Toți copiii mint, fie că o fac ca să pună mâna pe o pungă de bomboane, pentru că vor să-și impresioneze colegii la școală sau pentru că au un comportament compulsiv care îi urmărește uneori până la maturitate.
La fel ca toate celelalte ființe umane, sunt sigur că ai zis și tu ceva minciuni în copilărie, unele care chiar te fac să roșești când te gândești la ele.
Videos by VICE
Iată ce minciuni au spus când erau mici oamenii care au răspuns provocării noastre.

LYDIA
La cinci-șase ani, m-am mutat la altă școală. Ca să reușesc să-mi fac prieteni repede, le-am zis câtorva fete că am puteri speciale, ca Matilda, și le-am rugat să țină secret până le voi putea arăta într-o zi.
KAYLEIGH
Aveam pe hol un poster cu albumul Nevermind de la Nirvana, când eram mică. Oricui venea pe la noi îi spuneam că eu sunt bebelușul de pe copertă.
BEN
I-am spus surorii mele că poate muri dacă folosește prea multă pastă de dinți.
NATASHA
I-am spus surorii mele că în oglinda dormitorului părinților noștri e o fantomă și ea a refuzat să intre în cameră timp de cinci ani.
POPPY
Am o amintire foarte vie în care eu și vară-mea imitam accentul american în locul de joacă pentru copii, ca să-i impresionăm pe alți copii.
TAYLOR
Când aveam 17 ani, i-am zis mamei că merg să dorm la o prietenă, dar, de fapt, m-am dus la Paris…

LIV
Odată, i-am zis unui băiat pe care voiam să-l impresionez că cicatricea de pe bărbia mea a fost făcută de un rechin care m-a atacat. Mi-a zis că aș fi murit sigur dacă m-ar fi atacat un rechin, așa că i-am zis că era pui. M-a crezut.
GRANT
Am scanat și editat o scrisoare veche din partea școlii și le-am trimis-o părinților mei și părinților prietenilor mei ca să ne lase să nu mergem la școală câteva zile.
TOM
Pe la nouă ani, aveam o dischetă pe care le ziceam tuturor că am un virus capabil să distrugă tot sistemul de calculatoare al școlii. Erau doar niște porcării codate, dar oamenii au pus botul.

OTAMERE
Odată, mi-am pus cătușe de jucărie, am înghițit cheia și apoi am pretins că îmi sărise cheia singură în gură. A fost prima minciună pe care am zis-o.
JUNIOR
Odată, i-am zis unui prieten că tata a tras un șut în minge de s-a dus atât de sus încât s-a întors acoperită cu zăpadă.
MOF
Mama mi-a zis că, atunci când eram mică, m-am prefăcut că sunt surdă o lună.
JAMES
La școala generală, le-am spus tuturor colegilor că actrița Claire Richards era mătușa mea și m-au crezut. Nici până azi nu le-am zis că nu e adevărat, pentru că nu m-a întrebat nimeni.
PETE
Le-am spus prietenilor mei că mergeam la un after school pentru barbari.

DAVE
La vârsta de zece ani, i-am zis mamei amicului meu că sunt alergic la pui, ca să nu mănânc ce gătise la cină. Dar m-a obligat să mănânc oricum, pentru că știa că sunt un mincinos.
HOLLIE
Le-am spus colegilor de școală că unchiul meu – care e cu 17 ani mai mic decât mama și avea douăzeci de ani când eu aveam 11 – era fratele meu. S-a aflat când unul dintre ei a venit la mine acasă și a întrebat-o pe mama ce îi face băiatul.
KATE
Le-am spus copiilor din clasa mea că părinții mei au câștigat hârtie igienică pentru un an de zile.
JAMIE
Eu și prietena mea pretindeam că mergeam la balet. Ne mințeam și între noi când nu era nimeni în jur,
JOHN
Când eram prin generală, am printat multe mizerii despre extratereștri pe care le găsisem online. Asta era când lumea nu prea avea internet. M-am dus cu ele la școală și le-am zis tuturor că spărsesem un server al guvernului și găsisem documente ascunse. M-a crezut toată lumea și m-am simțit super cool timp de vreo trei zile.
More
From VICE
-

Photo: marktucan / Getty Images -

Screenshot: Microsoft


