta viață, ca să te bage cineva în seamă."

În diverse ocazii, auto-vătămarea se folosește ca formă de protest împotriva neglijenței gardienilor.

„Alte fete se strângeau să planifice momentul exact în care să facă un act extrem de auto-vătămare concomitent, ca să alarmeze un pic situația. Era un mesaj de genul: „Uite, nu sunteți deloc atenți ."

Consecințele auto-vătămării, ca strigăt de ajutor din partea deținutelor, pot fi mortale. Investigările din câteva cazuri de suicid din custodie au descoperit că victimele nu doreau să moară. În schimb, tentativa de sinucidere era doar un strigăt de ajutor care a mers prea departe.

Linda, în vârstă de 53 de ani, a fost eliberată din închisoare acum doi ani. O perioadă a dormit pe unde a apucat, iar acum locuiește într-o mașină împrumutată, în Nordul Londrei. Ea trăiește cu 20 de lire pe săptămână primiți de la Fundația Wish, dar nu s-a calificat pentru cămin social.

„E foarte traumatizant atunci când ieși din închisoare, te simți complet alienată", spune ea. "E cu atât mai greu pentru femei, pentru că e mai riscant să trăiești pe străzi."

Linda a rămas prima oară pe străzi după ce s-a separat de un soț violent și dominant, în 2011. El o lovea și o amenința cu moartea. Atunci când l-a părăsit, Linda spune că el a acuzat-o pe nedrept de instabilitate mintală și neglijență. Ca rezultat, el a primit custodia celor doi copii.

În cele din urmă, Linda a fost arestată pe suspiciunea că încălcase ordinul judecătoresc și agresase bona, deoarece ea susține că abuza copii. Linda a fost găsită nevinovată de majoritatea acuzațiilor, dar a fost pedepsită pentru agresiune. Ea susține în continuare că e nevinovată.

La scurt timp după ce a fost trimisă la închisoare, poliția a reținut drept dovadă dubița în care locuia și a înmânat-o fostului ei soț, împreună cu toate lucrurile ei, documentele legale, pașaport și carnet de conducere.

„Am ieșit din închisoare fără nimic, spune ea. „Eram complet devastată. Aveam doar hainele de pe mine. "

În aprilie, a ieșit la suprafață faptul că și alte femei, care au fost eliberate din închisoarea HMP Bronzefield, unde Linda a fost încarcerată, au primit corturi și saci de dormit la plecare, pentru că personalul știa că nu au unde să se ducă.

Linda a stat opt luni în custodie pentru proces. Ea a fost pedepsită pentru că a inițiat un protest împotriva încarcerării ei. Ea refuza să mănânce sau să coopereze cu personalul, așa că i-au interzis „luxuri" precum cărți. Un gardian i-a confiscat chiar și prosoapele sanitare.

Linda a spus că unele aspecte ale închisorii erau în mod special tulburătoare pentru ea și alte deținute. „Multe femei, au avut parte de un comportament dominant din partea bărbaților, iar faptul că au retrăit experiența asta în închisoare, este extrem de dăunător", spune ea.

Ea a adăugat că personalul trebuie instruit cu privire la problemele de sănătate mintală și comportamente de auto-vătămare, pe care ea le consideră foarte puțin înțelese în măsura în care sunt mai multe forme de manifestare: inclusiv înfometarea, care deseori trece neobservată.

„Personalul neinstruit în privința unui comportament de auto-vătămare, face remarci total nepotrivite, gen: «așa-ți trebuie pentru ce-ai făcut»", spune Bennet

Atunci când a fost ridicată problema, un purtător de cuvânt al închisorii a spus: „Personalul închisorii, care muncește din greu, oferă un sprijin vital deținuților cu probleme mintale, în fiecare zi, iar anul trecut am investit într-un curs de specializare în tulburări mintale."

El a adăugat că siguranța și bunăstarea închisorile sunt o parte vitală din planurile de reformă și a accentuat devotamentul pentru „asigurarea unui loc de reabilitare în siguranță pentru deținuți."

Bennet și Mansfield au fost de acord cu faptul că cea mai bună echipă specializată pe tulburări mintale este la Holloway, una dintre cele mai vechi instituții din Anglia și a doua închisoare ca mărime din Europa de Vest.

Închisoarea Holloway a fost închisă în iulie, sub pretextul Ministrului De Justiție de a îmbunătăți închisorile și a micșora și moderniza unitățile.

Mansfield este sceptică în privința motivului declarat. „De fapt, ceea ce sugera Guvernul este că Holloway nu este adecvat scopului și că femeilor le-ar fi mai bine în Downview [o închisoare pentru femei din Surrey], însă totul are mai multă legătură cu valoarea terenului", spune ea.

Terenul închisorii din Islington, nordul Londrei, care aparține statului, a fost scos la vânzare pentru un investitor privat. Valoarea proprietății este estimată undeva la 200 de milioane de lire, cu un potențial de re-dezvoltare în valoare de 2.22 miliarde de lire.

Un grup de activiști de la Reclaim Justice Network și Women in Prison duc o campanie de redobândire a spațiului și construirea unor cămine sociale și instituții pentru organizațiile de sprijinire a femeilor.

Investiția în servicii comunitare de sprijinire a femeilor, înainte ca acestea să ajungă la închisoare, ar fi benefice atât pentru femei, cât și pentru stat, subliniază Mansfield și Bennet. Până la urmă, este scump să ții oameni în închisoare.

Sănătatea mintală a Mariei a ajuns la pământ după ce a fost eliberată, dar se simte mult mai bine acum, datorită unui medic general bun și un sprijin consistent din partea fundației Wish.

În schimb Linda, nu a reușit să treacă peste problemele ei. Ea spune că nu are nicio intenție să facă asta fără copii ei, care încă sunt în custodia tatălui.

Bennet consideră că abuzul domestic și timpul petrecut în sistemul de justiție penală au marcat-o pe Linda destul de tare, care suferă de tulburări de stres post traumatic. Refuzul ei de a mânca în închisoare și insistența asupra familiei pot fi percepute ca pe o formă de auto-vătămare, spune Bennet.

Linda nu este dispusă să accepte situația dată, deși recunoaște că suferă de „schimbări în gândire din cauza stresului". Acum, singurul loc în care se simte în siguranță e în nordul Londrei, unde este parcată mașina împrumutată și unde ea și-a făcut prieteni. Ea evită orice fel de contact cu poliția sau alte autorități și spune că se simte extrem de vulnerabilă.

„Nu e o schimbare bună pentru mine", spune ea, „dar e o consecință a ceea ce mi s-a întâmplat și cât de nedrept și ilegal am fost tratată în sistem justițiar. "

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre viața femeilor din închisoare:
Deţinutele de la Târgşor sunt pline de dor
Cum se îmbracă deținutele din România
Am fost într-o tabără unde deţinutele învaţă cum să fie pompieri